Mergând în toată lumea: Mărturii din misiunea Arhidiecezei Romano-Catolice de București din Turbi, Kenya
O misiune care se naște din iubire, se trăiește în iubire și duce la iubire
Plec de la aceste cuvinte din mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru cea de-a 100-a Zi Mondială a Misiunilor (2026), care ne invită să fim discipoli misionari uniți în El, pentru a trăi, a vesti și a împărtăși iubirea lui Dumnezeu. Chemarea la misiune este și o invitație de a ieși din noi înșine, din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele; este o ocazie de împărtășire, de slujire, de mijlocire. A fi uniți în misiune înseamnă a păstra și a hrăni spiritualitatea comuniunii și a colaborării misionare. Crescând zilnic în această atitudine, învățăm, cu harul lui Dumnezeu, să-i privim pe frații și pe surorile noastre tot mai mult cu ochii credinței, să recunoaștem cu bucurie binele pe care Duhul îl inspiră în fiecare, să primim diversitatea ca pe o bogăție, să purtăm poverile unii altora și să căutăm mereu unitatea care vine de sus.
Din dorința de a cunoaște teritoriul de misiune pe care Arhidieceza Romano-Catolică de București îl susține în Kenya, în perioada 15-31 octombrie 2026 am făcut o vizită preoților noștri misionari, Pr. Cristian Pișta și Pr. Aurelian Herciu, care activează în misiunea din Turbi. Delegația română a fost formată din Sr. Elena Enășcuț, Pr. Petru Husariu, Ana Husariu și Ciprian Antonel Dumea. Pe parcursul vizitei în misiunea din Turbi am avut parte de multe experiențe frumoase, cu o puternică încărcătură emoțională, prin care am fost provocați și sensibilizați la nevoile și exigențele acestui teritoriu de misiune. Am vizitat mai multe filiale ale misiunii, printre care Turbi, Funan Kumbi, Yaa Odola, Thigo, Kukub Fami, Demo, Burgabo și Ele Bor. Țin să menționez că, împreună cu comunitatea din Turbi, am avut bucuria de a sărbători, pe 18 octombrie 2026, Ziua Mondială a Misiunilor și hramul comunității, Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Iată și câteva impresii ale celor care au ajuns pentru prima dată în această misiune.
* * *
„Mergând în toată lumea, predicați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15)
Când eram în primii ani de seminar (1982-1983) și timpul îmi permitea, răsfoiam reviste vechi, din anii 1923-1943, precum „Viața”, „Raiul copiilor” sau „Lumina Creștinului”, care apăreau pe atunci în Dieceza de Iași. Unele pagini cuprindeau povestiri despre viața plină de peripeții a misionarilor plecați departe de țară, de casă și de familie, pentru a duce Vestea cea Bună în acele locuri ale lumii unde Evanghelia nu era cunoscută.

Atunci cred că am simțit pentru prima dată dorința de a deveni și eu misionar.
Anii au trecut, am ajuns preot cu ajutorul lui Dumnezeu, dar Domnul a avut alte planuri cu mine: să predic Vestea cea Bună în țara mea, nu în dieceza în care m-am născut și am studiat, ci în Arhidieceza de București.
Nu mai visam să pun vreodată piciorul într-un teritoriu de misiune când, în vara acestui an, sr. Elena Enășcuț, responsabilă cu oficiul pentru misiuni din ARCB, mi-a propus să fac parte din echipa care urma să facă o vizită de lucru în Kenya, la misiunea ARCB, unde slujesc cei doi preoți ai Arhidiecezei, Pr. Cristian Pișta și Pr. Aurelian Herciu.
Nu am spus „da” din prima, aveam emoții pentru ceea ce urma, dar în cele din urmă am acceptat cu drag să fac parte din echipă.
A venit și ziua de 15 octombrie 2026. Bagajele erau pregătite: 12 trolere, câte trei pentru fiecare membru al echipei, plus alte 8 bagaje de cabină. Cele mai multe conțineau diverse lucruri și obiecte liturgice pentru misiune și pentru credincioșii ei, donate de credincioși și preoți din mai multe parohii din București.
Niciodată până atunci nu mă văzusem înconjurat de atâtea bagaje la plecarea într-o călătorie, dar am pornit la drum cu mare bucurie: eu, sr. Elena, Ana și Toni.
Vineri, 16 octombrie, la ora 01.25, am aterizat la Nairobi. După mai multe discuții inutile cu cei din aeroport, am plătit fiecare câte 50 de dolari și am fost lăsați să trecem frontiera.

Pr. Aurel ne-a întâmpinat cu mare bucurie și am pornit spre misiune. A urmat un drum lung, de aproximativ 600 km. În jurul orei 19.40 intram pe poarta misiunii din Turbi, unde pr. Cristian ne-a primit cu aceeași bucurie.
Sâmbătă, 17 octombrie, am făcut prima vizită, la filiala Funan Kumbi. A fost primul contact efectiv cu misiunea: o comunitate tânără și frumoasă, care ne-a cucerit imediat. Nu mai văzusem de mult atâta bucurie, veselie și credință la un loc, la o Sfântă Liturghie, toate exprimate atât de frumos prin cântece și dansuri. Aveam să regăsesc același lucru atât în parohia din Turbi, a doua zi, la hramul bisericii, Sfântul Ioan Paul al II-lea, cât și în celelalte filiale ale misiunii.
În fiecare zi a urmat câte o vizită, de fiecare dată în altă filială a misiunii, mai departe sau mai aproape, dar mereu cu aceleași peripeții, pe drumuri știute sau uneori improvizate, ca să ajungem cu bine la Sfânta Liturghie și apoi înapoi la misiune.

