Proiectul „Mai departe, doar împreună” la Greci: prima întâlnire
A vorbi astăzi despre speranță poate părea dificil, într-o lume în care trăim într-o continuă fugă, adesea fără a ajunge la o adevărată calitate a vieții personale. De aceea, o aprofundare a sensului speranței ne este de mare ajutor. În perioada 6-8 iunie, în Parohia Sf. Lucia din Greci a avut loc prima întâlnire a proiectului „Mai departe, doar împreună”, cu temele „Speranța nu înșală” (Rom. 5,5) și „A ierta fără a uita – mama devenită lecție”.
În scrisoarea apostolică Candor lucis aeternae, Papa Francisc subliniază că firul comun care străbate Divina Comedie a lui Dante este firul dorinței. Dante este numit „cântăreț al dorinței umane” – o dorință care aspiră, care urcă „spre stele”.
Termenul desiderium are o legătură profundă cu speranța: nu este vorba doar de o dorință trecătoare, ci de o tensiune interioară orientată spre împlinire, spre lumină, spre Dumnezeu.
Dante pătrunde în inima umană și are capacitatea de a recunoaște, chiar și în cele mai abjecte și neliniștitoare figuri, o scânteie de dorință pentru atingerea unei anumite fericiri. Pornind de la propria sa condiție personală, el devine interpretul dorinței fiecărei ființe umane de a continua drumul până când se ajunge la destinația finală, până când se descoperă adevărul, răspunsul la întrebările existenței — până când, așa cum afirmă Sfântul Augustin, inima nu își găsește odihna și pacea decât în Dumnezeu.
Speranța are o rezonanță a așteptării. Iar ceea ce este așteptat poate fi fluid, uneori consistent, alteori chiar iluzoriu. Este un drum lung, care pornește din momentul prezent, marcat de propria ta condiție de rău sau păcat, trece printr-un proces de curățare (catharsis) și se îndreaptă spre lumină.
Acest itinerar este elaborat de două energii care se mișcă: pe de o parte, puterea harului, prin prezența lui Dumnezeu ai al Euharistiei, iar pe de altă parte, prezența libertății umane. Acestea trebuie să se intersecteze. Speranța are în structura ei aceste două componente.
A ierta fără a uita… e o formă de curaj.
Sâmbătă am pășit împreună într-un spațiu sigur, cu ochii deschiși spre o relație esențială: cea cu mama.
Am desenat linii ale vieții.
Am lăsat lacrimi pe hârtie.
Am rostit cuvinte greu de spus.
Am ascultat. Ne-am ascultat.
Am scris dureri pe bilețele și le-am lăsat să plece.
Nu uităm – dar alegem să iertăm.
Uneori, rana cea mai veche ascunde lecția cea mai profundă.
Iar sâmbătă am avut curajul să privim acea rană în față.
Pentru că, uneori, vindecarea începe cu o întrebare: Ce pot învăța din rana mea?
În cadrul Sfintei Liturghii din sărbătoarea Coborârii Sfântului Duh, am explicat prima lectură din Faptele Apostolilor, evidențiind cum autorul folosește imagini și simboluri pentru a descrie acțiunile unei comunități sau ale unui credincios care se lasă implicat. Apoi, am continuat cu diverse activități de relaxare, care au ajutat pe fiecare să aibă un timp de interiorizare.
Toată după-amiaza, gândurile m-au purtat într-o liniște adâncă, încă sub influența activității de mai devreme și a conștientizării că mulți rămân toată viața cu poveri care nu le permit să trăiască cu adevărat.
Am încheiat prima activitate a proiectului “Mai departe, doar împreună” și vă aștept cu drag la următoarea întâlnire, în primul weekend din septembrie.
Pr. Romeo Horvat
Hits: 109