Mesajul „Urbi et Orbi” al Sfântului Părinte Papa Francisc

Dragi frați și surori, Crăciun fericit!

Privirea și inima creștinilor din toată lumea sunt îndreptate spre Betleem; acolo, unde în aceste zile domnește durerea și tăcerea, a răsunat mesajul așteptat de veacuri: „Vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Sunt cuvintele îngerului în cerul Betleemului și ne sunt adresate și nouă. Ne umple de încredere și speranță să știm că Domnul S-a născut pentru noi; că veșnicul Cuvânt al Tatălui, Dumnezeul infinit, și-a stabilit locuința printre noi. S-a făcut trup, a venit „să locuiască între noi” (In 1,14): iată vestea care schimbă cursul istoriei!

Cel din Betleem este anunțul „unei mari bucurii” (Lc 2,10). Ce bucurie? Nu fericirea trecătoare a lumii, nu bucuria distracției, ci o bucurie „mare” pentru că ne face „mari”. De fapt, astăzi noi, ființele umane, cu limitele noastre, îmbrățișăm certitudinea unei speranțe nemaiauzite, aceea de a ne naște pentru cer. Da, Isus, fratele nostru, a venit să-l facă pe Tatăl său Tatăl nostru: un Prunc fragil ne descoperă duioșia lui Dumnezeu; și mult mai mult: El, Unul-Născut din Tatăl, ne dă „puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). Aceasta este bucuria care mângâie inima, reînnoiește speranța și dă pacea: este bucuria Duhului Sfânt, bucuria de a fi fii iubiți.

Frați și surori, astăzi la Betleem, în întunericul pământului, s-a aprins această flacără nestăvilită, astăzi asupra întunericului lumii stăpânește lumina lui Dumnezeu învinge întunericul lumii, „care luminează pe orice om” (In 1,9): să ne bucurăm de acest har! Bucură-te tu care ți-ai pierdut încrederea și certitudinea, pentru că nu ești singur, nu ești singură: Cristos s-a născut pentru tine! Bucură-te, tu care ai renunțat la speranță, pentru că Dumnezeu îți întinde mâna: nu te arată cu degetul, ci îți oferă mâna lui mică de copil pentru a te elibera de temeri, pentru a te elibera de oboseală și pentru a-ți arăta că în ochii Lui valorezi mai mult decât nimeni altul. Bucură-te, tu care nu găsești pacea în inimă, pentru că pentru tine s-a împlinit vechea profeție a lui Isaia: „Un Prunc ni s-a născut, un Fiu ni s-a fost dat… Și numele lui va fi: […] Principe al păcii» (9:5).” Cu El „pacea nu va avea sfârșit” (9,6).

În Scriptură, Principelui Păcii i se opune „principele acestei lumi” (In 12,31) care, semănând moarte, acționează împotriva Domnului, „iubitorul vieții” (Înț 11,26). Îl vedem în acțiune la Betleem când, după nașterea Mântuitorului, are loc masacrul celor nevinovați. Câte masacre de nevinovați în lume: în sânul matern, pe drumurile celor disperați în căutare de speranță, în viața atâtor copii a căror copilărie este devastată de război. Ei sunt micii Isus de astăzi.

Deci a spune „da” Principelui Păcii înseamnă a spune „nu” războiului, oricărui război, înseși logicii războiului, o călătorie fără destinație, o înfrângere fără învingători, nebunie fără scuze. Acesta este războiul: călătorie fără scop, înfrângere fără învingător, nebunie fără scuze. Dar pentru a spune „nu” războiului, trebuie să spui „nu” armelor. Pentru că, dacă omul, a cărui inimă este instabilă și rănită, găsește instrumente ale morții în mâinile sale, mai devreme sau mai târziu le va folosi. Și cum putem vorbi despre pace dacă producția, vânzarea și comerțul cu arme cresc? Astăzi, ca și în timpul lui Irod, comploturile răului, care se opun luminii divine, se mișcă în umbra ipocriziei și a ascunderii: câte masacre armate au loc într-o tăcere asurzitoare, fără știrea atâtora! Poporul, care nu vrea arme, ci pâine, care se luptă să meargă înainte și cere pace, nu știe câți bani publici sunt alocați pentru înarmare. Și totuși ar trebui să știe! Să se vorbească despre ea, să se scrie, astfel încât interesele și profiturile care mișcă firele războaielor să poată fi cunoscute.

