Sinaia: EUROPAfest, concert în biserica catolică Preasfânta Inimă a lui Isus
În cadrul festivalului EUROPAfest Summer Edition, desfășurat la Sinaia în perioada 16-29 iulie 2015, la biserica romano-catolică Preasfânta Inimă a lui Isus, din localitate, a avut loc luni, 27 iulie 2015, concertul “Classic in the Church”, în care au evoluat tineri muzicieni prezenți la Academia de Muzică de Vară de la Sinaia. Festivaul EUROPAfest Summer Edition, patronat de Casa Regală a României, s-a încheiat miercuri, 29 iulie 2015, cu festivitatea de gală.
Pe durata festivalului au putut fi urmăriți invitați artiști din Marea Britanie, SUA, Franța, Germania, Africa de Sud, Irlanda, Spania, India, Noua Zeelandă, Cipru, Japonia, Belgia, Slovenia, Macedonia, Rusia și România, fiind prezentate sonate, sonatine, tangouri sau piese de jazz, organizatorii având ca scop transformarea serilor obișnuite de vară în clipe de poveste petrecute în locuri deosebite de la Castelul Peleș și din Sinaia.
Academia de Muzică de Vară de la Sinaia a ajuns în acest an la ediţia a patra şi este un stagiu internaţional de pregătire instrumentală – vioară, violă, flaut, violoncel, la cele mai înalte standarde, adresat muzicienilor între 10 şi 30 de ani. Atelierele de lucru şi cursurile au fost conduse de artişti şi profesori de renume Remus Azoiţei / Marea Britanie, Prof. la Royal Academy of Music London, Pierre-Yves Artaud / Franţa, Prof. la Conservatorul Naţional Superior din Paris şi Christina Bellu / Elveţia – Italia, Prof. la Scuola Universitaria di Musica din Lugano şi Haute Ecole de Musique din Lausanne.
Hits: 2