Prima serie de exerciții spirituale sacerdotale la Ciofliceni: Evanghelia lui Marcu

WhatsApp Image 2025-05-01 at 23.13.08

Prima serie de exerciții spirituale sacerdotale la Ciofliceni: Evanghelia lui Marcu

În perioada 28 aprilie – 1 mai 2025 s-a desfășurat la Ciofliceni, Mănăstirea călugărilor carmelitani desculți „Regina Carmelului”, prima sesiune de exerciții spirituale la care a luat parte un grup de 18 preoți din Arhidieceza de București. Moderatorul meditațiilor a fost Pr. Isidor Iacovici, iar tematica abordată a fost Evanghelia Sfântului Marcu sub diferite aspecte.

Pr. Isidor Iacovici, coordonator naţional pentru pastoraţia românilor romano-catolici din  Italia, a ales tematica menționată mai sus, deoarece, deși este cea mai scurtă din cele patru evanghelii (16 capitole), este bogată în multe aspecte care merită meditate mai ales de slujitorii altarului.

Printre subiectele surprinse de părintele moderator s-au aflat următoarele: Sf. Ioan Botezătorul și pustiul, cele 3 minuni semnificative din Evanghelie (vindecarea leprosului, a paraliticului și a bolnavului cu mâna paralizată), o zi din viața lui Isus, voința lui Dumnezeu în viața diferitelor personaje biblice, cunoașterea lui Isus de către interlocutorii prezentați în Evanghelie, întâlnirea lui cu anumite personaje (tânărul bogat, orbul din Ierihon) etc; toate aceste subiecte erau raportate la viața preotului, prin urmare, preoții erau invitați să realizeze o paralelă între subiectele prezentate și viața personală.

La considerațiile de seară, subiectele abordate aveau un caracter mai practic (unitatea vieții preotului, folosirea timpului personal, unitatea, fraternitatea, Euharistia etc), de fiecare dată făcând-se referință la Fer. Ep. Anton Durcovici ca model comparativ.

În ultima zi a exercițiilor spirituale, joi, 1 mai 2025, Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, s-a aflat în mijlocul preoților, prezidând Sfânta Liturghie în sanctuarul marian și oferind indulgența plenară specifică acestui tip de activitate spirituală; faptul de a ne afla în timpul Anului Jubiliar, și într-o locație declarată „biserică jubiliară”, a întărit dorința tuturor celor prezenți de a primi o asemenea binecuvântare specială.

Următoarea sesiune de exerciții spirituale va avea loc săptămâna viitoare, 5-9 mai 2025, iar moderator va fi Pr. Paul Marțiu, din Comunitatea Emanuel (Franța). Le dorim exerciții spirituale rodnice!

Pr. Marian Blaj

Hits: 1311

/ Știri / Tags: ,

Share the Post