Isaia, care l-a profețit pe Principele Păcii, a scris despre o zi când „o națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni”; despre o zi în care oamenii „nu vor mai învăța arta războiului”, ci „își vor schimba săbiile în pluguri și sulițele în seceri”  (2:4). Cu ajutorul lui Dumnezeu, să lucrăm pentru a aduce acea zi cât mai aproape!

Să se apropie în Israel și în Palestina, unde războiul zguduie viețile acestor populații. Le îmbrățișez pe toate, în special comunitățile creștine din Gaza, parohia din Gaza și cele din întreaga Țară Sfântă. Port în inimă durerea pentru victimele atentatului execrabil din 7 octombrie și reînnoiesc un apel urgent pentru eliberarea celor care sunt încă ținuți ostatici. Implor încetarea operațiunilor militare, cu suita lor îngrozitoare de victime civile nevinovate, și remedierea situației umanitare disperate, deschizând calea pentru sosirea ajutoarelor. Problema palestiniană nu trebuie alimentată în continuare, ci trebuie rezolvată printr-un dialog sincer și perseverent între părți, susținut de o voință politică puternică și de sprijinul comunității internaționale. Frați și surori, să ne rugăm pentru pace în Palestina și Israel.

Gândul meu se îndreaptă apoi spre poporul din Siria chinuită, precum și spre poporul din Yemen care încă suferă. Mă gândesc la iubitul popor libanez și mă rog pentru ca să recâștige curând stabilitatea politică și socială.

Cu ochii ațintiți asupra Pruncului Isus, implor pace pentru Ucraina. Să reînnoim apropierea noastră spirituală și umană față de poporul său martirizat, pentru ca, având sprijinul fiecăruia dintre noi, să simtă concretețea iubirii lui Dumnezeu.

Să se apropie ziua păcii finale dintre Armenia și Azerbaidjan. Să fie încurajată prin continuarea inițiativelor umanitare, întoarcerea persoanelor strămutate la casele lor în legalitate și siguranță și respectul reciproc față de tradițiile religioase și locurile de cult ale fiecărei comunități.

Să nu uităm tensiunile și conflictele din regiunea Sahel, Cornul Africii, Sudan, precum și din Camerun, Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud.

Să se apropie ziua în care legăturile fraterne din Peninsula Coreeană să se întărească, deschizând drumuri de dialog și de reconciliere care să poată crea condițiile pentru o pace durabilă.

Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut Prunc umil, să inspire autoritățile politice și toate persoanele de bunăvoință de pe continentul american să găsească soluții adecvate pentru a depăși dezacordurile sociale și politice, pentru a lupta împotriva formelor de sărăcie care ofensează demnitatea persoanelor, pentru a îndrepta inegalitățile și pentru a înfrunta fenomenul dureros al migrației.

Din iesle, Pruncul ne cere să fim glasul celor fără glas: glasul celor nevinovați, care au murit din lipsă de apă și de pâine; glasul celor care nu pot găsi un loc de muncă sau au pierdut unul; glasul celor care sunt forțați să-și părăsească patria în căutarea unui viitor mai bun, riscându-și viața în călătorii istovitoare și la mila traficanților fără scrupule.

Frați și surori, se apropie timpul de har și de speranță al Jubileului, care va începe peste un an. Fie ca această perioadă de pregătire să fie o ocazie pentru a converti inima; a spune „nu” războiului și „da” păcii; a răspunde cu bucurie invitației Domnului care ne cheamă, așa cum a profețit Isaia, „să tămăduim inimile zdrobite, să le vestim prizonierilor eliberarea, celor închiși libertatea” (Is 61,1).

Aceste cuvinte s-au împlinit în Isus (cf. Lc 4,18), născut astăzi la Betleem. Să-L primim, să ne deschidem inimile pentru El, Mântuitorul! Să-l primim, să ne deschidem inimile față de El, Mântuitorul, Principele Păcii!

Traducere: Pr. Tarciziu Șerban

Imagine: captură Vatican Media

Hits: 64