Tinerii Arhidiecezei vor participa la Festivalul Internațional al Tinerilor de la Medjugorje
În atmosfera de vacanță, iată cum vom pune „cireașa de pe tort” la finalul acestui An Pastoral al Tinerilor 2025–2026. Cert este că o vom face într-un mod inedit: vom fi prezenți la Festivalul Tinerilor de la Medjugorje – Mladifest. Evenimentul se va desfășura în perioada 1–6 august 2026, în Bosnia și Herțegovina. Grupul arhidiecezan va pleca din București, joi, 30 iulie 2026.
Experiența personală trăită cu doi ani în urmă, la același eveniment, a fost foarte profundă. De aceea, încă de pe atunci îmi spuneam: „Musai trebuie să-i aduc și pe tinerii din Arhidieceză aici!”. Comuniunea cu Maria și Isus, frumusețea celebrărilor, starea de spirit a pelerinilor, vivacitatea tinerilor etc. m-au convins că experiența „Medjugorje” trebuie trăită măcar o dată în viață.

Ar fi fost și mai frumos dacă mai mulți tineri ar fi răspuns invitației CDPT, dar ne bucurăm de cei care au făcut-o deja. Sunt încrezător că, împreună cu ceilalți 49 de pelerini, dintre care majoritatea sunt adolescenți și tineri, vom călători la Medjugorje, răspunzând afirmativ la ”chemarea” Mariei: aceea de a fi împreună, în sărbătoare, în jurul lui Isus și într-un loc deosebit. Programul pelerinajului ne rezervă multe momente frumoase: liturghii animate de tineri, parcurgerea Drumului Crucii pe muntele Križevac, recitarea Sfântului Rozariu pe muntele Podbrdo, vizitarea unor locuri turistice deosebite, mărturiile prevăzute de organizatorii locali și multe altele.

Presimt că foarte frumos va fi și momentul național comun propus tuturor pelerinilor veniți din România la Medjugorje, duminică, 2 august 2026, începând cu ora 12.00, când vom celebra Sfânta Liturghie în limba română la Majčino Selo. În mijlocul nostru va fi și PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea Mare și președintele Comisiei pentru Laici și Tineret din cadrul Conferinței Episcopale Române. Va fi un moment de sărbătoare și de comuniune națională, care ne va încuraja cu siguranță. Pentru cei care doresc să urmărească acest moment prin intermediul canalelor media, televiziunea Maria TV îl va transmite în direct. Trebuie completat că nu doar acest moment, dar și alte momente din cadrul Festivalului Mladifest.
Fiind cea de-a 37-a ediție, evenimentul propune și o temă: „Ad fontem! To the Source! In Our Lady’s School” („La izvor! În Școala Maicii Domnului”). De-a lungul anilor, din ce în ce mai mulți tineri, adulți și persoane consacrate aleg să fie parte din acest eveniment cu implicații mondiale. Prin aceasta, bucuria este cu atât mai mare, pentru că putem simți cum ne adunăm în jurul Mamei cerești, noi, copiii veniți din toate colțurile lumii.

Așadar, așa vom încheia acest an pastoral: în sentimente de recunoștință și bucurie, manifestate într-un spirit cât mai tineresc.
Însă, în dinamica CDPT, orice final pregătește un nou început. Prin urmare, anunț și ziua în care vom reîncepe noul an pastoral al tinerilor 2026–2027, și anume sâmbătă, 3 octombrie 2026. Locul va fi și de această dată unul inedit: Mănăstirea „Sfânta Treime” a călugărilor franciscani de la Pârâul Rece, unde, alături de tânărul Sfânt Francisc, ne vom bucura de un pelerinaj și vom celebra Jubileul Franciscan în curs. Dar vom reveni cu detalii în această privință.
Așadar, în perioada următoare vom fi la Medjugorje, iar alături de noi va fi și comunitatea locală a Arhidiecezei de București, pe care o vom purta în rugăciunile noastre.
Pr. Marian Blaj
Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului
Sursele foto: www.cdpt.ro, www.medjugorje.cc, www.facebook.com/Mladifest 2024, www.framost.com)
Hits: 459
