Sfântul Josemaría Escrivá, sărbătorit la București și Bacău

Screenshot 2026-07-03 at 17.13.37

Sfântul Josemaría Escrivá, sărbătorit la București și Bacău

Cu prilejul sărbătorii liturgice a Sfântului Josemaría Escrivá, întemeietorul Opus Dei (26 iunie), au fost celebrate două Sfinte Liturghii în comunitățile catolice din București și Bacău, reunind credincioși, colaboratori și prieteni ai Opus Dei în jurul Euharistiei și al mesajului mereu actual al sfântului spaniol.

La București Liturghia a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București.  Celebrarea a avut loc în catedrala Sfântul Iosif în ziua de joi, 25 iunie 2026.

La predică, Preasfințitul Cornel a dezvoltat câteva dintre temele fundamentale ale spiritualității Sfântului Josemaría. S-a amintit că acesta a fost unul dintre marii apostoli ai secolului al XX-lea, profund îndrăgostit de Dumnezeu și de Biserică, iar învățătura sa despre chemarea universală la sfințenie a deschis noi orizonturi pentru milioane de creștini. Citându-l pe cardinalul Giacomo Biffi, predicatorul a subliniat că Sfântul Josemaría a învățat că toți oamenii, fără nicio excepție, sunt chemați de Dumnezeu la sfințenie.

Un accent deosebit a fost pus asupra contribuției sale la înțelegerea vocației credincioșilor laici în Biserică. S-a evidențiat faptul că marea majoritate a creștinilor sunt chemați să se sfințească tocmai în mijlocul lumii, prin munca profesională, viața de familie și îndatoririle obișnuite. În acest sens, Sfântul Josemaría a fost un adevărat pionier, arătând că munca împlinită cu iubire față de Dumnezeu și în slujirea celorlalți poate deveni o autentică cale de sfințire.

Un alt punct central al predicii a fost importanța rugăciunii. Amintind cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea rostite la canonizarea Sfântului Josemaría, s-a subliniat că rodnicia apostolatului izvorăște înainte de toate dintr-o viață intensă de rugăciune și din participarea la sacramente. Numai dintr-o unire profundă cu Dumnezeu este posibilă transformarea creștină a lumii.

Omilia s-a încheiat cu unul dintre cele mai cunoscute îndemnuri ale întemeietorului Opus Dei: atunci când un creștin împlinește cu iubire chiar și cea mai neînsemnată îndatorire a fiecărei zile, acea faptă se umple de harul lui Dumnezeu și contribuie la sfințirea celorlalți. Astfel, „cerul și pământul se unesc cu adevărat în inimile noastre atunci când ne sfințim viața de zi cu zi”.

Articolul integral poate fi citit pe site-ul Opus Dei

Hits: 164

/ Știri / Tags: ,

Share the Post