România prezentă la simpozionul internațional despre sinodalitate la Wels
În perioada 14-17 septembrie 2026, la Bildungshaus Schloss Puchberg din Wels, Austria, s-a desfășurat simpozionul internațional „A configura sinodalitatea în Europa – De la viziune la un parcurs concret”, organizat de Departamentul pentru Sinodalitate al Universității Catolice Private din Linz -Katholische Privat-Universität Linz (KU Linz), în colaborare cu Grupul de lucru european al Consiliului Episcopilor Europeni (CCEE). Întâlnirea s-a înscris în etapa de implementare a Sinodului la nivel mondial și a urmărit să ofere Bisericilor europene un spațiu de reflecție, dialog și schimb de experiență cu privire la modul în care sinodalitatea poate deveni tot mai concretă în viața Bisericii.

Întregul program a subliniat faptul că întâlnirea reprezintă un pas important spre Adunarea eclezială europeană din primăvara anului 2028, care va preceda următoarea etapă a parcursului sinodal mondial.
La această importantă întâlnire europeană, România a fost reprezentată de Părintele Daniel Bulai, din Arhidieceza Romano-Catolică de București, referent național pentru Sinod, care a participat din partea Conferinței Episcopilor Catolici din România, și de doamna Melania Kiss, din Dieceza Romano-Catolică de Timișoara. Prezența celor doi reprezentanți români a oferit posibilitatea ca experiențele, perspectivele și preocupările Bisericii Catolice din România să fie împărtășite în cadrul dialogului european privind continuarea și concretizarea parcursului sinodal. La întâlnire a participat, de asemenea, doamna Codruța Fernea, din România, în calitate de reprezentantă a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC), contribuind la schimbul de experiențe și la dialogul privind implicarea laicilor. De asemenea, în centrul organizării simpozionului s-a aflat doamna Klara Csiszar, profesoară la Katholische Privat-Universität Linz și originară din România.

Dimensiunea internațională a simpozionului a fost una semnificativă. Potrivit datelor din program, au fost aproximativ 180 de participanți acreditați, provenind din 31 de țări și reprezentând 29 de Conferințe Episcopale. Lucrările s-au desfășurat în patru limbi de lucru, iar participanții au fost organizați în 21 de grupuri de lucru, în jurul unor mese de opt persoane. Această structură a fost concepută pentru a favoriza nu numai conferințele și intervențiile plenare, ci mai ales dialogul direct, ascultarea reciprocă și „conversația în Duh”, metodă centrală a parcursului sinodal.
Programul celor patru zile a fost construit asemenea unui itinerar: „Înnoirea lumii”, „Înnoirea Europei”, „Înnoirea Bisericii” și „Pornim din nou cu binecuvântarea lui Dumnezeu”. Un prim accent important a fost pus pe Botez ca izvor al sinodalității și pe întrebarea privind modul în care identitatea baptismală poate conduce la o Biserică ce participă activ la schimbarea lumii. Reflecția a pornit astfel de la fundamentul sacramental al vieții creștine și de la convingerea că sinodalitatea nu reprezintă doar o metodă de lucru, ci are o legătură profundă cu vocația comună primită prin Botez.
Un al doilea subiect major a fost ascultarea realității europene. Ziua dedicată „Reînnoirii Europei” a pus în dialog experiențe și voci provenite din diferite regiuni ale continentului, cu întrebarea: „Cum trăim Evanghelia în Europa de astăzi?”. Au fost prezentate bune practici ale ascultării Europei și au fost discutate provocările concrete cu care se confruntă comunitățile creștine. În acest context, sinodalitatea este înțeleasă ca o capacitate a Bisericii de a asculta realitatea, de a discerne și de a răspunde pastoral într-un continent caracterizat de diversitate culturală, religioasă și socială.

Cel de-al treilea mare accent al întâlnirii a privit „Reînnoirea Bisericii” din perspectiva demnității și responsabilității tuturor celor botezați. Între temele centrale s-au aflat întrebarea privind ceea ce se schimbă în Biserică atunci când este trăită adevărata egalitate a tuturor celor botezați „în demnitate și în acțiune”, precum și reflecția asupra existenței baptismale și a ecleziologiei baptismale. Prin urmare, discuția nu s-a limitat la structuri sau organizare, ci a vizat modul în care fiecare persoană botezată poate participa, potrivit vocației și responsabilității sale, la viața și misiunea Bisericii.
O caracteristică esențială a simpozionului a fost faptul că reflecția teologică a fost permanent însoțită de exerciții concrete de ascultare și dialog. Cele 21 de grupuri au lucrat asupra unor întrebări-cheie pentru Europa, prin „conversații în Duh” și schimb de experiențe. Printre participanții și referenții întâlnirii s-au numărat teologi, cardinali, episcopi, preoți, persoane consacrate și reprezentanți ai diferitelor realități ecleziale europene, iar programul a inclus și contribuții ale unor personalități precum Tomáš Halík, Christoph Theobald SJ, Myriam Wijlens și Nathalie Becquart, alături de reprezentanți ai Bisericilor locale din mai multe țări europene.

În ansamblu, întâlnirea de la Wels poate fi înțeleasă ca un moment al parcursului sinodal continental european, situat între reflecția asupra experiențelor deja dobândite și pregătirea etapelor următoare. Programul însuși indică această perspectivă, legând întâlnirea de implementarea Sinodului mondial din perioada 2025–2028 și de pregătirea Adunării ecleziale europene din 2028.

Pentru Bisericile locale, inclusiv pentru Biserica din România, un astfel de parcurs pune în evidență necesitatea de a transforma experiența sinodală într-o cultură pastorală concretă: ascultare, discernământ, participare, responsabilitate comună și misiune. Simpozionul de la Wels nu a oferit o rețetă unică pentru toate Bisericile Europei, ci a creat un spațiu în care experiențele diferite pot fi ascultate, discernute și puse în slujba unui drum comun.
Pr. Daniel Bulai
Hits: 477
