Tur ghidat în Bucureștiul Monseniorului Vladimir Ghika

245328b6-1f1f-46cf-9618-838d272510c1

Tur ghidat în Bucureștiul Monseniorului Vladimir Ghika

Sâmbătă, 28 octombrie 2023, un număr de 22 de pelerini au participat la un tur ghidat la câteva locuri din București care păstrează amintirea pe unde a trecut Fericitul Vladimir Ghika, în perioada 1939-1953. Turul ghidat a început la Cimitirul Bellu Ortodox, unde s-au vizitat atât mormântul diplomatului Ioan Grigore Ghika (1830-1881), tatăl Fericitului Vladimir Ghika, cât și mormântul unde au fost așezate rămășițele Fericitului Vladimir Ghika până la deshumarea acestora – de la figura 19, loc 1-2; pe parcursul vizitei, pr. Francisc Ungureanu, Postulatorul Cauzei de canonizare a Monseniorului Ghika, a însoțit spiritual grupul de pelerini cu rugăciuni și binecuvântări la mormântul lui I.G. Ghika și la Crucea-monument care amintește de fostul mormânt al Fericitului Vladimir Ghika.

Pelerinii s-au îndreptat, apoi, spre centrul orașului, unde au fost prezentate două locuințe ale Monseniorului Ghika, din zona Pieței Romane, clădirea în care a avut loc procesul lotului Menges din 24 octombrie 1953, precum și al doilea dispensar al Surorilor de caritate și fostul sanatoriu – azi, după naționalizare, este înglobat în actualul Institut de endocrinologie. Turul s-a încheiat la biserica Preasfânta Inimă a lui Isus, Sacré-Cœur, – loc sacru unde Monseniorul Vladimir Ghika a slujit până în anul 1952 –, cu celebrarea Sfintei Liturghii, în limba latină, cu potirul pe care l-a deținut Monseniorul, de către Pr. Paroh Francisc Doboș, iar momentele liturgice au fost susținute la orgă din fragmente muzicale de Johann Sebastian Bach.

Turul s-a încheiat cu vizitarea expoziției „Fericitul Vladimir Ghika – desenator, constructor de carte”, deschisă la Sala Theodor Pallady din cadrul Bibliotecii Academiei Române, care reunește o serie de desene, ilustrații de carte bibliofilă și gravuri. Curatorul expoziției, Anna Orban, și, responsabilul Arhivei Vladimir Ghika de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Iulia Cojocariu, au oferit vizitatorilor-pelerini explicații și îndrumări.

Turul ghidat în Bucureștiul Monseniorului Vladimir Ghika a fost organizat de Arhidieceza Romano-Catolică de București, iar ghidajul a fost oferit de Cornel Bărbuț, membru al Asociației Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, și Claudia Stan, realizator Angelus TV. Turul ghidat „Bucureștiul Monseniorului Vladimir Ghika”  a făcut parte din seria evenimentelor organizate în Anul omagial „Vladimir Ghika”, în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea Monseniorului, 100 de ani de la primirea sacramentului Preoției și 10 ani de la beatificarea sa.

Hits: 538

/ Știri

Share the Post