Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a 98-a Zi Mondială a Misiunilor (20 octombrie 2024)
Mergeţi şi chemaţi-i pe toţi la ospăţ (cf. Mt 22,9)
Iubiţi fraţi şi surori,
Pentru Ziua Mondială a Misiunilor din acest an am luat tema din parabola evanghelică a ospăţului de nuntă (cf. Mt 22,1-14). După ce invitaţii au refuzat invitaţia, regele, protagonist al relatării, le spune servitorilor săi: “Mergeţi, aşadar, la răscrucile drumurilor şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă” (v. 9). Reflectând asupra acestui cuvânt-cheie, în contextul parabolei şi al vieţii lui Isus, putem evidenţia câteva aspecte importante ale evanghelizării. Ele se revelează deosebit de actuale pentru noi toţi, discipoli-misionari ai lui Cristos, în această fază finală a parcursului sinodal care, în conformitate cu mottoul “Comuniune, participare, misiune”, va trebui să relanseze Biserica spre angajarea sa prioritară, adică vestirea evangheliei în lumea contemporană.
1. “Mergeţi şi invitaţi!”. Misiunea ca mergere şi invitare neobosită la sărbătoarea Domnului
La începutul poruncii regelui dată servitorilor săi sunt cele două verbe care exprimă nucleul misiunii: “mergeţi” şi “chemaţi” în sensul de “invitaţi”.
Cu privire la primul, trebuie amintit că în prealabil servitorii fuseseră deja trimişi să transmită invitaţilor mesajul regelui (cf. v. 3-4). Asta ne spune că misiunea este o mergere neobosită spre toată omenirea pentru a o invita la întâlnirea şi la comuniune cu Dumnezeu. Neobosită! Dumnezeu, mare în iubire şi bogat în milostivire, este mereu în ieşire spre fiecare om pentru a-l chema la fericirea împărăţiei sale, în pofida indiferenţei sau a refuzului. Astfel, Isus Cristos, bun păstor şi trimis al Tatălui, mergea în căutarea oilor pierdute ale casei lui Israel şi dorea să meargă mai departe pentru a ajunge şi la oile mai îndepărtate (cf. In 10,16). El a spus discipolilor: “Mergeţi!”, fie înainte, fie după învierea sa, implicându-i în însăşi misiunea sa (cf. Lc 10,3; Mc 16,15). Pentru aceasta, Biserica va continua să meargă dincolo de orice graniţă, să iasă iar şi iar fără a înceta sau a-şi pierde cumpătul în faţa dificultăţilor şi a obstacolelor, pentru a îndeplini cu fidelitate misiunea primită de la Domnul.
Profit de ocazie pentru a mulţumi misionarilor şi misionarelor care, răspunzând la chemarea lui Cristos, au lăsat toate pentru a merge departe de patria lor şi a duce vestea bună acolo unde oamenii încă nu au primit-o sau au primit-o de puţin timp. Preaiubiţilor, dăruirea voastră generoasă este expresia tangibilă a angajării misiunii ad gentes pe care Isus a încredinţat-o discipolilor săi: “Mergând, faceţi ucenici din toate neamurile” (Mt 28,19). De aceea să continuăm să ne rugăm şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru noile şi numeroasele vocaţii misionare pentru opera de evanghelizare până la marginile pământului.
Şi să nu uităm că fiecare creştin este chemat să ia parte la această misiune universală cu propria mărturie evanghelică în fiecare ambient, aşa încât toată Biserica să iasă încontinuu cu Domnul şi Învăţătorul său spre “răscrucile drumurilor” din lumea de astăzi. Da, “astăzi drama Bisericii este că Isus continuă să bată la uşă, dar dinăuntru, pentru ca să-l lăsăm să iasă! De atâtea ori ajungem să fim o Biserică […] ce nu-l lasă pe Domnul să iasă, ce îl ţine ca «lucru propriu», în timp ce Domnul a venit pentru misiune şi ne vrea misionari” (Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, 18 februarie 2023). Fie ca noi toţi, botezaţi, să ne dispunem să mergem din nou, fiecare după propria condiţie de viaţă, pentru a demara o nouă mişcare misionară, ca la începuturile creştinismului!
Întorcându-ne la porunca regelui dată servitorilor în parabolă, faptul de a merge se desfăşoară împreună cu faptul de a chema sau, mai precis, cu faptul de a invita: “Veniţi la nuntă!” (Mt 22,4). Asta lasă să se întrevadă un alt aspect nu mai puţin important al misiunii încredinţate de Dumnezeu. După cum se poate imagina, acei servitori-mesageri transmiteau invitaţia suveranului cu urgenţă, dar şi cu mare respect şi gentileţe. În acelaşi mod, misiunea de a duce evanghelia la toată făptura trebuie să aibă în mod necesar acelaşi stil al Celui care este vestit. Proclamând lumii “frumuseţea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu manifestată în Isus Cristos mort şi înviat” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 36), discipolii-misionari fac asta cu bucurie, mărinimie, bunăvoinţă, rod al Duhului Sfânt în ei (cf. Gal 5,22); fără forţare, constrângere, prozelitism; mereu cu apropiere, compasiune şi duioşie, care reflectă modul de a fi şi de a acţiona al lui Dumnezeu.
