Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din București, prezent la Zilele Dobrogei
Anual, în ziua de 14 noiembrie, pe plaiurile dobrogene se sărbătorește încheierea Războiului de Independență, eveniment ce a dus la eliberarea ținuturilor ocupate de otomani și la reintegrarea Dobrogei în România. Dobrogenii s-au pregătit îndelung pentru aceste zile speciale: „Ziua Dobrogei reprezintă un moment de bucurie, dar și de recunoștință față de patrimoniul cultural și spiritual al acestei regiuni. Prin aceste evenimente, Centrul Cultural Județean ‘Teodor T. Burada’ își consolidează misiunea de a promova tradițiile, valorile și multiculturalitatea care definesc Dobrogea”, menționează AGERPRES (editor: Ada Vîlceanu).
În dorința de a-i sensibiliza pe elevii noștri de la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din București asupra Patrimoniului național, am organizat o excursie de studiu cu un grup de 26 de elevi din clasa a IX-a, profil teologic, specializarea Ghid turism religios, însoțiți de doi profesori (Sr. Rodica Miron și Bogdan Dragomir, ambii empatizând cu istoria și cu valorile culturale), pentru a studia o serie de obiective istorice și culturale din județul Constanța, cu ocazia Zilelor Dobrogei. A fost o ocazie de a vizita gratuit expoziții și muzee în premieră, dar și de a participa la multe evenimente organizate cu această ocazie.
Vineri, 13 noiembrie, la ora 14.00, după ultima oră de curs a elevilor, am plecat de lângă poarta Colegiului, având ca primă destinație Muzeul Axiopolis din Cernavodă, despre care auziserăm că este de curând deschis. Vechea cetate romană, cu valoroasele sale vestigii, ascunse încă în măruntaiele pământului[1], nu poate fi nici vizitată, nici cercetată din cauza plasării unei unități militare chiar pe zona centrală a sitului și a unor lucrări de anvergură efectuate acolo. Se cunoaște însă din surse istorice că Axiopolis, important nod comercial pe drumul dintre Noviodunum si Durostorum, a fost una dintre cele mai renumite cetăți de pe limesul dunărean și a avut, încă din perioada persecuțiilor, o comunitate numeroasă de creștini, cu numeroși martiri[2]. Au existat și câteva biserici paleocreștine, dintre care una, plasată în afara cetății și una trinavală, cu baptisteriu – ceea ce dovedește că cetatea Axiopolis în timpul împăratului Constantin era deja centru episcopal.
Muzeul de istorie Axiopolis, aflat în apropierea vechiului pod, făcut de Anghel Saligny, deține doar câteva fotografii și câteva artefacte scoase la iveală cu ocazia săpăturilor de la începutul secolului trecut, dar are în schimb o frumoasă colecție de artefacte din perioada preistorică (mai ales cultura Hamangia, căreia îi aparțin Gânditorul și Femeia șezând), dar și artefacte din perioada romană. Doamna muzeograf Ana Olivia Rotaru, căreia îi mulțumim pentru disponibilitate, deși era la capătul unei zile solicitante, cu mulți vizitatori, ne-a așteptat în acea zi de vineri peste program, mai bine de o oră, ne-a primit cu bucurie în sălile muzeului de curând renovat și ne-a povestit istoria artefactelor expuse, dar și a cetății Axiopolis.
Continuându-ne drumul și ajungând la Constanța, ne-am cazat la Oratoriul Don Bosco, unde Părintele Venceslau, împreună cu ceilalți frați, ne-a făcut să ne simțim minunat în casa lor.
Sâmbătă, 14 noiembrie, ne-am oprit întâi la biserica romano-catolică din Kogălniceanu, unde am rememorat istoria tristă a comunităților de germani, plecați în secolul al XIX-lea din ținuturile nordice ale Ucrainei și Rusiei din cauza pericolului de a-și pierde identitatea națională și religioasă. Ajunși în Dobrogea, au muncit, au creat o tradiție temeinică, și-au construit sate cu școli, spitale și biserici trainice din piatră, pe care ulterior au fost siliți să le părăsească. Alte biserici ale nemților vom vedea în drumurile noastre cu aceiași elevi în vara anului următor.
