Hramul Parohiei Sf. Lucia (Greci)
Sâmbătă, 14 decembrie 2024, ora 11:00, comunitatea parohială Sfânta Lucia din Greci a celebrat hramul, care este prilej, o dată pe an, de a asculta viața ei pentru a înțelege că drumul credinței nu este o utopie, ci prinde contur în viața fiecăruia dintre noi.
În zilele noastre, „întunericul” poate lua alte forme: materialism, relativism, disperare, singurătate. Cu toate acestea, lumina lui Cristos este aceeași – o lumină care dă viață, care vindecă sufletele rănite și care transformă: din teamă în curaj, din izolare în comuniune, din moarte în viață. Părintele Emanuel Antica, în cuvântul său de învățătură, a subliniat că, asemenea Sfintei Lucia, cu toții suntem chemați să nu fim doar receptori ai Luminii, ci să devenim fiecare „lumină”, deoarece lumina lui Cristos nu este un concept distant, ci o realitate care trebuie trăită.
Cum? Urmând exemplul sfintei fecioare martire: prin mărturia curajoasă a credinței, trăind în adevăr și iubire; prin iubirea concretă, reflectând iubirea lui Cristos în gesturi de generozitate, milostivire și slujire a celor în nevoi; prin speranța neclintită, mai ales în momentele de încercare, de ură, de singurătate, de „întuneric” din viața fiecăruia. În încheiere, Pr. Emanuel a subliniat importanța de a rămâne ancorați în Cristos, Lumina lumii, pentru ca întunericul să nu ne cuprindă și, asemenea Sfintei Lucia, să reușim să fim purtători ai Luminii.
La încheierea Sfintei Liturghii, doamna învățătoare Paula Fauro, în numele comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire invitaților, prietenilor, confraților preoți veniți și celor doi preoți ortodocși din localitate. Apoi, în salonul de festivități, a urmat un moment de comuniune, însoțit de canțonete italiene și colinde interpretate de domnul Daniel Valcoci, tenor la Opereta din Brașov.
Sărbătoarea s-a încheiat într-un spirit de comuniune și bucurie, subliniind frumusețea unității și a credinței trăite împreună.
Pr Romeo Horvat
Hits: 211