„Bucuria care trebuie să vină” – Meditație pentru Duminica a III-a din Advent

3-Coroana-Advent

„Bucuria care trebuie să vină” – Meditație pentru Duminica a III-a din Advent

Oficiul pentru pastorația liturgică și sacramente propune pentru acest timp de post un material liturgic succint pentru fiecare duminică a Adventului. Poate fi un ajutor în pregătirea celebrărilor noastre liturgice, în mod special al Sfintei Liturghii.

DUMINICA A III-A DIN ADVENT

15 DECEMBRIE 2024

BUCURIA CARE TREBUIE SĂ VINĂ

A treia duminică din timpul Adventului este duminica bucuriei: gaudete! Bucuria este justificată de faptul că se apropie răscumpărarea. Lecturile propuse în timpul liturghiei (cu excepția Evangheliei) au toate această temă. Prima lectură, din cartea profetului Sofonia, este o invitație la bucurie și încurajare, deoarece condamnarea a fost ridicată. Psalmul responsorial, un pasaj din profetul Isaia, este o invitație la laudă, mulțumire și bucurie. Sfântul Paul, scriindu-le filipenilor (a doua lectură) îi îndeamnă să fie mereu bucuroși și să nu aibă neliniști inutile. În schimb, în Evanghelie, preluată din textul lui Luca, este prezentată figura lui Ioan Botezătorul. Înaintemergătorul este în mod notoriu în centrul Timpului Adventului, cu apelurile sale la convertire și pocăință.

CE TREBUIE SĂ FACEM?

de Roberto Laurita

Iată o întrebare care pare să apară în mod natural în cei care vin la Ioan Botezătorul. O pun mulțimile, dar și vameșii (sau colectorii de taxe) și chiar unii soldați. Strigătul profetului Ioan Botezătorul nu a atins doar viața ascultătorilor săi: a pătruns adânc, a mișcat, a transformat, până la a trezi o întrebare concretă, care face să apară disponibilitatea de a schimba, de a trece de la vorbe la fapte.

Este semnul că cuvântul lui Dumnezeu care l-a „investit” pe Ioan și pe care el îl transmite cu fidelitate devine rodnic, reușește să transforme inimile.

Este semnul că are loc o adevărată „convertire”: ne întoarcem spre Dumnezeu, acceptăm Evanghelia sa chiar și atunci când sună în contradicție cu alegerile noastre obișnuite. Și suntem gata să ne lăsăm călăuziți de Dumnezeu, să abandonăm comportamentele și atitudinile noastre anterioare.

În fața relatării lui Luca, nu putem să nu ne punem și noi o întrebare: creștinii care participă la adunarea duminicală reacționează și ei în același mod ca ascultătorii Botezătorului? Sau cuvântul lui Dumnezeu alunecă peste ei și nu reușește să le pună la încercare viața și coordonatele acesteia?

Cei care vin la biserică o fac pentru a se simți confirmați în opiniile lor, aprobați și justificați, sau vor cu adevărat să se convertească dacă Domnul este cel care le cere acest lucru?

Întrebarea nu este una nesemnificativă. În discuție este nu numai relația noastră cu Cuvântul, ci și cu Dumnezeu Însuși. Îi atribuim rolul de a aproba și de a confirma situația existentă sau credem că planul Său pune sub semnul întrebării multe comportamente care ne par evidente doar pentru că sunt inveterate și avantajoase pentru noi?

Revenind la Evanghelie, încercarea de a o trăi, chiar și atunci când costă bani, chiar și atunci când devine solicitantă, este dificilă… Aceasta este însă calea pe care Botezătorul o trasează pentru cei care îl ascultă cu simplitate și sinceritate. Și este aceeași pe care o indică Isus: criteriul de apreciere a unei existențe nu este de fapt frunzișul, statura și mărimea trunchiului, ci prezența sau absența fructelor. Fructe ale Evangheliei, fructe care au gustul cuvintelor și faptelor lui Isus. Fructe care stau mărturie pentru sinceritatea relației noastre cu el.

