Sărbătoare pentru Surorile Misionare Catehetice ale Inimii lui Isus
În ziua de 7 iunie, când Biserica a celebrat cu solemnitate Preasfânta Inimă a lui Isus, comunitatea catolică din Popeşti-Leordeni a avut şi ea un prilej de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Tatăl ceresc, prin sărbătoarea patronală a Institutului Surorilor Misionare Catehetice ale Inimii lui Isus, dedicat Inimii străpunse pentru iertarea păcatelor noastre.
Cu această ocazie, la ora 19.00, în biserica Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu s-a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă, la care au concelebrat preoții din parohie, preoții de la Oratoriul Leonardo Murialdo și alți preoți veniți la sărbătoare.
Au participat surorile din comunitate, surori din Institutul „Congregatio Jesu”, prezent, de asemenea, la Popeşti-Leordeni, precum și numeroși credincioși, printre care membrii Asociației Laicale Misionarele Catehetice ale Sfintei Inimi. La sărbătoare au fost prezente Superioara Generală a Institutului, Sr. Giuseppina Anatrone și Secretara Generală, Sr. Fulgenzia Sangermano, care au însoțit comunitatea cu rugăciuni pe parcursul zilelor de pregătire.
După omilie, Surorile Misionare Catehetice ale Inimii lui Isus au reînnoit public angajamentul lor de a trăi voturile de sărăcie, ascultare și castitate, iar membrii Grupului Laical „Eustache Montemurro”, promisiunea de a fi misionari ai Inimii lui Isus.
La sfârșitul celebrării, Părintele Emil Diac a mulțumit Surorilor și membrilor Grupului Laical pentru angajarea și apostolatul lor, dar și pentru tot ceea ce fac spre slava lui Dumnezeu.
Sr. Tereza, Misionară Catehetică a Inimii lui Isus
Hits: 285