ÎPS Aurel Percă în mijlocul comunităților romano-catolice române din Roma
ÎPS Aurel Percă a prezidat duminică, 16 aprilie 2023, la Roma, Sfintele Liturghii în comunităţile romano-catolice române. La ora 16.00 a prezidat Sfânta Liturghie în Bazilica San Vitale, la care au participat pr. paroh Isidor Iacovici, Mons. Claudiu Carteş şi Mons. Paul Butnaru, de la Secretariatul de Stat al Vaticanului, şi preoţii studenţi sau prezenţi la Roma şi împrejurimi. Credincioşii, împreună cu dascălul comunităţii, au susţinut cântarea liturgică, relatează Pr. Claudiu Bulai pentru ercis.ro.

Aflat în vizită la Roma, ÎPS Aurel Percă a ţinut să paticipe la celebrările liturgice din comunitatea romano-catolică a românilor de la Roma în duminica Divinei Milostiviri. Excelenţa Sa a fost prezent la toate celebrările din comunitatea română, mai întâi la 9.30 la San Vitale, la 12.30 la Grote Celoni şi din nou San Vitale la ora 16.00.

Surpriză pentru preoţii de la Roma, bucurie pentru credincioşi. ÎPS Percă i-a bucurat la predică pe cei prezenţi cu mesajul învierii lui Cristos, la finalul octavei pascale. “Să ne bucurăm că putem vorbi şi astăzi despre învierea lui Cristos. Să-i mulţumim Domnului că şi astăzi putem predica învierea adusă de Isus Cristos”. Cuvinte de speranţă şi încurajare aduse comunităţii „dinamice de la Roma”.
Articolul integral și albumul foto pot fi accesate pe ercis.ro.
Hits: 263
