Bicentenarul Rozariului Viu la Lyon – copii misionari pe urmele Fericitei Pauline Jaricot
Orice misiune autentică se naște din rugăciune. Înainte de a fi vestire, călătorie sau slujire, misiunea este întâlnire cu Dumnezeu. Acest adevăr l-a înțeles în mod profund Fericita Pauline Marie Jaricot, tânăra laică din Lyon care, acum două sute de ani, a visat să unească oameni din toate categoriile sociale într-un mare lanț de rugăciune pentru misiunile Bisericii.
La începutul secolului al XIX-lea, Lyonul era un oraș aflat în plină dezvoltare. Mii de oameni lucrau în atelierele de mătase de dimineața până seara pentru a-și întreține familiile. Mulți își păstrau credința vie, însă găseau tot mai greu timp pentru rugăciune. În același timp, veștile venite din ținuturile de misiune vorbeau despre popoare care nu îl cunoșteau încă pe Cristos și despre misionari care aveau nevoie de sprijin spiritual și material.

Privind această realitate cu ochii credinței, Pauline Jaricot a înțeles că fiecare om poate contribui la misiunea Bisericii. Inspirată de Duhul Sfânt, ea a propus formarea unor grupuri de câte cincisprezece persoane, fiecare asumându-și meditarea zilnică a unui singur mister al Rozariului. Astfel, fără a împovăra pe nimeni, întreaga comunitate contempla în fiecare zi viața lui Isus și a Mariei și susținea misiunile prin rugăciune. Așa s-a născut, în anul 1826, Rozariul Viu, una dintre cele mai frumoase inițiative spirituale ale Bisericii.

La două sute de ani de la această inspirație providențială, în perioada 12–14 iunie 2026, Lyonul a găzduit celebrările bicentenarului Rozariului Viu. Printre pelerinii prezenți la eveniment s-a aflat și o delegație din partea Copilăriei Misionare Pontificale din România, însoțiță de Părintele Eugen Blaj, director național al Operelor Misionare Pontificale.
În locurile în care s-a născut un vis misionar
Celebrările au început în Catedrala Saint-Jean-Baptiste, loc profund legat de copilăria și formarea spirituală a Fericitei Pauline. Aici, pelerinii au meditat cele douăzeci de mistere ale Rozariului și au participat la un moment de adorație euharistică, încredințând Domnului misiunile și popoarele lumii. Pentru copiii misionari, rugăciunea în această catedrală a avut o semnificație aparte. Aici au înțeles că marile opere ale Bisericii se nasc în tăcerea rugăciunii și în disponibilitatea inimii de a răspunde chemării lui Dumnezeu.

Pelerinajul a continuat la Casa Lorette, locul în care Pauline Jaricot a trăit din anul 1832 până la moartea sa și unde și-a coordonat activitatea apostolică și misionară. În aceste încăperi simple se păstrează și astăzi obiecte personale, manuscrise și mărturii care vorbesc despre o viață consumată pentru Dumnezeu și pentru misiuni. Aici se află și crucifixul dăruit de Sfântul Ioan Maria Vianney, Parohul de Ars, unul dintre cei mai apropiați îndrumători spirituali ai săi.

Privind acest crucifix, pelerinii au descoperit parcă secretul vieții Paulinei Jaricot. Cuvintele înscrise pe ea nu reprezintă doar o deviză spirituală, ci rezumatul unei vieți oferite în întregime lui Dumnezeu și misiunii Bisericii: “Dieu seul pour témoin; Jésus-Christ pour modèle; Marie pour soutien; Rien, rien qu’amour et sacrifice.” („Numai Dumnezeu ca martor; „Isus Cristos ca model; Maria ca sprijin; Nimic, nimic altceva decât iubire și sacrificiu.”).

O scrisoare sub pernă
Vizita la Casa Lorette a fost unul dintre cele mai emoționante momente ale pelerinajului. În mod special pentru Patrick Andrei Tamaș, din Parohia Romano-Catolică „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din București: „Casa Lorette are o semnificație aparte pentru mine, deoarece Fericita Pauline ocupă un loc special în inima mea. Aici se află o parte din mine: o scrisoare de mulțumire pe care am trimis-o cu ceva timp în urmă și pe care am regăsit-o cu emoție în camera ei, așezată sub pernă, alături de multe alte scrisori venite din întreaga lume. În momente dificile ale vieții mele, când treceam prin suferință, copiii misionari din toată țara s-au unit în rugăciune pentru mine și au făcut novene în cinstea Fericitei Pauline Jaricot. Să găsesc această scrisoare aici a fost o emoție foarte puternică. Am simțit că visul Paulinei este viu și astăzi și că fiecare dintre noi poate contribui la răspândirea lui prin rugăciune și prin exemplul vieții sale.”


