Sinaia, 2-4 martie 2015: întâlnire de preoți

Sinaia, 2-4 martie 2015: întâlnire de preoți

“Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin” (Mc 6,31)

2015 Sinaia preotiPreoţii din Arhidieceza de Bucureşti care au maxim cinci ani de când au primit sacramentul slujirii sacerdotale, majoritatea dintre ei vicari, s-au întâlnit la Sinaia în perioada 2-4 martie 2015.

Cuvintele citate mai sus le adresa Isus celor doisprezce apostoli întorşi din prima lor misiune de evanghelizare. Aveau nevoie de a sta în prezenţa lui Isus. El era izvorul şi culmea misiunii lor. Entuziasmaţi, dar şi puţin obosiţi, au fost ascultaţi şi reîntăriţi de Învăţătorul lor.

Asemenea ucenicilor, cei unsprezece tineri preoţi, la invitaţia părintelui Francisc Ungureanu, Vicar episcopal pentru cler și vocaţii în Arhidieceza de Bucureşti, au avut ocazia sa experimenteze clipe de răgaz şi împărtăşire reciprocă spre încurajare şi reîmprospătare a dorinţei de slujire în preoţia primită de la Cristos.

Preasfinţitul Cornel Damian, aflat în Vizită pastorală în comunitatea din Sinaia, le-a întregit bucuria tinerilor preoţi, fiind alături de ei în momente de discuţii, de împărtăşire şi acolo unde comuniunea este exprimată şi trăită în cel mai înalt grad: sfânta Liturghie.

Pr. Maricel Bulai

Hits: 5

/ Știri / Tags: ,

Share the Post