Apoi ne-am plimbat printre ruinele bătute de vânt ale vechii cetăți Capidava, care, printre puținele din zonă, a beneficiat de restaurare cu fonduri europene. Din nefericire, domnul arheolog Tiberiu Potârniche, pe care l-am ascultat anul trecut, nu era în cetate, pentru a le explica elevilor ce înseamnă o viață de arheolog petrecută cu devotament.
Întrucât vremea nu era deloc prielnică, am decis ca cetatea Ulmetum să o lăsăm pentru luna iunie, în a doua parte a explorării noastre în ținuturile dobrogene. De aceea, ne-am întors în Constanța, unde, după două felii de pizza mâncate ca masă de prânz, ne-am continuat vizita la mormântul pictat, tip hypogeu, din secolul al IV-lea. Aici am admirat modul în care s-a decis conservarea lui – vizitatorii neavând acces decât la anticamera mormântului, ce este despărțită de acesta printr-un perete vitrat transparent. Pe pereții laterali ai anticamerei sunt expuse imagini ale picturilor din mormânt, iar pe ecranul unui televizor rulează permanent imagini din interiorul mormântului pictat. Elevii au putut afla cu această ocazie diferența între un tumul și un mormânt tip hipogeu, făcând apel la etimologia termenilor. Ne-am continuat vizita în Piața Ovidiu, dominată de silueta maiestoasă a poetului antic, Publius Ovidius Naso. Și aici, ca la toate celelalte obiective, unul dintre elevi le-a prezentat colegilor și turiștilor aflați întâmplător în zonă date despre poetul latin și legătura acestuia cu Pontul Euxin.
De aici pașii ne-au purtat la Bazilica Sf. Anton de Padova din Constanța, unde am asistat la Sfânta Liturghie, celebrată de Monseniorul Ieronim Iacob împreună cu Părintele Mihai Ispas, un fost elev al Colegiului „Sfântul Iosif”. Aflând despre scopul vizitei noastre în Constanța, Monseniorul Ieronim Iacob a amintit în predica sa despre bogăția patrimoniului creștin dobrogean, care necesită mai multă atenție din partea autorităților, dar și de datoria dascălilor de a le insufla tinerilor dragostea pentru acest patrimoniu.
Deși Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța se află în renovare, am reușit să vizităm Casa cu mozaic: acea domus romana, aflată în imediata apropiere a Muzeului, care, renovată și ea de curând, ne-a delectat privirea prin mulțimea de mozaicuri florale și cu simboluri creștine, ce ne-a făcut să zăbovim câteva zeci de minute în preajma lor.
Duminică, după Sfânta Liturghie, la care am asistat la prima oră a dimineții în capela fraților de la Oratoriul Don Orione, am plecat iarăși spre centrul orașului Constanța, întrucât aflaserăm de un tur ghidat printre clădirile istorice ale bătrânului Tomis, efectuat cu ocazia Zilelor Dobrogei de un profesor de istorie pensionar, împins de dorința de a păstra vie memoria orașului tomitan. Frumoasă experiență pentru elevii noștri de ghidaj profesionist! Am trecut pe la Biserica greacă, înălțată doar cu zece ani înainte de câștigarea independenței. Biserica Schimbarea la Față, cu trepte maiestoase și aspect de vilă aristocrată la exterior, fără turlă și cupolă, fusese construită astfel din cauza restricțiilor impuse de dominația otomană. Interiorul, tip hală, se distinge prin eleganța celor două rânduri de coloane clasice. Cu această ocazie, copiii au putut face diferența între diferitele tipuri de biserici: cele latine, tip navă sau hală (stil folosit ulterior și de orientali) și cele de tip bizantin, compartimentate în pronaos, naos și altar.
Apoi, în drumul nostru, am văzut splendida sinagoga așchenadă, renovată doar pe exterior deocamdată, apoi Liceul Eminescu, la subsolul căruia au fost găsite ruinele unei biserici paleocreștine, apoi am poposit la Moscheea Carol I, cu renumita cupolă de beton armat și zveltul minaret atât de râvnit de elevii noștri pentru priveliștea ce o oferea asupra orașului. Până la moschee însă, și până la Vila cu lei, ghidul ne-a încântat cu diferite povești ale personalităților de altădată.
