JRS Romania face apel pentru sprijinirea JRS Liban
Serviciul Iezuiților pentru Refugiați (JRS) din România a lansat, pe pagina sa de facebook, un apel pentru sprijinirea JRS Liban, care oferă asistenţă refugiaților sirieni din Beirut.

Centrul JRS Liban din Beirut. Foto credit: JRS Europe
În urma exploziei care a devastat pe 4 august Beirutul, birourile, centrul social și școala gestionate de JRS Liban au fost grav afectate, iar programele derulate în mod obișnuit de asociație – asistență de urgență, asistență psiho-socială, educație pentru copii și adulți, asistență alimentară și ajutor bănesc, în contextul pandemiei – au fost întrerupte.
JRS Liban are nevoie de ajutor pentru a oferi asistență alimentară – pachete cu alimente de bază, adaptate nevoilor familiilor -, produse nealimentare, pentru repararea gospodăriilor afectate şi dotarea cu cele necesare traiului (paturi, saltele, aragaze etc.), și asistenţă psihologică familiilor afectate de explozie. Cei care doresc să ajute, pot contacta JRS Romania (v. aici).
Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi (JRS) din România este o organizaţie non-guvernamentală umanitară, independentă, non-profit, apolitică şi democratică care sprijină şi promovează drepturile fundamentale ale refugiaţilor şi ale persoanelor dezrădăcinate. Misiunea JRS România este de a însoţi refugiaţii şi persoanele dezrădăcinate, de a-i ajuta în orice situaţie şi de a pleda pentru cauza lor în faţa autorităţilor şi a societăţii civile.
În ultimul an, numai în centrele din Galați și Constanța, prin proiectul My Place au fost asistați circa 400 refugiați, care au benediciat de servicii de informare, consiliere, asistență materială, juridică, medicală, psihologică precum și de activități sociale, culturale, recreaționale, educaționale, cursuri de limba română și orientare culturală.
Hits: 8