Cuvintele sale exprimă ceea ce au simțit mulți dintre pelerini: Pauline Jaricot nu este doar o figură din istorie, ci o prezență vie care continuă să inspire și să însoțească drumul misionar al Bisericii.
Maratonul Rozariului Viu – Evanghelia prin sport
Unul dintre cele mai frumoase momente ale celebrărilor jubiliare a avut loc sâmbătă dimineața, la Casa Lorette, unde sute de participanți au luat parte la Maratonul Rozariului Viu. Desfășurat între Casa Lorette și colina Fourvière, maratonul a îmbinat într-un mod original rugăciunea și mișcarea, amintind de dinamismul misionar care a caracterizat întreaga viață a Fericitei Pauline Jaricot. Participanții au alergat pe colinele Lyonului, meditând misterele Rozariului și purtând în inimă intențiile Bisericii și ale misiunilor. În timp ce unii alergau, alții se rugau, transformând fiecare etapă într-un adevărat pelerinaj spiritual.

Un motiv de bucurie pentru delegația din România a fost faptul că micii pelerini români au avut onoarea de a deschide maratonul prin meditarea primului mister de bucurie în limba română. Astfel, glasul copiilor misionari din România a devenit aceeași rugăciune, exprimând frumusețea universalității Bisericii și a Rozariului Viu.

Fourvière – locul unui „da” spus lui Dumnezeu
Pe aceste coline care poartă amprenta pașilor lui Pauline, se înalță astăzi somptuos Sanctuarul Notre-Dame de Fourvière. În vechea capelă a sanctuarului marian, în seara de Crăciun a anului 1816, Pauline a făcut votul de castitate, consacrându-și întreaga viață lui Dumnezeu și Maicii Domnului.

Privind orașul Lyon de pe colină, copiii au descoperit locul unde a început drumul unei tinere care avea să schimbe istoria misiunilor prin puterea rugăciunii. Alexia-Valentina Varga, din Parohia „Sfântul Francisc de Assisi” din Cleja, mărturisește: „Dintre toate, cel mai mult mi-a rămas în suflet colina de la Fourvière. Mergând pe acele locuri și privind orașul, mă gândeam că și Fericita Pauline a trecut pe acolo, s-a rugat și și-a pus toată încrederea în Dumnezeu. Am simțit multă pace interioară și o profundă recunoștință.”

Capela Sfintei Filomena – un loc al speranței
Pelerinii au vizitat și Capela Sfintei Filomena, construită de Pauline Jaricot în anul 1839, în semn de mulțumire pentru vindecarea pe care a primit-o după pelerinajul său la Mugnano, în Italia (1835). Acest loc de rugăciune a devenit inima spirituală a Casei Lorette și un spațiu dedicat misiunii și încrederii în Dumnezeu. În capelă se păstrează relicve ale unor martiri vietnamezi, mărturie a credinței și a jertfei celor care și-au dat viața pentru Cristos.


Prezența lor amintește de dimensiunea universală a misiunii pe care Pauline a susținut-o prin Opera Răspândirii Credinței și prin Rozariul Viu. Tot aici se află și un portret autentic al Fericitei Pauline Jaricot, realizat în timpul vieții sale. Tabloul păstrează chipul tinerei Pauline și oferă pelerinilor posibilitatea de a contempla figura celei care a inspirat milioane de persoane să se roage pentru misiuni și pentru răspândirea Evangheliei în întreaga lume.
Saint-Nizier – locul convertirii și al întâlnirii
Pelerinajul a continuat la Biserica Saint-Nizier, locul unde, în anul 1816, Pauline a ascultat predica părintelui Jean Wurtz despre vanitate și chemarea la sfințenie. Acea predică a marcat începutul convertirii sale și al unei vieți dedicate în întregime lui Cristos. Tot aici se află astăzi mormântul și relicvele Fericitei Pauline Jaricot. În fața mormântului său, pelerinii au mulțumit pentru darul vieții acestei mari femei a Bisericii și pentru moștenirea spirituală pe care a lăsat-o generațiilor următoare.

