Proiectul educațional „Apocalipsul Sf. Ioan” în Parohia Sf. Lucia din Greci: a treia întâlnire
Sâmbătă, 30 iunie-2 iulie 2023, a continuat Proiectul „Apocalipsul Sfântului Ioan”, în Parohia Sfânta Lucia Comuna Greci, județul Tulcea. Am ajuns la partea centrală din Cartea Apocalipsei.

Viziunile nu sunt o enigmă, sunt simboluri, imagini biblice din Vechiul Testament, este un limbaj nou. Noi încercăm să învățăm acest limbaj nou. În viziunea introductivă ne sunt prezentate: Tronul, care este însuși Dumnezeu, care este descris cu trei pietre prețioase, iaspis, sardiu și smarald, care în mentalitatea lumii antice radiază lumina. Mielul care stă pe tron este leul de care vorbește Gn 49, 8-9 și este lăstarul lui David, rotolul care este sigilat și aceasta presupune că are un proprietar și doar El poate să rupă sigilile ca să ofere un răspuns disperării omenirii. Ca să intri in lumea lui Dumnezeu ai nevoie să găsești poarta, adică să te lași implicat de Spiritul lui Dumnezeu, înmuiat în Spirit. Apare des verbul „am văzut” care vrea să ne spună, deschide ochii ca să vezi cu ochii Lui. Este important să îți programezi viața ca să nu treacă fără sens. Isus a venit să elimine păcatul. Păcatul este refuzul propunerii lui Dumnezeu de a fi om adevărat. Și ce înseamnă să fii om adevărat? Daca omul se comportă ca o fiară nu este om, e o fiară.
Doamna Codruta Constantinescu, psiholog a subliniat importanta limitelor în relații care se referă la acele reguli pe care le stabilim pentru noi înșine în cadrul relațiilor, astfel încât ceilalți să înțeleagă cum dorim ca ei să se poarte cu noi sau în preajma noastră și la ce să se aștepte atunci când încalcă aceste granițe.Limitele stau la baza unei relații sănătoase și este de dorit ca ambii parteneri să comunice aceste limite celuilalt și să le respecte, la rândul său, pe ale partenerului.

Am încheiat activitatea proiectului “Apocalipsul Sfântului Ioan” cu celebrarea Sfântei Liturghii în Ziua Domnului și fiecare se întoarce la cotidianul său. Următoarea activitate este in data de 9 septembrie 2023.
Pr. Paroh Romeo Horvat
Parohia Sfânta Lucia din Greci
Hits: 191

