Pe urmele Sfântului Francisc din Assisi: șase noi membri s-au alăturat Fraternității din București în Duminica Bunului Păstor
În ziua de 26 aprilie 2026, în număr mare, credincioșii au fost prezenți în Capela Conventului Fraților Franciscani din cartierul Rahova. S-au adăugat celor care vin în mod obișnuit frați și surori terțiari pentru ziua de formare ținută, de obicei, în a patra duminică a lunii. Fiecare a venit cu așteptările personale, cu propria înțelegere, cu felul în care, prin prezența sa, împărtășește și dăruiește fraților și surorilor din spiritul său fratern. Pe lângă cei prezenți la propriu, ne sunt întotdeauna alături și frații și surorile care nu pot veni, care ne poartă în suflet și pe care îi simțim cu noi. Dar, peste toate, toți așteptăm să vedem ce ne va spune Domnul.

Și iată, frumoasa Duminică a Bunului Păstor, Ziua Mondială a Vocațiilor la Preoție, a chemat, prin lecturile proclamate, la câteva reflecții prezentate la omilie de Părintele predicator Sergiu-Daniel Antal, asistentul spiritual al fraternității terțiarilor din București. Auzind lectura din Faptele Apostolilor (cap. 2, vs. 14, 36-41), am fost acolo, privindu-l pe Petru vorbind israeliților în ziua Rusaliilor, cu curaj, răspicat, despre Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos”, același Isus pe care ei îl cunoșteau, în fața căruia făcuse atâtea minuni și pe care ei îl crucificaseră. Și pentru că adevărul luminează, îndemnul lui Petru la convertire rodește și în ziua aceea, când s-au botezat „cam la trei mii de suflete”. Pe cei botezați îi aștepta și atunci, și acum, prezența iubitoare a Domnului – pe care psalmistul îl înfățișează în Psalmul 22 – îngrijindu-l pe om, fiindu-i aproape în clipe dificile sau în moarte; o iubire care dezmiardă și umple paharul sufletului omului „plin de se revarsă”. Nu sunt doar cuvinte, ci o realitate care, dacă ne întoarcem fiecare în tăcere la sufletul propriu, este găsită.

Evanghelia Sfântului Apostol Ioan (cap. 10, vs. 1-10), proclamată și adusă aproape de inima fiecăruia de Părintele predicator, departe de a fi un text „cunoscut”, rămâne, ca de fiecare dată când Cuvântul ne vorbește, o invitație la reflecție, dătătoare de lumini, adică de înțelegere și apropiere de Dumnezeu atât cât putem. Începând cu versetul 14 al capitolului 10, aclamația la Evanghelie – „Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele și ele mă cunosc pe mine” – și văzând versetele 3 și 4 ale aceluiași capitol, părintele predicator a provocat la întrebări concrete: cine este oița pe care Isus o cheamă, pot fi eu sau oricine altcineva oița neajutorată? Isus ne cheamă pe nume, iar noi îl urmăm – da, pentru că sufletul îl recunoaște numai pe Dumnezeu. La fel de firească a venit provocarea părintelui la introspecție, prin întrebări utile pe care să ni le punem: cine este pentru mine Păstorul oilor, cine este cel care îmi cunoaște numele, cum și când a fost prima mea întâlnire cu Domnul, cum a fost ea?

Toate ne desprind de rutina a ceea ce „știm deja” și ne conduc la aprofundare. Și trimiterea făcută de Părintele predicator la exemplul Fericitului Anton Durcovici, patron al fraternității terțiarilor din București, a fost plină de profunzime. Într-adevăr, pentru Fericitul Anton Durcovici, trecerea prin „poarta oilor” a fost „poarta spre celula închisorii”, drumul martiriului parcurs alături de Dumnezeu și cu harul Său.

După Sfânta Liturghie a urmat momentul de formare cu tema „Cântecul Pascal al Sfântului Francisc de Assisi”, care Îl laudă și ne îndeamnă să-L lăudăm pe Dumnezeu, cel care „a făcut lucruri minunate”, care „l-a jertfit pe Fiul Său Preaiubit” și care „și-a făcut cunoscută mântuirea și și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor”. O iubire care îi este dăruită lui Francisc și pe care el o înapoiază Domnului, lăudându-L. O perspectivă nouă a fost înțelegerea cântecului victoriei din Exod (cap. 15, vs. 1-2), cântat în noaptea de Înviere, la Vigilia Pascală, văzut nu numai ca eliberare a poporului ales din sclavia Egiptului, ci, dimpotrivă, fiind o cântare de laudă lui Dumnezeu care a eliberat umanitatea prin jertfa Fiului Său. Și așa, apare mai evidentă prezența dintotdeauna a lui Dumnezeu în viața omului, revelată atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Un bun prilej de a medita, fiindcă abordarea care ne-a fost propusă a dus, probabil, la o înțelegere mai bună sau la intenția de a medita mai profund Scriptura.

La fel de provocatoare a fost o consemnare din scrierile lui Toma de Celano, primul biograf al sfântului, text la care tema s-a oprit. Celano spune despre Francisc: „acest călător fericit, dorind să părăsească cât mai curând această lume ca pe un exil trecător, găsea un ajutor neprețuit tocmai în lucrurile care sunt în lume. În toate lucrările Îl laudă pe Mesteșugar”. Poate că ne uimește cum este reprezentat Francisc – acest călător fericit – sau poate ne-am amintit de Sărăcuțul care, dorind să ajungă la Domnul, ajunge să Îl găsească tocmai în viața din jurul lui, ajunge să vadă că universul este format din frați și surori, fie creaturi, fie creație, toate bine rostuite de mâna și sub privirea Meșteșugarului. Așa fiind, imnul pascal devine nu atât cuvânt, cât inspirație divină care lucrează în inima lui Francisc; nu o datorie riguroasă de a-L lăuda pe Dumnezeu, cât însuflețirea primită prin har. Harul – gratuit și accesibil tuturor.
Ca de obicei, meditația a fost urmată de împărtășiri în urma unor întrebări în legătură cu tema dată, spre exemplu: recunoștința față de Dumnezeu pentru lucrările Lui, cum trăiesc ziua Domnului, care au fost momentele în care am simțit lumina Domnului și altele. Întrebări și provocări destinate oricărui creștin, nu numai terțiarilor, care ne aduc aminte de faptul că Francisc îmbrățișa creaturile și creația fără nicio distincție.

Știind acestea, cu atât mai mult a devenit motiv de laudă lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Francisc faptul că au fost prezente șase persoane care, simțind propunerea unui drum de credință în Ordinul Franciscan Secular, au împărtășit din trăirile lor și ce anume îi face să dorească să răspundă afirmativ acestei chemări. De aceea, îndemnul ministrei, Sora Iustina Grecu, exprimat concret prin responsabilitate și discernământ – atât pentru cei care vor veni, cât și pentru noi ceilalți – rămâne important. Cum îi primim pe cei noi? Cum văd ei felul în care noi suntem o fraternitate? Un bun îndemn să ne aducem aminte că suntem în continuare pe drum.
Cristos a înviat!
Sr. Anca Vasiliu
Hits: 246
