Întâlnirea persoanelor consacrate din ARCB

Sâmbătă, 7 decembrie 2024. Plouă de rupe. Străzile sunt pustii dimineața la ora nouă, în preajma Mănăstirii „Sfânta Familie”, a Fraților Ioaniți. Ne-am aventurat, totuși, pentru ziua de reculegere a persoanelor consacrate din ARCB. Frații ne-au primit cu un zâmbet și un ceai cald în sala de conferințe. Ne-am adunat cam cincizeci, din mai multe congregații din București.

În prima parte a zilei, Sora Andreea Mihoc a prezentat istoria și carisma congregației din care face parte, „Slujitoarele Săracilor”. „Îmbucătura săracului”, soluția găsită de fericitul Giuseppe Cusmano, întemeietorul congregației în vremuri de mare încercare în Sudul Italiei, e o inspirație și pentru zilele noastre, pentru oricât de puținul oricărei familii sau comunități cărora le pasă de cei care nu au nimic.

Liturghia este celebrată în capela parcă adusă din alte vremuri: coloanele din piatră sunt înlocuite cu altele din lemn, în loc de pernuțe pe bănci și genuflexoare sunt scoarțe de lână, din Maramureș, din loc în loc sunt lumânări din ceară albă, altarul auster este ridicat la înălțimea unor trepte din piatră simplă. Stăm în bănci sau pe margini ca în jurul vetrei, ca în jurul focului din cămin. Și ca un foc blând predică Părintele Dragoș Kelemen, înconjurat de preoții concelebranți.

După un prânz luat în aceeași sală de conferințe, la pachețel, ne pregătim pentru a doua parte. Pr. Henryk Urban SJ ne invită la o dezbatere pornind de la  declaraţia episcopilor catolici din România, din 4 mai 2017: „Este imposibil de conciliat o viaţă creştină cu practicile magice”. Urmează discuții în grupuri mici, unde constatăm că problema aceasta cu care se confruntă Biserica nu ne este străină, ba chiar o întâlnim în fiecare zi, în diferite contexte, în funcție de misiunea pe care o are fiecare. Încheiem cu o comunicare a rezumatelor în plen, foarte provocatoare pentru viitoare aprofundări și aplicații.

Ducem darul acestei zile din nou la altar, în lumina blândă a lumânărilor din capela de lemn și piatră, și îl punem acolo în adorație tăcută. Doar din când în când, ca o respirație, se aude un ușor murmur al cântărilor Taizé.

Ne ridicăm cu sufletul plin și inimi ușoare, ne luăm rămas-bun de la gazdele noastre atât de primitoare și  pornim spre casă într-o ploaie parcă și mai deasă decât cea de dimineață. Și ce dacă? A meritat fiecare secundă din această zi! Fii preamărit, Doamne, pentru darul comuniunii celor chemați la aceeași slujire blândă și smerită a fraților și surorilor din lumea întreagă!

Sr. Daniela Mare CJ

Hits: 398