COMENTARIU LA LECTURI

Prima lectură: Profetul Sofonia se adresează celor săraci cu inima, celor care nu se bazează pe forțele proprii, ci își pun încrederea în Dumnezeu. Motivul unei astfel de bucurii este că Domnul locuiește în mijlocul poporului său și luptă pentru popor.

Psalmul responsorial: Versetele din cartea profetului Isaia devin ecoul primei lecturi pe tema bucuriei. Dumnezeu vine în mijlocul nostru, El este credincios și nu își abandonează copiii.

A doua lectură: Suntem în așteptarea bucuriei. Această dimensiune a bucuriei reiese mai ales astăzi, în această a treia duminică, care se deschide cu îndemnul sfântului Paul: „Bucurați-vă mereu în Domnul”. Cu cât Domnul este mai aproape de noi, cu atât suntem mai plini de bucurie.

Evanghelia: Ioan Botezătorul a călătorit mult pentru a-L mărturisi pe Isus. El a lăsat totul în urmă, pentru a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc, pentru a asculta Cuvântul Său. Unele trăsături ale personalității sale sunt unice și irepetabile, dar mărturia sa este un model pentru oricine vrea să caute sensul vieții sale și să găsească adevărata bucurie.

PRIMA LECTURĂ

Introducere. După ce a rostit oracolul împotriva Ierusalimului și, în special, împotriva clasei conducătoare, profetul Sofonia continuă cu diverse promisiuni de bucurie și răscumpărare pentru viitor. În liturgia acestei duminici a Adventului, sunt propuși cele două cântări ale lui Sofonia 3,14-18, care amintesc, în chemarea lor inițială la bucurie, de Is 12,6; 54,1 și Zah 2,14. Întregul pasaj este presărat cu cuvinte de încurajare și motive de bucurie.

Comentariu. Versetul 14 prezintă un paralelism ascendent, în care termenii se leagă din nou, formând un punct culminant. De fapt, același subiect este menționat ca „fiica Sionului”, „Israel”, „fiica Ierusalimului”. Evident, este vorba de personalități colective, iar imperativul care se referă la Israel este la plural, propunând o concordanță mai mult logică decât gramaticală. Menționarea lui Israel, în accentul pus pe orașul Ierusalim în timpul reformei religioase a lui Iosia, ar putea face aluzie la „rămășița” lui Israel (menționată cu puțin timp înainte în Sof 3,13) care, la întoarcere, se va concentra în oraș. Verbele prezente invită la bucurie într-un crescendo de expresii din ce în ce mai puternice și omniprezente: bucurați-vă, trâmbițați (ca într-un carusel de vehicule), bucurați-vă și tresăltați din toată inima. Nu există nicio îndoială, prin urmare, că fericirea trebuie să fie mare și completă. În versetul următor (v. 15), este explicată motivația acestei chemări la bucurie. Din nou, este prezentă una dintre caracteristicile poeticii ebraice, care constă în preluarea unui element prin adăugarea a ceva. Subiectul care acționează este „Domnul” care, atunci când este menționat pentru a doua oară, este specificat cu titlul de „rege al lui Israel”. Acest artificiu poetic ne permite să observăm competența juridică exclusivă a „Domnului”, care poate revoca decizia executivă a unei sentințe. Cu toate acestea, „regele lui Israel” poate, de asemenea, să își desfășoare componenta militară și să nimicească astfel inamicul. Certitudinea că Domnul, regele lui Israel, se află în Ierusalim liniștește în fața unor posibile pericole viitoare. Formula „să nu te temi” introduce în mod obișnuit oracolele mântuirii care promit siguranță.