Am aflat, de pildă, despre casa lui Tache, Ianche și Kadâr, despre birtul unde poposea pișicherul Ion Luca Caragiale, despre casa în care a locuit Eminescu, despre amprenta lăsată de singura mână creatoare a sculptorului Ion Jalea și de multe alte istorisiri reale, pe care bătrânul ghid se străduia să le imprime în mintea și urechile noastre, ca doar, doar, vor supraviețui. Apoi, îndemnându-ne să privim strada de pe dealul statuii lui Anghel Saligny, ne-a arătat conturul abia sesizat al celei mai vechi biserici paleocreștine din vechiul Tomis. Uitându-mă la absida greu perceptibilă de la nivelul solului, m-am întrebat cât oare va mai putea să reziste, rămasă neprotejată într-o intersecție agitată.
Pentru că se făcuse deja amiază, ne-am grăbit să mergem spre Cetatea Tropaeum Traiani și Monumentul triumfal din satul Adamclisi – de altfel ultimele obiective pe care ni le propusesem pentru această excursie de studiu, cu ocazia zilelor Dobrogei.
Au fost profund impresionați copiii să calce pe câmpul unde s-a dat decisiva luptă dintre daci și romani… Apoi, artefactele din muzeu cu rămășițele autentice ale impresionantului monument ridicat în anul 106, din porunca împăratului Traian, la terminarea războiului cu dacii, mausoleul celor 3000 de romani uciși și altarul de jertfă; mărețe pagini de istorie!
Pășind printre ruinele străvechiului oraș Tropaeum Traiani, renumit în antichitate prin frumusețea și bogăția sa, am călcat prin basilica forensis, închipuindu-ne că îi întâlnim pe patricienii de altădată; apoi cele două bazilici creștine, dintre care una fostă cisternă, aflată cândva lângă strada centrală, iar acum inundată de vegetație. Cea de-a doua, trinavală, părea că fusese înconjurată și de alte ziduri, păstrându-și parcă un rest de solemnitate până astăzi.
Seara se lăsa hotărâtă peste zidurile reci. Deși am fi vrut să mai rămânem captivi printre pietrele care aveau multe să ne spună, am conștientizat că trebuie să plecam spre autocar, ca să ajungem la o oră rezonabilă în București.
O experiență inedită a fost această întâlnire cu istoria! In pofida frigului și a vântului ce pătrundea prin haine, ceva te ținea locului, ca și cum ți-ar fi șoptit că sunt încă multe taine ale trecutului învăluite în abis, care se cer scoase la iveală. I-am văzut pe copii puternic impresionați de ceea ce au văzut. Sunt sigură ca aceste zile petrecute printre ziduri de cetăți, printre morminte tumulare ori hypogee, printre biserici antice ori săli de muzee… au contat mult mai mult pentru ei decât multe ore petrecute în sălile de clasă…
În autocar, mergând spre casă, i-am rugat să-și spună părerea asupra acestor zile dobrogene. Am putut constata că bucuria era unanimă. O fetiță a exclamat: „Am vizitat de multe ori Constanța, pentru plajă. Niciodată însă nu am bănuit că are atâtea alte frumuseți să ne ofere…”
Dacă cineva se întreabă sarcastic ce satisfacție ar putea oferi bătrânul pământ dobrogean unor tineri de astăzi, mai ales în niște zile reci și mohorâte de noiembrie, i-aș spune să meargă la Tropaeum Traiani și la Capidava și la Halmyris și la Troesmis și la Dinogetia… Să meargă însă în tăcere și cu umilință – ca să audă, să înțeleagă și să se convingă de forța covârșitoare a istoriei! Numai așa întreaga lui ființă se va umple de bucurie și va ști să prețuiască trecutul, pentru a trăi frumos viitorul.
Sr. Rodica Miron
Colegiul Romano-Catolic “Sfântul Iosif”, București
[1] Singurele cercetări arheologice făcute aici datează din anul 1900, întreprinse de renumiții arheologi Pamfil Polonic și Grigore Tocilescu. Nu a fost străin de aceste cercetări dobrogene nici Arhiepiscopul Raymund Netzhammer, prieten cu cei doi mari cercetători și renumit pentru activitatea sa arheologică.
[2] Numele celor trei martiri, ucișii în secolul al III-lea la Axiopolis, Chiril, Chindeas şi Dasius (Tasios), apar pe o inscripție din fața porții de nord a cetății.
Hits: 798