Lansarea volumului „CODEX BASILIANUS. Cântecele și colindele călugărilor bazilieni OSBM”, apărut la Editura ARCB

WhatsApp Image 2025-10-15 at 16.07.37

Lansarea volumului „CODEX BASILIANUS. Cântecele și colindele călugărilor bazilieni OSBM”, apărut la Editura ARCB

Vineri, 10 octombrie 2025, în Capela Sfântul Iosif a Catedralei greco-catolice Martirii și Mărturisitorilor Secolului XX din Cluj-Napoca a avut loc Seara muzicii greco-catolice, în cadrul căreia a fost lansat volumul CODEX BASILIANUS. Cântecele și colindele călugărilor bazilieni OSBM, apărut luna aceasta la Editura ARCB.

Colecția de cântece este publicată la ceas aniversar (Anul Jubiliar pentru Biserica Universală și Anul Național „Iuliu Hossu” pentru România) și reprezintă un act de restituție istorică, reunind piese compuse, multe în clandestinitate, de către Ieromonahii Gheorghe Marina (1908-1989) și Gavril Sălăgeanu (1905-1989), membri ai Ordinului Sfântul Vasile cel Mare (OSBM) din România, precum și compoziții ale altor călugări ai Ordinului. Lucrarea este rezultatul unui efort de cercetare temeinic, ce a implicat multe persoane, atât muzicieni și istoriografi, cât și martori oculari, apropiați ai compozitorilor, o parte dintre aceștia fiind prezenți la eveniment și luând cuvântul de-a lungul serii.

Seara muzicii greco-catolice a fost găzduită și moderată de Părintele Mircea Marțian, parohul Parohiei Andrei Mureșanu din Cluj și protopop în Eparhia de Cluj-Gherla. În deschidere am urmărit un reportaj video realizat de frații Opreanu în colaborare cu părinții bazilieni, o incursiune în vremurile trăite de cei doi ieromonahi, Gheorghe Marina și Gavril Sălăgeanu. Au luat cuvântul, apoi, Ieromonahul Ermil Alexandru Jurja, OSMB, care, în calitate de ucenic al Părintelui Gheorghe Marina a fost principalul susținător și ghid spiritual în realizarea Codexului, și totodată autorul postfeței acestuia; Francesca Gehl, curatorul cărții din partea Editurii ARCB; doamna Maria Rus, credincioasă din satul Pomi, fiică spirituală a Părintelui Gheorghe Marina și membră în corul condus de acesta; domnul Mihai Andrei Mocan, muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare, care a pus la dispoziția proiectului fotografii inedite din arhiva muzeului.

În încheiere, Francisc Opreanu, profesor de pian și educație muzicală, prefațatorul și editorul cărții (susținut în această muncă de frații săi, Camelia și Benedict), a prezentat viețile celor doi ieromonahi – „cei mai mari compozitori ai Bisericii Greco-Catolice din România”, cât și simbolistica și importanța volumului.

Prezentările au pus în lumină atât valoarea istorică, dar și muzicală a CODEX BASILIANUS, subliniind faptul că nu este vorba doar de o carte de cântece, ci – pentru mulți dintre cei prezenți – de un pas înainte pe un drum spiritual.

Seara nu a fost doar un eveniment editorial, ci, mai ales, muzical. Frații Opreanu (care cântă sub numele de scenă ThreeO), alături de Ieromonahii Ermil Jurja, OSBM, Leon Doroș, OSBM, Augustin Dunca, OSBM și Dominic Huja, OSBM, au interpretat trei dintre piesele compuse cu ani în urmă de Ieromonahii Gheorghe Marina și Gavril Sălăgeanu: două imnuri dedicate Sfintei Fecioare Maria – „Mila Maicii Domnului” și „O frumoasă, o divină” – și cântecul de adorație, „Ne cheamă Isus Euharisticul”. Seara a fost încheiată cu piesa dedicată Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, „Un sfânt canon”, compusă și interpretată de ThreeO.

Din cei cincisprezece călugări greco-catolici bazilieni din România, de la mănăstirile Prilog (jud. Satu Mare), Molișet (jud. Bistrița-Năsăud) și Mintiu Gherlii (jud. Cluj), treisprezece au fost prezenți la această celebrare a muzicii oferite lumii de Ordinul lor. Pentru prima dată de la scoaterea abuzivă a Bisericii Greco-Catolice în afara legii în 1948, călugării înșiși au interpretat pentru publicul larg cântecele înaintașilor lor. A fost o seară dedicată cinstirii lor, prin care o frântură a meritului acestui Ordin a primit recunoașterea de mult cuvenită.

CODEX BASILIANUS. Cântecele și colindele călugărilor bazilieni OSBM, Editura ARCB, 304 pagini cu partituri și ilustrații color. Volum editat de Francisc Opreanu, cu o introducere de Ieromonah Ioan Marin Albu, OSBM, protoegumen, prefață de Francisc Opreanu, introducere de Părintele Mircea Marțian și postfață de Ieromonah Ermil Alexandru Jurja, OSBM.

Evenimentul integral poate fi urmărit aici. Volumul poate fi achiziționat din Librăria Sf. Iosif sau online.

Francesca Gehl

Foto: Eparhia de Cluj-Gherla

Hits: 354

/ Știri / Tags:

Share the Post