Cateheză despre duminică în Parohia Sfântul Apostol Andrei (Mangalia)

WhatsApp Image 2024-06-03 at 07.11.31

Cateheză despre duminică în Parohia Sfântul Apostol Andrei (Mangalia)

În ziua de duminică, 2 iunie 2024, Părintele Emil Moraru, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, a fost prezent în mijlocul comunității din Mangalia, pentru o cateheză despre duminică, tema Anului Pastoral al Arhidiecezei.


În ton cu lecturile zilei, care ne vorbesc atât despre ziua de sabat, adică ziua creației şi totodată ziua eliberării Israelului de sub sclavia Egiptului, cât şi despre lumina cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu, Părintele Emil a vorbit despre respectarea zilei de duminică, sau Ziua Domnului.


Prin cuvântul de învățătură, Părintele Emil ne-a reamintit că duminica este o zi de odihnă, însă nu doar pentru a câștiga noi forțe de muncă, ci este o zi în care trebuie să reflectăm și asupra noastră. Aceasta poate avea loc numai când ierarhia valorilor este orientată spre Dumnezeu, care în întruparea lui Isus Cristos ne arată măreția și demnitatea la care am fost chemați. Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze că nu se poate trăi fără ziua Domnului, fără Cina, Ospățul Domnului. Cine înțelege și trăiește corect duminica, acela își va trăi și viața plină de sens, și poate să o redea liniștit în mâinile aceluia care ne iubește nespus și doreşte să ne însoțească în viața veșnică.


La finalul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți au mers în procesiune pe străzile din jurul Bisericii cu Preasfântul Sacrament.

Roberto Daniel Enășel

Hits: 138

/ Știri / Tags: ,

Share the Post