În fiecare zi de miercuri din Octava Paștelui, se citește la Evanghelie episodul cu cei doi ucenici care se îndreptau triști, dezamăgiți și lipsiți de speranță către Emaus. Acestora li se alătură ca tovarăș de drum chiar Isus înviat și discută cu ei despre cele întâmplate la Ierusalim cu câteva ... Read More
29
apr.2025
Miercuri, 23 aprilie 2025, la Mănăstirea Sfânta Treime de la Pârâul Rece, s-a organizat ora de rugăciune pentru clerul din Decanatul de Ploiești. Pentru această deosebită ocazie, Părintele guardian Ioan Butacu, împreună cu confrații franciscani au pregătit un frumos program spiritual de rugăciune în biserica din incinta mănăstirii.... Read More
29
apr.2025
Celebrarea hramului bisericii de la Techirghiol, avându-l ca patron pe Sfântul Konrad din Parzham, a fost prevăzută în acest An Sfânt 2025, a doua zi din Octava Pascală, pe 21 aprilie, chiar de ziua Sfântului Patron.
Ca şi anul trecut, nota solemnă a acestui eveniment a fost dată de prezenţa ÎPS ... Read More
29
apr.2025
Întrucât, potrivit calendarului Dicasteriului pentru Evanghelizare, în perioada 25-27 aprilie 2025 era planificat Jubileul Adolescenților la Roma, un grup de 41 de elevi și profesori de la Colegiul „Sfântul Iosif” din București și-a propus să participe la acest eveniment jubiliar.
Pregătirile au început încă din luna decembrie, prin întâlniri săptămânale, în ... Read More
28
apr.2025
Aflându-se la Roma cu ocazia funeraliilor Papei Francisc, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a primit invitația Pr. Isidor Iacovici de a se întâlni cu membrii comunităților catolice române de la San Vitale și Grotte Celoni, care au avut bucuria prezenței sale la Sf. Liturghie din Duminica Milostivirii, 27 ... Read More
28
apr.2025
În acest an, hramul Domului Sfântul Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara a fost sărbătorit în după-amiaza zilei de 23 aprilie printr-o întâlnire „Corona“ (întâlnire) a preoților, persoanelor consacrate și candidaților la diaconatul permanent, și o Sf. Liturghie pontificală celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan.... Read More
27
apr.2025
Sâmbătă, 26 aprilie 2025, în ziua funeraliilor Papei Francisc, la Catedrala Sf. Iosif s-a celebrat o Sfântă Liturghie cu Recviem pentru sufletul Suveranului Pontif. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Excelența Sa, Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova; au concelebrat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit; ... Read More
27
apr.2025
Într-o atmosfera plină de speranța Învierii lui Cristos, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, s-a alăturat miilor de cardinali, episcopi și preoți și sutelor de mii de credincioși care au luat parte la Sfânta Liturghie și ritualul înmormântării Sfântului Părinte Papa Francisc ce a avut loc în piața Sfântul ... Read More
27
apr.2025
În ziua înmormântării Papei Francisc, 26 aprilie 2025, Caritas București a dorit să aducă un omagiu profund spiritului său de iubire și slujire față de cei mai vulnerabili. Astfel, am organizat, după tradiția românească, un praznic pentru 100 de persoane — oameni fără adăpost și copii lipsiți de îngrijire părintească.
În ... Read More
27
apr.2025
În cadrul manifestărilor solemne dedicate Anului Jubiliar Universal 2025, Arhidieceza Romano-Catolică de București va celebra acest timp de har alături de toți misionarii și adoratorii Milostivirii Divine din comunitățile sale parohiale (preoți, persoane consacrate, laici). Solemnitatea va avea loc pe 27 aprilie 2025, în Sărbătoarea Duminicii Milostivirii lui Dumnezeu, la ... Read More