Versetul 16 începe cu formula profetică stereotipă „în ziua aceea” (traducerea greacă propune kairós) care introduce un oracol al mântuirii într-un timp viitor. Această intersecție poate sugera juxtapunerea unui material literar diferit de cel anterior (Sof 3,14-15) sau, în orice caz, o revizuire editorială ulterioară. Verbul pasiv impersonal („se va spune”) subliniază accentul pus pe receptorul mesajului mai degrabă decât pe emițător. Conținutul, pe de altă parte, preia îndemnul de a nu se teme (Sof 3,15) și preîntâmpină o expresie particulară: mâinile voastre să nu devină slabe. Plasticitatea imaginii slăbiciunii contrastează puternic cu sentimentul de curaj și forță care se dorește a fi inoculat.

În Sof 3,17, este reluată motivația pentru ca fiica Ierusalimului să se bucure: Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău. Rolul său de războinic care vine să ajute este, de asemenea, explicitat și subliniat. Restul textului descrie bucuria și tresăltarea pe care Domnul însuși le împărtășește cu poporul său. Propunerea de a descrie un Dumnezeu care „dansează” (legând acest comportament de un sens probabil al verbului gyl) pare să fie exclusă. În sfârșit, traducerea „vă va reînnoi cu iubirea sa”, bazată pe textul grecesc, ridică o problemă. De fapt, cea ebraică se citește literal „el vă va reduce la tăcere” și este evident dificil de plasat în context. În plus, întreaga expresie pare o inserție, deoarece perturbă echilibrul dat de paralelismul celorlalte părți.

A DOUA LECTURĂ

Introducere. Acest pasaj se găsește în cadrul secțiunii parenetice care este plasată în partea finală a scrisorii. Fil 4,4-7 conține o serie de propoziții, aproape toate fără legătură gramaticală între ele, care reiau teme tratate anterior și, în această formă neobișnuită, par a fi admonestări și memento-uri sumare.

Comentariu. Pasajul se deschide cu un imperativ repetat: „bucurați-vă” (Fil 4,4 cháirete). Acest concept este reiterat de dorința de a-l repeta din nou: „Bucurați-vă în Domnul întotdeauna; și iară-și vă spun: bucurați-vă”. Această invitație este un ecou al propriei bucurii a lui Paul (4,1), dar și al celei a adunării (3,1). Trebuie să fie o bucurie durabilă și întemeiată în Domnul. Chiar și capacitatea de a rezista, la care se face referire în versetul 5, pare să fie motivată de apropierea de Domnul. Altfel, cele două propoziții neconectate sintactic nu ar avea nici măcar o legătură logică. Se pot da sensuri diferite cuvântului epieikḗs: toleranță, bunătate, blândețe, îngăduință, răbdare. Se preferă să se facă legătura cu probabila întemnițare a lui Paul (în momentul compunerii scrisorii) sau cu referirea ulterioară la pace și astfel să se redea cu: răbdare. Apropierea Domnului poate fi înțeleasă ca motivație a acestei atitudini, fie din perspectivă escatologică (Domnul se va întoarce curând: apropiere temporală), fie din perspectivă protectoare (Domnul este lângă tine: apropiere spațială). În versetul 6, conceptul de răbdare este preluat într-un sens negativ: „nu vă îngrijorați de nimic”. Aici există o legătură cu ceea ce urmează pentru a exprima ceea ce trebuie făcut în schimb: trebuie să-ți faci cunoscute cererile Domnului în orice formă de rugăciune. În sfârșit, iată referirea la pace, care pare să sintetizeze conceptele anterioare (Fil 4,7). Este vorba de pacea lui Dumnezeu, care depășește deci orice posibilitate de înțelegere, în contrast cu pacea umană (pax romana).

EVANGHELIA

Introducere. Această duminică ne prezintă un personaj clasic al Timpului Adventului: Ioan Botezătorul. În realitate, el ar fi deja prezent în evanghelia celei de-a doua duminici a Adventului. În prima parte a capitolului 3 din Luca (Lc 3,1-6), din a II-a Duminică a Adventului au existat multe conexiuni temporale, referitoare la conducătorii vremii, și în care este propus mesajul lui Ioan Botezătorul.

