Bucureşti: Parohiile intră pe teren. Începe “Cupa parohiilor la fotbal”

Bucureşti: Parohiile intră pe teren. Începe “Cupa parohiilor la fotbal”

fotbal_parohiiSâmbătă, 3 octombrie 2015, încep primele meciuri pentru “Cupa parohiilor la fotbal” – ediţia a VII-a, eveniment sportiv organizat de Asociaţia Clubul Sportiv Român (CSR) în colaborare cu Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB). S-au înscris în competiţie 10 echipe, împărţite în 2 grupe, din care se vor califica 2 în semifinale şi finale. Meciurile se dispută pe terenul de la Oratoriul Leonard Murialdo, din Popeşti Leordeni, iar echipe sunt reprezentative ale parohiilor romano-catolice ale ARCB din capitală și împrejurimi, precum și ale unor instituții/asociații care își desfășoară activitatea în cadrul Arhidiecezei.

Primele echipe care vor intra pe teren sunt cele ale parohiilor Adormirea Maicii Domnului (Drumul Taberei – Bucureşti), Sfinţii Petru şi Paul (Băneasa – Bucureşti), Sf. Tereza a Pruncului Isus (Bucureşti) şi Regina Sf. Rozariu (Popeşti-Leordeni), echipa Colegiului Sf. Iosif (I), a Asociaţiei Familiilor Catolice Vladimir Ghika şi a Iozefinilor lui Murialdo, din Popeşti-Leordeni. Alte echipe participante: Parohia Sf. Cruce (Bucureşti), Oratoriul Sf. Leonard Murialdo şi Colegiul Sf. Iosif (II). Programul complet al etapelor este publicat pe site-ul Asociației CSR, în secțiunea dedicată Cupei Parohiilor la Fotbal.

Meciurile din cadrul competiţiei dintre parohii se desfăşoară în 2 reprize a câte 20 de minute fiecare, cu o pauză de maxim 5 minute între ele. Respectarea, de către jucători, a regulilor de joc este supravegheată de către 2 arbitri, iar la regulile obişnuite din fotbal, la competiţia parohiilor se adaugă şi reguli proprii. De exemplu, jucătorul care va adresa injurii colegilor de echipă sau adversarilor va fi eliminat 2 minute pentru fiecare înjurătură, nefiind permisă înlocuirea lui cu un alt jucător. Pentru mai mult de 3 eliminări din acest motiv într-un meci, jucătorul va plăti şi amendă de 10 lei. Pentru vorbe sau gesturi jignitoare grosolane, jucătorii sunt sancţionaţi cu cartonaşul roşu.

Alte reguli de joc prevăd ca jocurile să se desfășoare între 2 echipe compuse fiecare din cel mult 6 jucători (o echipă cu mai puţin de 4 jucători nu poate juca), dintre care unul portar; numărul de înlocuiri este nelimitat, iar un jucător înlocuit poate participa din nou la joc etc. Din echipele de fotbal fac parte atât laici cât şi preoţi, iar premii primesc nu numai primele trei echipe clasate, dar şi suporterii, CSR acordând un trofeu şi o diplomă şi pentru “Cea mai devotată galerie”.

Precedenta ediţie a “Cupei parohiilor la fotbal” a fost câştigată de echipa Parohiei Regina Sf. Rozariu, din Popeşti-Leordeni, iar golgheterii competiţiei au fost Alexandru Kosarus, din echipa Oratoriului Leonard Murialdo, şi George Alexandru Cervencu, din echipa câştigătoare a cupei, ambii cu câte 27 de goluri înscrise.  Meciurile din semifinale şi finale (finala mare şi finala mică), programate pentru 14 noiembrie 2015, vor fi transmise în direct pe Angelus Live.

Competiţiile de fotbal care implică membrii ai unor parohii sau ai altor instituţii ecleziastice se desfăşoară şi în alte ţări, unele chiar cu tradiţie. La Roma, de exemplu, din 2007 se desfăşoară “Clericus Cup“, o competiţie de fotbal între Colegiile şi seminariile teologice din Roma, iar Cetatea Vaticanului are propria echipă de fotbal din 1972, alcătuită din membrii Gărzii Elveţiene, şi chiar propriul campionat intern, încă din 1984.

Hits: 10

/ Știri / Tags:

Share the Post