Declarația Congregației Cardinalilor, 30 aprilie 2025

cq5dam.thumbnail.cropped.500.281

Declarația Congregației Cardinalilor, 30 aprilie 2025

Congregația Cardinalilor dorește să facă cunoscute următoarele două chestiuni de
natură procedurală asupra cărora a avut ocazia să reflecteze și să dezbată în ultimele zile:

1) cu privire la cardinalii electori, Congregația a observat că Sanctitatea Sa Papa Francisc,
prin crearea unui număr de cardinali mai mare de 120, așa cum este stabilit de nr. 33 din Constituția
Apostolică Universi Dominici Gregis a Sfântului Ioan Paul al II-lea din 22 februarie 1996, în exercitarea
puterii sale supreme, a derogat de la această dispoziție legislativă, prin care cardinalii care depășesc
numărul limită au dobândit, în conformitate cu nr. 36 din aceeași Constituție apostolică, dreptul de a participa la alegerea Pontifului Roman, din momentul creării și publicării lor;

2) cu privire la Eminența Sa Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, a remarcat că acesta, având la inimă
binele Bisericii, precum și pentru a contribui la comuniunea și seninătatea Conclavului, a comunicat
decizia sa de a nu participa la acesta. În această privință, Congregația Cardinalilor își exprimă
apreciere pentru gestul pe care l-a făcut și speră ca organele competente ale justiției să poată
evalua definitiv faptele.

Sursa: Biroul de presă al Sf. Scaun

Foto: © Vatican News

Hits: 172

/ Știri / Tags:

Share the Post