Întrebări din partea spectatorilor. În fața predicii sale, mai multe categorii de oameni se simt interpelate. Toți i se adresează lui Ioan cu o întrebare stereotipă: „Ce să facem?” (Lc 3,10.12.14). Mai întâi se prezintă mulțimile (Lc 3,10-11). Mâncarea și îmbrăcămintea sunt cele mai de bază bunuri, iar Ioan îi invită pe toți, la modul general, să se asigure că nu există oameni nevoiași, depășind astfel egoismul. Apoi ies în față păcătoșii publici, vameșii (Lc 3,12-13). Nu li se cere să își schimbe profesia, ci să fie cinstiți. Chiar și pentru vameși, există posibilitatea de a fi salvați, continuându-și în același timp munca. Ca și cum ar spune că ucenicul nu se distinge prin profesia sa, ci prin comportamentul său.

Același lucru este valabil și pentru soldați (Lc 3,14). Era destul de obișnuit ca ei să jefuiască tot ce le ieșea în cale, folosind forța armelor și intimidarea. Din acest motiv ei erau temuți și disprețuiți. Pentru a-și dovedi comportamentul diferit convertit, ei nu ar trebui să-și abandoneze profesia, ci să evite intimidarea și violența. În cele din urmă, Ioan condamnă abuzul de putere de forță sau de poziție socială din cauza lăcomiei pentru bani.

Vestirea lui Mesia. Acum este întregul popor al lui Israel (laós), înțeles ca o totalitate, care își exprimă așteptarea față de Ioan. Înainte, mulțimile în general erau denumite cu substantivul óchloi , în timp ce laós este folosit de obicei pentru a se referi la poporul lui Israel. La nivel lingvistic, este de remarcat construcția elegantă a propoziției (Lc 3,15) cu două genitive absolute și un declarativ care formează o propoziție subordonată celei principale în care Ioan dă răspunsul. Propoziția despre cele două botezuri (v. 16) îl opune pe Ioan și pe cel care este mai puternic, subliniind o ierarhie între cei doi: cel care vine (érchetai) este interpretat mesianic, iar Ioan nici nu îndrăznește să-și asume sarcina de sclav în raport cu el. Timpul prezent al botezului lui Ioan este contrastat cu viitorul botezului lui Isus. Acesta din urmă este întotdeauna legat de darul Duhului Sfânt. Doar două excepții se găsesc în lucrarea lucană, unde Duhul Sfânt este acordat independent de botez (Fap 8,15-17; 10,44), în timp ce cele două elemente, apa și impunerea mâinilor, sunt întotdeauna legate de darul focului, cu referință la Rusalii și deci la biserică, dar în versetul următor (v. 17) este și un simbol al dreptății divine pentru cei care nu se convertesc. Imaginea secerișului din Lc 3,17 este escatologică, iar acțiunile fermierului descriu secvența finală: el separă grâul de paie și, în timp ce primul este depozitat în magazii, paiele ard în focul veșnic. Unealta pe care o folosește este propriu-zis o „vânturătoare” care servește la „vânturarea” grâului. Este un fel de lopată cu dinți, cu care se bifurcă grămada indistinctă de recoltă suflând suspendat în aer, astfel încât vântul să îndepărteze deșeurile, în timp ce grâul (mai greu) cade la pământ.

Concluzie. Versetul 18 încheie secțiunea prin menționarea proclamării Evangheliei (vestea cea bună) și, în același timp, se deschide spre relatarea arestării lui Ioan Botezătorul care, în mod curios, are loc înainte de botezul lui Isus, lăsând deschisă mai mult de o întrebare.

Materialul prezentat este o prelucrare și adaptare după textul italian al revistei „Servizio della Parola”, nr. 563/decembrie 2024 și a revistei spaniole „Eucaristía”, editată de Misionarii Cuvântului Divin în Spania.

Hits: 116

/ Știri / Tags:

Share the Post