Veronica Câtea, din Parohia „Sfântul Francisc de Assisi” din Cleja, spune: „Această experiență m-a impresionat deoarece am descoperit că și o persoană obișnuită poate schimba lumea prin rugăciune, bunătate și perseverență. M-am întors acasă cu dorința de a fi mai atentă la nevoile celor din jur și de a-mi trăi credința cu mai mult curaj.”
La rândul său, Dorian Alexandru Staicu, din Parohia Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Cetatea de Baltă, a trăit aceste zile ca pe o adevărată binecuvântare: „Am avut bucuria de a participa la Lyon, la celebrarea bicentenarului Rozariului Viu, la 200 de ani de când Fericita Pauline Jaricot a întemeiat această frumoasă operă de rugăciune. Am vizitat casa în care a trăit, camera în care a trecut la Domnul și biserica unde se află mormântul său. Vineri seara am participat la rugăciunea tuturor celor douăzeci de mistere ale Rozariului în Catedrala Saint-Jean. Sâmbătă am luat parte la Maratonul Rozariului Viu desfășurat la Casa Lorette. Această experiență a fost pentru mine o adevărată binecuvântare, umplându-mi sufletul de bucurie, pace și recunoștință față de Dumnezeu pentru darul credinței și pentru exemplul luminos al Fericitei Pauline Jaricot.”
O invitație pentru Biserica din România
La două sute de ani de la inspirația primită de Fericita Pauline Jaricot, Rozariul Viu continuă să fie o școală a rugăciunii, a comuniunii și a misiunii. Mesajul său rămâne surprinzător de actual: fiecare persoană poate face ceva pentru Evanghelie, fiecare persoană poate deveni misionară prin rugăciune. Pelerinajul de la Lyon nu a fost doar o comemorare a trecutului, ci și o chemare pentru prezent. De aceea, îi invităm pe credincioșii din România să redescopere frumusețea Rozariului Viu și să reaprindă flacăra pe care Fericita Pauline a aprins-o acum două secole.

În spiritul noii structuri a Rozariului, credincioșii sunt încurajați să formeze grupuri de câte douăzeci de persoane, fiecare asumându-și meditarea zilnică a unui mister al Rozariului. Astfel, întreaga comunitate poate contempla în fiecare zi viața lui Cristos și poate susține prin rugăciune misiunile Bisericii din întreaga lume.

Cei care doresc să înființeze un grup de Rozariu Viu sau să afle mai multe despre această operă misionară pot lua legătura cu Oficiul Național al Operelor Misionare Pontificale din România, unde pot primi materiale de formare, îndrumări și sprijin pentru organizarea grupurilor de rugăciune misionară.

La două sute de ani de la întemeierea Rozariului Viu, lanțul de rugăciune început de Fericita Pauline Jaricot continuă să cuprindă lumea întreagă. Depinde și de noi ca această flacără să rămână vie și să lumineze noi generații de creștini, uniți în rugăciune pentru misiuni și pentru vestirea Evangheliei până la marginile pământului.
Operele Misionare Pontificale
La două sute de ani de la întemeierea Rozariului Viu, mesajul Fericitei Pauline Jaricot rămâne la fel de actual. Într-o lume grăbită și adesea preocupată de lucrurile trecătoare, ea continuă să amintească Bisericii că orice misiune începe în rugăciune și că fiecare credincios poate deveni misionar. Copiii misionari s-au întors din Lyon cu amintiri frumoase, dar mai ales cu o convingere reînnoită: Rozariul Viu nu este doar o moștenire a trecutului, ci o lucrare vie, care continuă să unească oameni de toate vârstele și din toate popoarele în jurul lui Cristos și al Maicii Sale.
La două secole de la inspirația primită de Pauline Jaricot, lanțul de rugăciune pe care l-a început continuă să cuprindă lumea întreagă. Iar în inimile copiilor care au pășit pe urmele ei la Lyon, flacăra misiunii arde astăzi mai puternic, purtând mai departe același mesaj simplu și profund: o inimă care se roagă poate schimba lumea.
Hits: 196