2. La ospăţ. Perspectiva escatologică şi euharistică a misiunii lui Cristos şi a Bisericii
În parabolă, regele le cere servitorilor să ducă invitaţia la ospăţul de nuntă al fiului său. Acest ospăţ reflectă ospăţul escatologic, este imagine a mântuirii finale în împărăţia lui Dumnezeu, realizată încă de acum cu venirea lui Isus, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, care ne-a dăruit viaţa din belşug (cf. In 10,10), simbolizată de masa întinsă “cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese”, când Dumnezeu “va înlătura moartea pentru totdeauna” (Is 25,6-8).
Misiunea lui Cristos este cea a plinătăţii timpurilor, cum a declarat el la începutul predicii sale: “Timpul s-a împlinit şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu” (Mc 1,15). Astfel, discipolii lui Cristos sunt chemaţi să continue tot această misiune a Învăţătorului şi a Domnului lor. Amintim în această privinţă învăţătura Conciliului Vatican II despre caracterul escatologic al angajării misionare a Bisericii: “Timpul activităţii misionare se situează între prima şi a doua venire a Domnului […]. Căci, înainte de venirea Domnului, trebuie ca vestea cea bună să fie propovăduită la toate neamurile” (Decretul Ad gentes, 9).
Ştim că zelul misionar în primii creştini avea o puternică dimensiune escatologică. Simţeau urgenţa vestirii evangheliei. Şi astăzi este important să se ţină cont de această perspectivă, pentru că ea ne ajută să evanghelizăm cu bucuria celui care ştie că “Domnul este aproape” şi cu speranţa celui care este îndreptat spre ţintă, atunci când toţi vom fi cu Cristos la ospăţul său de nuntă în împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, în timp ce lumea propune diferitele “ospeţe” ale consumismului, bunăstării egoiste, acumulării, individualismului, evanghelia îi cheamă pe toţi la ospăţul divin unde domnesc bucuria, împărtăşirea, dreptatea, fraternitatea, în comuniunea cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.
Această plinătate de viaţă, dar al lui Cristos, este anticipată deja acum în ospăţul Euharistiei, pe care Biserica îl celebrează prin mandatul Domnului în amintirea lui. Şi astfel, invitaţia la ospăţul escatologic pe care o ducem tuturor în misiunea evanghelizatoare este legată intrinsec cu invitaţia la masa euharistică, unde Domnul ne hrăneşte cu cuvântul său şi cu Trupul şi Sângele său. Aşa cum a învăţat Benedict al XVI-lea, “în orice Celebrare euharistică se realizează în mod sacramental adunarea escatologică a Poporului lui Dumnezeu. Ospăţul euharistic este pentru noi anticipare reală a ospăţului final, prevestit de profeţi (cf. Is 25,6-9) şi descris în Noul Testament ca «nunta Mielului» (Ap 19,7.9), care trebuie celebrată în bucuria împărtăşirii sfinţilor” (Exortaţia apostolică post-sinodală Sacramentum caritatis, 31).
De aceea, toţi suntem chemaţi să trăim mai intens fiecare Euharistie în toate dimensiunile sale, îndeosebi în cea escatologică şi misionară. Reafirm, în această privinţă, că “nu ne putem apropia de Masa euharistică fără a ne lăsa traşi în mişcarea misiunii care, pornind de la însăşi Inima lui Dumnezeu, tinde să ajungă la toţi oamenii” (ivi, 84). Reînnoirea euharistică, pe care multe Biserici locale o promovează în mod lăudabil în perioada post-Covid, va fi fundamentală şi pentru a trezi spiritul misionar în fiecare credincios. Cu cât mai multă credinţă şi elan al inimii, la fiecare Liturghie, ar trebui să rostim aclamaţia: “Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni”!
În această perspectivă, în anul dedicat rugăciunii ca pregătire pentru Jubileul din 2025, doresc să-i invit pe toţi să intensifice mai ales şi participarea la Liturghie şi rugăciunea pentru misiunea evanghelizatoare a Bisericii. Ea, ascultând de cuvântul Mântuitorului, nu încetează să înalţe către Dumnezeu la fiecare celebrare euharistică şi liturgică rugăciunea Tatăl nostru cu invocaţia “Vie împărăţia ta”. Şi astfel, rugăciunea zilnică şi îndeosebi Euharistia fac din noi pelerini-misionari ai speranţei, în drum spre viaţa fără sfârşit în Dumnezeu, spre ospăţul de nuntă pregătit de Dumnezeu pentru toţi fiii săi.
