Un nou început: Programul pastoral diecezan pentru adolescenți și tineri

Afis-Program-Pastoral-2023-2024

Un nou început: Programul pastoral diecezan pentru adolescenți și tineri

Dacă este luna octombrie, înseamnă că este timpul pentru un nou început, pentru un nou An pastoral al tinerilor 2024 – 2025. Bine v-am regăsit dragi tineri, dragi colegi coordonatori ai grupurilor parohiale de tineri! Iată ce v-a pregătit Centrul Diecezan pentru Pastorația Tinerelului, pentru noul an.

În perioada 13 – 15 septembrie 2024, întreaga Echipă diecezană, am petrecut câteva zile la Timișul de Sus (Jud. Brașov), într-un team-building de lucru în care am desfășurat activități de coeziune a grupului, am stabilit responsabilitățile fiecărui membru și am pregătit programul pastoral cu activități, pe care să vi-l propunem cu mare drag.

Așadar, rămân activitățile devenite tradiție: Deschiderea Anului Pastoral, Ziua Mondială a Tineretului, Concertul de colinde din Catedrală, Ziua spirituală din Postul Mare și Veghea nocturnă.

De asemenea, încurajăm în continuare voluntariatul la cele trei procesiuni din București: Ioan Paul al II-lea, Procesiunea de Florii și Corpus Dominii, dar și pentru alte inițiative.

Continuăm cu o activitate care anul acesta s-a dovedit un real succes, Serata tinerilor și dezvoltăm o activitate spirituală ecumenică care începe din nou să adune tineri de diferite confesiuni, Rugăciunea Taizé în parohiile din București.

Dar ”oferta” Centrului Diecezan conține și noutăți. Primele se referă la două activități formative: una de formare pentru tineri și alta de specializare pentru lucrătorii pastorali de tineret. În ce vor consta? Vom reveni cu detalii, dar suntem deja entuziasmați de subiectele pe care le vom propune. Și încheiem Anul cu ”cireașa de pe tort”: Jubileul Tinerilor de la Roma; o nouă experiență internațională în ”inima” Bisericii.

Căile de comunicare ale Centrului Diecezan, unde puteți găsi informații și imagini de la evenimentele noastre vor fi aceleași: www.cdpt.ro, Facebook: Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului – București, Instagram: cdptbucuresti .

Astfel, privim cu speranță la noul an și ne deschidem la tot ceea ce Duhul Sfânt va dori să ne transmită. Rămâneți alături de noi și haideți să facem loc pentru noi experiențe de viață și suflet!

Pr. Marian Blaj
Responsabil Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Hits: 275

/ Știri / Tags:

Share the Post