Întâlnirea anuală a familiilor la Ciofliceni organizată de Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
Plângând, stătea în spate, la picioarele lui Isus. A început să-i ude picioarele cu lacrimi, le ştergea cu părul capului ei, îi săruta picioarele şi le ungea cu miresme.(Lc 7:38)
În tumultul de zi cu zi, spiritul lumesc ne adoarme mințile, speranța și cutezanța; sufletul, acea licărire ce pâlpie ca lumina tabernacolului, e cel care caută Pacea. El ne îndeamnă, el ne pune să batem, căci ni se va deschide, să căutăm, căci vom găsi. Și astfel, osteniţi şi împovăraţi ne trezim inimile şi mergem la cel care ne dă odihna!
Loc de pelerinaj, spațiu de regăsire, Casa Domnului… Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, Ciofliceni. Aproape că nici nu îndrăznești să realizezi că Domnul ne-a dăruit o Casă – unde să poți merge cu reverență, în rugăciune dulce, dar cu pași siguri și liniștiți către Templul Domnului – și un Timp de referință pentru suflet – întâlnirea anuală a familiilor, din 21-22 septembrie 2024.
Organizată de Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, sub coordonarea Pr. Fabian Măriuț, reuniunea capătă toate ingredientele unui timp și spațiu de întoarcere acasă. Familii tinere sau încercate de ani, familii vechi și noi pentru aceste reuniuni, toate se întâlnesc aici, la Ciofliceni, cu emoții și bucurii, conștiente fiind de oblăduirea Unuia mai mare ca noi.
Natura toată se bucură de sosirea noastră, iar soarele după o caldă îmbrățișare dată tuturor, cu reverență ne predă starețului mănăstirii, așa cum rând pe rând, ne adunam în sala de ședințe.
”Mânăstirea este un sacrament comunitar al acelei tăceri vii, în care se comunică Prezența lui Dumnezeu” afirma Maurice Zundel.
În acest ambient, cuvintele blânde ale Părintelui stareț au zidit „tăcerea vie”. Noi familiile, adineauri energizate de emoția regăsirii, eram acum tăcute. Ascultând cu atenție meditația părintelui-stareț asupra rugăciunii, parcă așteptam să simțim odată cu sfântul Ilie adierea de vânt și, astfel, Prezența Domnului. Sufletele își scutură praful, dar mințile parcă refuză încă ”să renunțe la lume”.
Dulcea și blânda meditație cu care am fost întâmpinați, a fost urmată natural de lauda în rugăciune și cântul adus Domnului. ”În sfârșit acasă!”, parcă-ți venea să spui. Și cum tatăl, după îmbrățișare, îl pune la masă pe fiul risipitor, așa venise timpul de a ne bucura de revigorarea trupului: prânzul în comunitate și relaxare. Tematica întâlnirii prevestea deja nevoia de implicare personală, prin atenție, introvertire și meditație.
Dar nimic nu anunța cât de profund și pe câte căi urmau să lucreze cuvintele meditației ținute de dna prof. univ. Madeea Axinciuc: Casa omului și Casa Domnului – Rugăciuni din cartea Psalmilor. Nu a durat foarte mult să înțelegem cum Cuvântul Domnului este viu în noi și că trebuie doar să-l observăm în viața noastră. Meditarea celor 3 psalmi (23/22, 127/126, respectiv 133/132) , ne-au ilustrat tranziția de la depășirea pereților proprii, la intrarea în casa lui Dumnezeu și apoi, prin crearea unei relații personale cu Isus Cristos, în Casa Domnului.
Discuțiile ulterioare din grupurile mai mici, ne-au revelat cum inimile s-au mișcat la unison ca și a ucenicilor de la Emaus „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea”(Lc 24:32). Iar cuvintele psalmistului „cât de plăcut este ca frații să locuiască [n.r. și să-L laude pe Domnul] împreună! 2 Este ca untdelemnul de preț pe cap, care coboară pe barbă, pe barba lui Áaron”(Ps.133/132), vin și ne luminează. Așadar, oare, noi cei care împărtășeam unii altora cât de profund și în cate feluri ne atinseseră cuvintele rugăciunii psaltice și meditarea acestora, nu deveneam o familie de familii?
Seara s-a văzut nevoită să aștepte, căci inimile încă fremătau, iar Sfânta Liturghie a dat la o parte și ultima gardă în fața gândurilor și emoțiilor nestăvilite. Și, astfel, plecarea doamnei profesor a trebuit să fie amânată pentru câteva ore. Căci cine ar fi putut să reziste lacrimilor în rugăciune? Cu siguranță nu inima ei, atât de răbdătoare și iubitoare – cum numai sfântul sirian al lacrimilor ar ști să o ceară („duhul … răbdării şi al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău”).
În dimineața următoare, pădurea a înmiresmat văzduhul și a îmbiat familiile la plimbare, înaintea micului dejun. Rugăciunea și cântecele de laudă ne-au ajutat să reintrăm, ușor-ușor, în ambientul familial cu Domnul. De aici, am făcut un pelerinaj virtual, păstoriți de Pr. Fabian, prin Magisteriul bisericii, tematica rugăciunii fiind permanent în centrul mesajelor. Ultima întâlnire pe grupuri mici ne-a readus mai aproape de teluricul zilnic: cum reușim, în mod practic, să împărtășim și să învățăm în familiile noastre iubirea Domnului și dulceața rugăciunii, în contextul societății secularizate.
Imnul și rugăciunea de încredințare aduse Maicii noastre cerești, de la despărțire, ne-a pus speranța-n suflete: noi ne întoarcem în lume, dar inimile noastre rămân în Casa Domnului, ca să zicem și noi cu Apostolul: acum „rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea” (1Cor 13:13)
Lucian Constantin
Membru al Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
Hits: 555