Cum să fim o Biserică sinodală în misiune? Liniile directoare de lucru în vederea Adunării din 2024
La finalul reuniunii din 5 decembrie, membrii Consiliului ordinar al Sinodului Episcopilor au adoptat un Document pentru lucrările la care Biserica Catolică trebuie să le angajeze până la celebrarea celei de-a doua sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor (octombrie 2024), transmite un comunicat al Secretariatului General al Sinodului, din 12 decembrie a.c.
Acestea sunt orientări cu o foaie de parcurs concretă, în care aprofundarea sinodalității într-o perspectivă misionară și lărgirea experiențelor de sinodalitate la nivel local sunt pietrele de temelie asupra cărora comunitățile locale sunt chemate să reflecteze, începând cu Raportul de sinteză adoptat la sfârșitul primei sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări, la 28 octombrie. După cum a amintit Sfântul Părinte la aprobarea acestor orientări de lucru, „Sinodul este despre sinodalitate și nu despre tema aceasta sau cealaltă… Important este modul în care se face reflecția, adică în mod sinodal”.
„Pornind de la experiența adunării din octombrie anul trecut, și mai ales de la Raportul de sinteză pe care membrii l-au aprobat, Consiliul ordinar a decis un parcurs unitar, dar diferențiat, în funcție de competențele și posibilitățile din cadrul realităților ecleziale locale”, a declarat Cardinalul Mario Grech, secretarul general al Sinodului, adăugând: „Acesta este deja un mod sinodal de a lucra în Biserică, în care fiecare persoană cooperează pentru binele tuturor, conform vocației sale”.
De fapt, ținând cont de cele două teme sau orientări principale, diecezele sunt rugate:
1) în ceea ce privește aprofundarea: să promoveze o reflecție care să se concentreze pe tema coresponsabilității diferențiate în misiunea tuturor membrilor Poporului lui Dumnezeu (cf. Raportul de sinteză, capitolele 8- 12, 16 și 18). Bisericilor locale li se cere să realizeze o consultare suplimentară, implicând persoane și grupuri (preoți parohiali, organisme de participare, echipe sinodale etc.) care exprimă o varietate de experiențe, competențe, carisme, slujbe în cadrul Poporului lui Dumnezeu și al căror punct de vedere este de un ajutor deosebit pentru a se concentra asupra „cum” să crească ca Biserică sinodală. În acest sens, implicarea experților și a instituțiilor academice prezente în domeniu pare indispensabilă, astfel încât să fie prezentă contribuția expertizei teologice și canonice, precum și a științelor umane și sociale relevante;
2) în ceea ce privește lărgirea experiențelor de sinodalitate: să continue sau să promoveze noi inițiative pentru a crește ca Biserică sinodală în misiune, cu experiențe de formare și de ascultare care să-i implice și pe cei care nu au fost atinși de acest proces până acum, grupuri care trăiesc în condiții de sărăcie și de marginalitate socială, precum și creștini de diferite confesiuni și persoane de alte religii; să colecteze și să transmită mărturii și bune practici care să fie trimise Secretariatului Sinodal prin intermediul Conferințelor episcopale sau al Structurilor ierarhice orientale.
Pentru a facilita munca comunităților locale, Secretariatul general a pregătit o posibilă fișă de lucru pentru a ajuta la munca de primire a roadelor Adunării sinodale din octombrie și de continuare a drumului sinodal de convertire în Bisericile locale. Fișa este disponibilă pe site-ul synod.va.
Conferințele Episcopale și structurile ierarhice orientale sunt rugate să însoțească munca Bisericilor locale, oferindu-le indicațiile privind modalitățile și timpii de aprofundare și de lucru; să promoveze, de asemenea, reflecția lor asupra coresponsabilității diferențiate în ceea ce privește misiunea mai ales la nivelul grupărilor de Biserici (regionale, naționale, internaționale) și în raporturile dintre Biserici și Episcopul Romei; să elaboreze sinteza contribuțiilor la studiul de aprofundare primite de la Bisericile locale și/sau produse la nivel național și să le trimită, împreună cu bunele practici colectate de Bisericile locale, Secretariatului general al Sinodului până la 15 mai.
În același timp, Secretariatul General al Sinodului va promova și coordona reflecția asupra unor chestiuni „majore” din Raportul de Sinteză care trebuie tratate la nivelul întregii Biserici și în colaborare cu Dicasteriile Curiei Romane. În modul propriu Adunărilor sinodale, o listă de subiecte va fi prezentată Sfântului Părinte. Grupuri de experți de pe toate continentele, cu implicarea Dicasteriilor relevante ale Curiei Romane, vor fi chemate să lucreze în mod sinodal la temele pe care Papa Francisc le va indica. Un raport asupra progresului acestor lucrări va fi prezentat la cea de-a doua sesiune din octombrie 2024.
În toate aceste lucrări, membrii și toți participanții la cea de-a XVI-a Adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, numiți de Sfântul Părinte, vor avea importanta sarcină de a fi ambasadorii drumului parcurs și vor fi chemați să fie adevărate puncte de referință pentru respectivele realități ecleziale.
Foto: ©Vatican Media
Hits: 324