3. “Toţi”. Misiunea universală a discipolilor lui Cristos şi Biserica întreagă sinodală-misionară
A treia şi ultima reflecţie se referă la destinatarii invitaţiei regelui: “toţi”. Aşa cum am subliniat, “aceasta este la inima misiunii: acel «toţi». Fără a exclude pe nimeni. Toţi. Aşadar, fiecare misiune a noastră se naşte din Inima lui Cristos pentru a lăsa ca el să-i atragă pe toţi la sine” (Discurs adresat participanţilor la Adunarea Generală a Operelor Misionare Pontificale, 3 iunie 2023). Şi astăzi, într-o lume sfâşiată de diviziuni şi conflicte, evanghelia lui Cristos este glasul blând şi puternic care-i cheamă pe oameni să se întâlnească, să se recunoască fraţi şi să se bucure de armonia între diversităţi. Dumnezeu vrea ca “toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim 2,4). De aceea, să nu uităm niciodată, în activităţile noastre misionare, că suntem trimişi să vestim tuturor evanghelia, şi “nu ca acela care impune o nouă obligaţie, ci ca acela care împărtăşeşte o bucurie, semnalează un orizont frumos, oferă un ospăţ de dorit” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 14).
Discipolii-misionari ai lui Cristos au mereu în inimă preocuparea faţă de toate persoanele de orice condiţie socială sau/şi morală. Parabola ospăţului ne spune că, urmând recomandarea regelui, servitorii au adunat “pe toţi cei pe care i-au găsit, răi şi buni” (Mt 22,10). În afară de asta, tocmai “pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi” (Lc 14,21), adică ultimii şi marginalizaţii din societate sunt invitaţii speciali ai regelui. Astfel, ospăţul de nuntă pe care Fiul lui Dumnezeu l-a pregătit rămâne pentru totdeauna deschis tuturor, pentru că este mare şi necondiţionată iubirea sa faţă de fiecare dintre noi. “Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Oricine, orice bărbat şi orice femeie este destinatar al invitaţiei lui Dumnezeu de a participa la harul său care transformă şi mântuieşte. Trebuie numai să spunem “da” acestui dar divin gratuit, primindu-l şi lăsându-ne transformaţi de el, îmbrăcându-ne cu el ca şi cu o “haină de nuntă” (cf. Mt 22,12).
Misiunea pentru toţi cere angajarea tuturor. De aceea trebuie continuat drumul spre o Biserică în întregime sinodală-misionară în slujba evangheliei. Sinodalitatea este în sine misionară şi, viceversa, misiunea este mereu sinodală. Prin urmare, o strânsă cooperare misionară este astăzi şi mai urgentă şi necesară în Biserica universală, precum şi în Bisericile particulare. Pe urma Conciliului Vatican II şi a predecesorilor mei, recomand tuturor diecezelor din lume slujirea Operelor Misionare Pontificale, care constituie mijloacele primare “atât de a-i pătrunde pe catolici, încă din copilărie, de un spirit într-adevăr universal şi misionar, cât şi de a suscita în mod eficient strângerea de ajutoare spre binele tuturor misiunilor şi după necesităţile fiecăreia” (Decretul Ad gentes, 38). Pentru aceasta, colectele din Ziua Mondială a Misiunilor în toate Bisericile locale sunt destinate în întregime Fondului universal de solidaritate pe care Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei le distribuie după aceea, în numele papei, pentru necesităţile tuturor misiunilor din Biserică. Să-l rugăm pe Domnul să ne conducă şi să ne ajute să fim Biserică mai sinodală şi mai misionară (cf. Omilie la Liturghia de încheiere a Adunării Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, 29 octombrie 2023).
În sfârşit, să ne îndreptăm privirea spre Maria, care a obţinut de la Isus prima minune chiar la o sărbătoare de nuntă, la Cana Galileei (cf. In 2,1-12). Domnul a oferit soţilor şi tuturor invitaţilor belşugul vinului nou, semn anticipat al ospăţului de nuntă pe care Dumnezeu îl pregăteşte pentru toţi la sfârşitul timpurilor. Să cerem şi astăzi mijlocirea sa maternă pentru misiunea evanghelizatoare a discipolilor lui Cristos. Cu bucuria şi grija Mamei noastre, cu forţa duioşiei şi a afectului (cf. Evangelii gaudium, 288), să mergem şi să ducem tuturor invitaţia Regelui Mântuitor. Sfânta Maria, Steaua evanghelizării, roagă-te pentru noi!
Roma, “Sfântul Ioan din Lateran”, 25 ianuarie 2024, Sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul
Franciscus
Traducere de Pr. Mihai Pătraşcu, ercis.ro
Hits: 143