Zi de formare pentru Viața Consacrată din Arhidieceza de București

De data asta e ger. Avem mari emoții: nu știm dacă avionul cu care oaspetele nostru, care ar trebui să vină de la Roma, va putea decola sau ateriza din cauza iernii care a venit la spartul târgului – în București sunt de-a dreptul nămeți – și a gheții de pe aeroporturi. Nu știm nici dacă cei care și-au exprimat dorința de a participa fizic la această zi de comuniune vor putea ajunge, din cauza drumurilor înghețate. Facem deja planul B: Comisia Zonală va fi acolo și va transmite ceva pe canalul de YouTube, creat special pentru acest eveniment.

Sâmbătă dimineață, pe 22 ale lui februarie, ne întâlnim cu toții la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni. Suntem prezenți cam 85 de frați, surori, preoți diecezani, laici consacrați. Pr. Luigi Maria Epicoco a ajuns bine și este pregătit să ne vorbească despre „entuziasmul în viața consacrată”. Preot în Dieceza de Aquila, profesor la Universitatea Pontificală Laterană din Roma, Director al Institutului Superior de Științe Religioase „Fides et Ratio” din Aquila, predicator și formator pentru laici și persoane consacrate, autor a numeroase cărți de spiritualitate traduse și în limba română, părintele Luigi e deja unul dintre noi, deși ocupă locul de conferențiar. Simplu și cald, cu un zâmbet care topește distanțele emoționale și intelectuale, începe să ne vorbească. E ca o flacără delicată, care aprinde inimi și minți, redeschizând larg porțile închise de frica statisticilor referitoare la Viața Consacrată în lume, în Europa, în România.

„Riscăm să devenim experți în statistici”, ne spune Părintele Luigi. „Experți în ceea ce nu merge, dar numerele ne aruncă în frică. Nu contează câți am rămas, ci cu Cine suntem. Avem o problema de credință, nu de numere sau structuri.” Și continuă: „Acolo unde suntem, ne simțim iubiți, fericiți, copii ai lui Dumnezeu? Când suntem nefericiți, nu vedem decât rău. Riscăm să trăim viața ca fiul cel mare din parabolă, care rămâne acasă: pentru că trebuie. Am rămas zece, dar suntem fericiți? Unde e Lumina din noi? Viața comunitară e adevărata profeție a vieții consacrate. Relațiile noastre fraterne sunt o profeție? Nu schimbăm lumea, ci ne schimbăm noi înșine, trăind din darurile Duhului Sfânt, care sunt în fiecare dintre noi. Isus nu ne obligă să ne convertim, dar ne spune că e posibil. Rămânem așa, sau vrem să fim fericiți? Cel mai frumos rod al vieții spirituale este mulțumirea, recunoștința.”

După cea de a doua conferință, îi oferim Părintelui Epicoco un artizanat românesc și o imagine cu Madona Română, îi mulțumim și îl invităm pentru o următoare întâlnire. Ne mulțumește simplu, cu zâmbetul copilăresc, acceptă cu plăcere să revină în funcție de agendă, apoi se grăbește spre aeroport, de unde ia avionul înapoi, spre Roma. Ne rugăm să ajungă cu bine.

După un prânz luat împreună, într-o atmosferă de comuniune fraternă, continuăm programul nostru: cu discuții în grupuri mici pe tema ecourilor conferințelor de dimineață, cu împărtășirea în plen, cu adorația Preasfântului Sacrament și cu Liturghia de încheiere, celebrată de Părintele Lucian Dîncă, preot-călugăr augustinian asumpționist, și concelebrată de preoții participanți la ziua de formare.

Ne mai salutăm o dată, cu multă căldură și un zâmbet larg cât inima noastră, apoi ne întoarcem acasă. Avem merinde bune pentru drumul lung dar, mai ales, avem din nou acea speranță regăsită: nu suntem singuri, știm că suntem împreună, pe aceeași Cale întru Adevăr și Viață. Soarele apune roșiatic printre mestecii argintii, pe zăpada care sclipește rece, dar în noi deja se deschid mugurii speranței pentru un viitor care e în mâinile Celui care ne-a chemat pe nume, la o slujire concretă. El e „Stăpânul timpului și al istoriei”, noi suntem aici și acum, vii și înflăcărați de bucuria de a fi împreună pentru lumea întreagă.

Sr. Daniela Mare CJ
(22 februarie 2025)

Hits: 987