Episcopii Arhidiecezei la ora de rugăciune a preoților, în Parohia Sfânta Cruce
În ziua de 13 noiembrie 2026, în plină lună dedicată rugăciunii pentru credincioșii răposați și sufletele din Purgator, preoții din București și împrejurimile Capitalei, împreună cu cei care activează în parohiile Decanatului de Ploiești, s-au adunat la Biserica Sfânta Cruce pentru ora de rugăciune și formare permanentă, precum și pentru un moment de întâlnire fraternă. Lor li s-au alăturat ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, precum și ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, prezența acestora subliniind mai vizibil unitatea sacramentală și spirituală pe care o constituie unicul Sacrament al Sfintei Preoții.

În cuvântul de salut, Pr. Ciprian Andrei, parohul comunității-gazdă, și-a exprimat bucuria pentru acest moment de rugăciune, formare și comuniune sacerdotală. Programul de rugăciune a cuprins recitarea Orei medii din Liturgia orelor (Breviarul).
ÎPS Aurel Percă a luat cuvântul și a amintit semnificația acestei întâlniri, marcată deopotrivă de rugăciune și de formare pentru o mai bună slujire preoțească. Păstorul Arhidiecezei a introdus tema formării, evidențiind o serie de recomandări liturgice practice pentru o participare adecvată și profundă la jertfa Sfintei Liturghii.

Pr. Eduard Giurgi, Vicar episcopal pentru cler și vocații, a propus câteva considerații de natură liturgică, pe marginea introducerii făcute anterior. Aceste considerații practice, cu fundament magisterial și canonic, au amintit semnificația gesturilor și a acțiunilor liturgice, precum și aspecte privind celebrarea demnă și cu adevărat frumoasă a Sfintei Liturghii, totul având în centru evidențierea unei nobile simplități și a unei vieți liturgice demne și corecte, după normele Bisericii, pentru sfințirea poporului lui Dumnezeu. Părintele Eduard Giurgi a amintit normele care îi responsabilizează pe slujitorii sacri în organizarea și desfășurarea unei celebrări cu adevărat demne, având în vedere evidențierea caracterului sacru al acesteia.

Din această întâlnire sacerdotală și fraternă, esența cu care rămâne fiecare preot prezent este chemarea angajantă propusă de Sfântul Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea către preoți din Joia Sfântă a anului 1979: „Voi sunteți totdeauna, și mai presus de orice, purtători ai harului lui Cristos, Preotul etern, și purtători ai carismei Bunului Păstor. Acest lucru, voi nu puteți să-l uitați niciodată; voi nu puteți niciodată să renunțați la el. Va trebui să puneți în act acest lucru în orice timp, în orice loc, în orice mod. Iată în ce constă arta artelor la care Isus v-a chemat”.

La sfârșitul orei de rugăciune și formare permanentă, preoții prezenți au primit binecuvântarea ÎPS Aurel, care ne-a încurajat pe toți în slujirea preoțească și în îndeplinirea misiunii noastre pentru Biserică și poporul credincios.
Pr. Andrei Dumitrescu
Hits: 216
