22 octombrie: Procesiune cu relicva Sf. Papă Ioan Paul al II-lea
Duminică, 22 octombrie 2023, va avea loc în București tradiționala procesiune cu relicva Sf. Papă Ioan Paul al II-lea.
Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București (la intersecția străzilor Bd. Schitu Măgureanu cu Str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cișmigiu) și va fi condusă de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.
Program:
ora 14.15: Credincioșii, preoții, persoanele consacrate și ministranții se vor reuni la monumentul Sf. Ioan Paul al II-lea
ora 14.30: Sf. Rozariu în fața monumentului, în prezența ÎPS Aurel Percă
ora 15.00: Celebrare liturgică prezidată de Păstorul Arhidiecezei și binecuvântare cu relicva Sf. Papă Ioan Paul al II-lea
ora 15.15: Procesiunea va porni spre Catedrala Sf. Iosif
ora 15.45: Sf.Liturghie solemnă în Catedrala Sf. Iosif, prezidată de ÎPS Aurel Percă
Toți sunt invitați să participe la procesiune, care este un prilej de comuniune și de mărturisire în public a credinței catolice.
Procesiunea și Sfânta Liturghie vor fi transmise în direct de Angelus TV.
Relicva Sf. Ioan Paul al II-lea constă într-o bucățică de pânză cu câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif și a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din București la 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop emerit de Cracovia, fost secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea.
Monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecția străzilor Bd. Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi la inițiativa Nunțiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Municipiului București, în amintirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în țara noastră în anul 1999, prima vizită a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar ortodoxă. Dezvelit la 1 august 2011, monumentul este opera în bronz a sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begić.
Hits: 573