Sărbătoarea hramului Parohiei Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Motru)
Sâmbătă, 21 iunie a.c. cu începere de la ora 11.00, comunitatea parohială catolică din municipiul Motru (județul Gorj), pusă sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul, s-a aflat în sărbătoare, cu ocazia celebrării hramului acesteia. Deși sărbătoarea liturgică a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este stabilită în calendarul bisericesc pentru data de 24 iunie, hramul Parohiei Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Motru a fost celebrat anticipat, din motive de natură pastorală.

Ziua de sâmbătă a reunit un număr frumos de credincioși veniți nu numai din Motru, ci și din Rovinari, Drobeta Turnu-Severin, Târgu-Jiu, ca o familie de credință. Lor li s-au alăturat 7 preoți veniți atât din Decanatul de Craiova, cât și din București. În acordurile solemne ale orgii și în cântarea însuflețită a corului parohial, Sfânta Liturghie solemnă de hram a înălțat inimile celor prezenți la Domnul, fiind invitați de la începutul celebrării să aducă prinos de mulțumire pentru toate harurile primite prin mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Cristian-George Cherecheș, paroh al Parohiei “Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Pitești. Sfinția sa a subliniat importanța Sfântului Ioan Botezătorul pentru viața de credință a Poporului lui Dumnezeu, prezentând două virtuți pe care Sfântul Ioan Botezătorul le-a trăit în mod deosebit în viața sa: umilința și curajul de a spune mereu adevărul potrivita voinței lui Dumnezeu. Chiar dacă anumite norme sunt legale și se bucură de ocrotirea legii civile, ele pot fi opuse sferei morale. Nu tot ce e legal e și moral: legi precum divorțul sau avortul se bucură de cadrul legal, dar nu sunt în conformitate cu voința lui Dumnezeu. Chiar cu prețul vieții, Sfântul Ioan Botezătorul a fost mereu de partea voinței lui Dumnezeu și nu acceptat niciun compromis, fapt care ne provoacă și pe noi să ne angajăm mai mult în apărarea voinței lui Dumnezeu. Umilința a fost trăită de Sfântul Ioan Botezătorul prin înțelegerea corectă a spiritualității „descreșterii”. În fața lui Cristos care trebuia să crească în vederea realizării mântuirii neamului omenesc, Sfântul Ioan Botezătorul a înțeles că el trebuie să descrească.

Părintele predicator a folosit și imaginea celor două solstiții care rimează curgerea timpului. Solstițiul de vară, stabilit în apropierea celebrării liturgice a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, marchează cea mai lungă zi din an, după care ziua începe să scadă, iar noaptea să crească, în vreme ce solstițiul de iarnă, stabilit în apropierea Solemnității Nașterii Domnului, marchează cea mai scurtă zi din an, după care ziua începe să crească, iar noapte să scadă. Tot la fel, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul marchează începutul scăderii sale pentru a-i permite lui Cristos să crească. Au fost amintite și austeritatea vieții sale, ilustrată printr-o serie de trimiteri biblice propuse pentru a putea să înțelegem mai bine frumusețea vieții Sfântului Ioan Botezătorul, precum și actualitatea sa pentru omul zilelor noastre.

La sfârșitul celebrării Sfintei Liturghii solemne de hram, Pr. Claudiu Herciu, parohul comunității, și-a exprimat gratitudinea pentru reușita acestei sărbători, mulțumind celor care s-au implicat pentru organizarea acesteia, preoților prezenți, corului parohial, credincioșilor și binefăcătorilor.
Întreaga celebrare s-a încheiat cu un moment de comuniune și bucurie în curtea parohiei, unde sărbătoarea hramului a continuat cu aceeași însuflețire. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul să ocrotească și să binecuvânteze cu mijlocirea comunitatea inimoasă de credință de pe meleagurile motrene!
Pr. Andrei Dumitrescu
Albumul foto poate fi accesat pe pagina parohiei
Hits: 338
