Ziua de recreație a persoanelor consacrate din Arhidieceza de București
Sâmbătă, 22 iunie 2024, am strâns toate carismele în bucuria de a trăi din iubirea lui Dumnezeu și am pornit la drum, spre Curtea de Argeș. Ne-am împărtășit cu Pâinea Îngerilor la Liturghia celebrată în biserica romano-catolică Sfântul Nicolae, apoi ne-am luat pachețelul la umbra unor vișini grei de roade. Ne-au fost gazdă bună surorile care lucrează în grădinița din curtea parohiei.
După vizitarea mănăstirii grele de istorie și mister, apoi a Necropolei Regale, în parfumul teilor încă înfloriți, ne-am avântat spre Vidraru. Apă, soare și pădure, toate erau acolo, la locul lor, sporindu-ne bucuria atâtor frumuseți ale creației. La întoarcere, am văzut urși pe marginea drumului – biete animale flămânde -, ne-am rugat Vesperele și Rozariul, am cântat ca să ne rugăm de două ori, am mai povestit ce facem în apostolatul nostru.
Seara, am coborât din autocarul cu aer condiționat într-un București care dogora „ca la gura sobei”, după cum spunea o soră. Am ajuns cu bine înapoi, în comunitățile noastre, iar la rugăciunea de încheiere a zilei încă zâmbeam: a fost atât de frumos împreună! Doamne al bucuriei, fii preamărit! Abia așteptăm să ne vedem din nou!
Hits: 956