Într-una dintre zile am ajuns la Burgabo, una dintre filiale, unde catehetul a dorit să ne vorbească pe scurt, la sfârșitul liturghiei, despre istoria comunității.
Dacă ați fi văzut cu cât entuziasm își spunea acest suflet, în limba swahili, povestea comunității! Pr. Cristi ne traducea în limba română. La un moment dat, înainte de a traduce o frază, părintele a zâmbit, și aveam să aflu imediat de ce. Catehetul spunea, plin de bucurie, că în anul 2020 s-a construit această frumoasă biserică în care ne aflam, iar noi am schițat același zâmbet ca Părintele Cristi. Obișnuiți cu bisericile noastre, acolo ne aflam doar într-o încăpere cu pereți din panouri de tablă. În locul geamurilor erau decupaje în panouri, pe ambele părți, pentru ca vântul deșertului să aducă din când în când o boare atât de necesară într-o încăpere în care, de cele mai multe ori, căldura este de nesuportat. Câteva băncuțe modeste, o masă oarecare pe care am celebrat Euharistia și un bidon de plastic de 20 de litri, folosit în loc de tobă la cântările și dansurile din timpul celebrării. Dar, după acel zâmbet nevinovat, mi-am dat seama că acel catehet spunea un adevăr la care nici el nu se gândea! Într-adevăr, aveau cea mai frumoasă biserică: comunitatea, biserica vie, formată din toți membrii ei.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa să-i cunosc pe credincioșii acelei comunități, să le văd credința și bucuria cu care și-o mărturisesc, cu atâta entuziasm, prin cântece și dansuri. Părea ireal, ca desprins dintr-un film, și totuși totul era cât se poate de real: acțiunea se petrecea sub ochii noștri, iar noi eram parte din momentul liturgic pe care îl trăiam împreună. Atunci am înțeles că, pentru ei, nu atât pereții bisericii contau, cât pietrele vii care stăteau la temelia ei. Iar pietrele vii erau chiar ei.
Pot spune că aceleași sentimente de bucurie și emoție le-am trăit, atât eu, cât și ceilalți colegi din echipă, la toate vizitele făcute pe teritoriul misiunii.
Așadar, nu regret nicio clipă acel DA pe care l-am spus înainte de această călătorie misionară în misiunea Arhidiecezei de București din Turbi, Kenya.
Deo gratias! – Pr. Petru Husariu
* * *
Am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri propunerea Sr. Elena de a o însoți în această călătorie misionară, din dorința de a vedea realitatea pe care o trăiesc de câțiva ani buni misionarii noștri în misiunea Arhidiecezei de București din Kenya.
Au fost două săptămâni intense, în care am fost profund impresionată de simplitatea oamenilor din aceste locuri și de felul în care își trăiesc credința. Din punct de vedere material nu au aproape nimic: trăiesc fără niciun fel de utilități, iar lipsa apei este cea mai mare greutate. Din punct de vedere spiritual însă, au totul.
Impresionante sunt munca și efortul depuse de preoții misionari, care parcurg zilnic zeci de kilometri prin deșert pentru a fi în mijlocul acestor comunități, pentru a celebra Sfânta Liturghie și pentru a-i susține spiritual și material.
M-am întors acasă cu imaginea acelor oameni minunați și simpli și cu dorința de a sprijini misiunea noastră și pe preoții ei în activitatea de evanghelizare și educație, atât financiar, cât și prin rugăciune. – Ana Husariu

* * *
Am trăit zile pline de emoție, de la bucuria copiilor care primeau o simplă bomboană sau un ghiozdan cu rechizite pentru rezultatele bune de la școală, până la mărturisirea unui copil care ne-a spus că îi este foame și sete. Un glas nevinovat care s-a făcut auzit în nevoie, iar Domnul a deschis o inimă generoasă, care a răspuns acestei nevoi.
Îi aducem Domnului mulțumire și recunoștință pentru aceste zile frumoase petrecute împreună pe meleaguri kenyene. De asemenea, adresăm un gând de mulțumire și prețuire preoților noștri misionari, care ne-au însoțit în această călătorie, pentru bucuria cu care ne-au primit și pentru truda lor zilnică de a duce Vestea cea Bună tuturor celor pe care îi întâlnesc!
Domnul să vă binecuvânteze și să vă păzească.
Să-și arate fața spre voi și să aibă milă de voi.
Să-și întoarcă fața spre voi și să vă dea pace.
Domnul să vă binecuvânteze. Amin.
(Binecuvântarea Sfântului Francisc de Assisi)
Sr. Elena Enășcuț (SFMA)
Hits: 54
