Să redescoperim duminica – weekend sau Ziua Domnului?

cathopic_1487697300284486

Să redescoperim duminica – weekend sau Ziua Domnului?

În acest An Pastoral în ARCB „Ziua Domnului – Redescoperirea Duminicii în familii și comunitățile parohiale”, Pr. Emil Moraru, Responsabilul Oficiului Pastoral pentru Cateheză al ARCB, propune o serie de materiale pentru cateheți și nu numai. 

Suntem în anul pastoral dedicat Duminicii – ziua Domnului. ,„Sine Dominico non possumus”: nu putem trăi fără Duminică, fără ziua Domnului, fără întâlnirea festivă cu Cristos în Euharistie.

La sfârșitul lunii mai 2005, Papa Benedict al XVI-lea se afla într-un elicopter la Bari. Aici a încheiat Congresul Euharistic Național, oferind această ciudată frază latină pentru reflecția creștinilor. Fraza a fost rostită de cei 49 de martiri din  Abitinia, omorâți de împăratul Dioclețian, pentru că erau „vinovați” de a se aduna în fiecare Duminică pentru a celebra Euharistia. Martirii nu puteau trăi fără întâlnirea cu Cristos în ziua Domnului. Papa Benedict al XVI-lea, comentând la Bari, a spus că „și astăzi nu este ușor să trăiești în calitate de creștin”. Sigur, a adăugat el, „astăzi nu mai avem persecuțiile împăratului”, iar contextul s-a schimbat, acuzele s-au schimbat. Astăzi, credința este amenințată de „egoismul nestăpânit, indiferența religioasă, un secularism închis la transcendentă”. Se pare că „oamenii nu mai vor să-L aibă pe Dumnezeu atât de aproape, atât de la îndemână, atât de implicat în problemele lor. Oamenii Îl vor mare și, în definitiv… mai degrabă departe de ei”.

 Dar – aceasta este adevărul pe care Benedict al XVI-lea dorește să-l repropună și dorim prin aceste impulsuri să reafirmăm și să conștientizăm că – și astăzi creștinii nu pot trăi în calitate de creștini fără ziua Domnului, fără celebrarea unui „Dumnezeu aproape”. Fie ca acest an pastoral și să fie de un real folos celor care sunt cateheții Poporului lui Dumnezeu în Arhidieceza noastră de București.

  1. Timpul și sărbătorile

Cu toții știm ce este timpul, cu excepția momentelor stânjenitoare în care trebuie să îl explicăm celorlalți. El se scurge la fel, clipă după clipă, zi după zi, an după an. Însă anumite schimbări ne permit să îl percepem: este vorba despre variațiile care apar, precum alternanța zi noapte, lună nouă lună plină, iarnă vară…; sau evenimentele care apar pe parcursul vieții fiecărui om, fiecărui popor, al întregii lumi.

Plecând de la experiența schimbărilor s-a format ideea calendarului: un mod de a distinge între zile și perioade, numindu-le cu nume și numere specifice: luni, marți, întâi ianuarie, doi februarie, anul două mii…

În acest fel, timpul este organizat în cadrul societății și devine posibilă fixarea activităților în cadrul acestuia, fixarea evenimentelor, a comemorărilor și a proiectelor sau a așteptărilor.

În calendar, zilele nu sunt toate la fel: există zile normale și există sărbătorile. Iar sărbătorile înseamnă ritmurile și diviziunile timpului în fiecare calendar și în fiecare societate. Sărbătoarea se referă la o zi specială, diferită de celelalte zile. Această diversitate este percepută în societate mai ales în sens „negativ”: zilele de sărbătoare se diferențiază de celelalte pentru că sunt zile în care nu se lucrează. Însă noțiunea de sărbătoare nu se epuizează aici: aceasta amintește mereu de conținuturile pozitive. Sărbătoarea este mereu o sărbătoare a ceva sau a cuiva.

Se celebrează multe sărbători diferite una de cealaltă: de la Crăciun până la Botezul Domnului, de la Paște până la sărbătoarea Rusalii… În orice caz, sărbătoarea implică întotdeauna atenția față de ceea ce este sărbătorit, ca o realitate importantă.

Și este sărbătorită împreună cu ceilalți: nu se face sărbătoare de unul singur. Este un fenomen social, implică o pluralitate de persoane, care se întâlnesc în numele unor valori comune – mai ales cele celebrate – de ordin religios, etnic, politic sau familial.

În lume nu există un calendar unic, valabil pentru toți: există mai multe calendare diferite, după cum și popoarele, culturile și religiile sunt diferite.

Calendarul nostru civil (cel care începe pe 1 ianuarie și se termină pe 31 decembrie) a devenit un cadru de referință la nivel mondial, însă în continuare există și alte moduri de a număra anii și de a măsura zilele.

Apoi mai există și calendarul liturgic, acela al Bisericii, care începe cu „Duminica 1 din Advent”. Acesta conține diferite sărbători comune cu calendarul civil, dar și multe altele diferite. De exemplu, la 1 ianuarie, în calendarul liturgic nu este scris „Anul nou”, ci „Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu”. Iar în calendarul liturgic se vorbește despre Advent, Timp de peste an, Timpul Paștelui… noțiuni care nu apar în calendarul civil.

Duminica, zi simbol de credință

Calendarul liturgic este un mod de a organiza timpul în baza valorilor care fundamentează credința creștină.
Contextul său de bază este constituit din succesiunea regulată a duminicilor. Duminica – ziua Domnului, a învierii lui Isus din morți – este ziua simbol a credinței creștine în totalitatea ei.
Prima sărbătoare anuală celebrată de creștini a fost Paștele, sărbătoare înțeleasă ca o amintire a evenimentului central pe care se bazează credința, adică moartea, învierea și glorificarea lui Cristos. A doua sărbătoare care s-a fixat în calendarul comunității creștine a fost amintirea venirii lui Cristos în lume: sărbătoare dublă, Crăciunul și Epifania.
În acest fel, în decursul unui an, Biserica „celebrează printr-o amintire sacră… întregul mister al lui Cristos”, de la întrupare până la așteptarea întoarcerii Domnului.
Anul liturgic constituie trăsătura fundamentală pe care se configurează spiritualitatea Bisericii. „Misterele mântuirii”, tocmai prin intermediul sărbătorilor Bisericii, sunt promovate „într-un oarecare mod ca fiind prezente în orice timp”, astfel încât credincioșii „să poată intra în contact cu ele, să fie plini de harul mântuirii” (cf. SC nr. 102-104).

Hits: 104

/ Știri / Tags:

Share the Post