ÎPS Aurel Percă la hramul Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Brăila

WhatsApp Image 2024-08-16 at 09.28.12

ÎPS Aurel Percă la hramul Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Brăila

Joi, 15 august 2024, a fost sărbătoarea hramului în comunitatea romano-catolică din Brăila pusă sub ocrotirea Mariei, Maica Domnului. Ceremonia a început în curtea bisericii parohiale, la grota Sfintei Fecioare Maria. O familie, îmbrăcată în straie naționale, reprezentantă a întregii comunități, l-a întâmpinat pe Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, cu colac, sare, aghiazmă și un crucifix. Primind cu bucurie aceste daruri, Arhiepiscopul a binecuvântat comunitatea parohială cu crucifixul și a stropit-o cu agheasmă. Odată încheiat ceremonialul de primire a Arhiepiscopului, întreaga comunitate a pornit în procesiune spre biserică, unde – începând cu ora 11.00 – s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prezidată de distinsul oaspete. La începutul Liturghiei, Arhiepiscopul a făcut o mică introducere, invitându-ne să ne bucurăm de această sărbătoare.

Cuvântul de învățătură a fost proclamat de Părintele Aurelian Herciu, paroh al Parohiei din Hurri Hills – Kenya. În predica sa, Părintele oaspete, pornind de la îndemnul Sfintei Elisabeta către Sfânta Fecioară Maria: „Bucură-te, tu, cea plină de har!”, trecând prin învățăturile Sfântului Louis-Marie Grignon de Montfort, a punctat diferența denumirii date marii sărbători de azi. În timp ce, preluând de la majoritatea ortodoxă din țară, numim în România sărbătoarea: Adormirea Maicii Domnului, lumea catolică din alte țări o numește: Înălțarea sau Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare. Pentru noi, catolicii, Adormirea Sfintei Fecioare Maria pune accentul, îndeosebi, pe cinstirea și preamărirea trecerii Mariei la Ceruri. Mesajul de încheiere al Părintelui predicator este mesajul Sfintei Fecioare Maria de la Medjugorje: participarea zilnică la Sfânta Liturghie, împărtășania; spovada; postul cu pâine și apă, pentru întoarcerea tuturor la Dumnezeu.

Una dintre familiile din comunitate, împreună cu copiii, a oferit pâinea, vinul și o icoană înfățișând-o pe Sfânta Fecioară Maria. Dat fiind că în această zi de mare sărbătoare este și ziua de naștere a Înalt Preasfințitul Aurel Percă, reprezentanții comunității bisericii parohiale Adormirea Maicii Domnului din Brăila i-au oferit daruri, împreună cu urări de sănătate, pace și belșug de har.

Sfânta Liturghie solemnă de hram s-a încheiat cu binecuvântarea dată întregii comunități de Arhiepiscopul Mitropolit de București. Înaintea procesiunii finale, Părintele Aurelian Herciu a prezentat broșura privind prima misiune catolică în Kenya.

În cuvântul său de încheiere, Părintele Ionel Pojum, parohul bisericii, a mulțumit Înalt Preasfințitului Aurel Percă, distinșilor preoți oaspeți și întregii comunități pentru participarea la această sărbătoare și ne-a încredințat Sf. Maria, Patroana noastră cerească.

Ana Maria Șerban

Hits: 897

/ Știri

Share the Post