„Zilele Bucuriei” în Parohia Bărăţia, la cea de-a IX-a ediție

1

„Zilele Bucuriei” în Parohia Bărăţia, la cea de-a IX-a ediție

În perioada 23-27 iunie a.c., în Parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția) a avut loc cea de-a IX-a ediție a programului dedicat copiilor, adolescenților și tinerilor, numit „Zilele Bucuriei”, construit în jurul credinței, al prieteniei și veseliei.

Fiecare zi a început cu dansuri de înviorare, urmate de Sfânta Liturghie, iar apoi a continuat cu cateheze educative pe diferite teme: lupta, voința și ajutorul lui Dumnezeu în împlinirea viselor noastre. Copilașii au învățat că nimic nu este imposibil atunci când îl avem pe Dumnezeu alături și când depunem eforturile necesare pentru a ajunge acolo unde ne propunem.

Pe lângă momentele de spiritualitate, programul a inclus și momente de recreere și voie bună: dansuri și jocuri dinamice, lucru manual și activități creative, jocuri de competiție și strategie care i-au învățat pe cei prezenți, îndeosebi pe cei mici, spiritul de echipă, multă bucurie și prietenie împărtășită în fiecare colțișor al bisericii. Nu au lipsit nici înghețata delicioasă și jocurile cu apă care au adus răcoare și râsete.

În cea de-a patra zi, copilașii au ieșit în Parcul Izvor unde au avut parte de un joc de echipă cu sarcini practice și jocuri cu mingea.

Ultima zi a fost cu adevărat specială. A fost alături de noi și Părintele paroh Cristinel Țâmpu care a celebrat Sfânta Liturghie și le-a vorbit copiilor despre iubirea necondiționată a lui Cristos ca sursă de bucurie și unitate.

„Zilele Bucuriei” nu au fost doar simple zile de vară, cu programe educative, ci o adevărată experiență de viață în cadrul cărora credința s-a îmbinat cu joaca, prietenia cu învățătura, iar fericirea cu spiritualitatea. Fiecare participant a plecat acasă cu sufletul plin, prieteni noi și inima mai aproape de Dumnezeu. Mulțumim celor mici, animatorilor și tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la buna desfășurare a acestor zile minunate.

Pr. Iulian Cochior
Vicar, responsabil cu pastorația tineretului din Parohia Bărăția

Albumul foto poate fi accesat pe pagina parohiei. 

Hits: 319

/ Știri / Tags:

Share the Post