Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, omagiat de Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române

700408466_1420203573468515_1663336260198597288_n

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, omagiat de Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române

Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române au organizat marți, 19 mai, în Aula Academiei Române, sesiunea omagială „Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea”, dedicată comemorării a 15 ani de la beatificarea Suveranului Pontif și a 25 de ani de la alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române.
Evenimentul a reunit personalități ale vieții academice, religioase și culturale, într-un moment de reflecție asupra moștenirii spirituale, morale și culturale lăsate de Papa Ioan Paul al II-lea.
În deschiderea sesiunii au susținut alocuțiuni: Marius Andruh, președintele Academiei Române, Wilhelm Dancă, vicepreședinte al Academiei Române, E.S. Monseniorul Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova,  ÎPS Ioan Robu, membru de onoare al Academiei Române, PS Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, precum și Mircea Martin.
În cadrul evenimentului a avut loc lansarea volumului „Țărmurile liniștii” de Karol Wojtyła / Ioan Paul al II-lea, în traducerea lui Vasile Moga, cu selecție și note realizate de Constantin Geambașu. Volumul readuce în atenția publicului dimensiunea poetică și reflexivă a personalității lui Ioan Paul al II-lea, evidențiind profunzimea spirituală și sensibilitatea sa culturală.
Momentul artistic al întâlnirii a fost susținut de soprana Arlinda Morava, iar moderarea evenimentului a fost asigurată de prof. univ. dr. Ioan Cristescu.
Sesiunea omagială a reafirmat importanța dialogului dintre cultură, spiritualitate și memorie istorică, evocând figura unui lider religios care a marcat profund conștiința europeană și universală a secolului XX.
Sesiunea omagială poate fi urmărită pe canalul YouTube al Academiei Române. 
Foto: Alex Ursu – Muzeul Național al Literaturii Române

Hits: 127

Share the Post