Fericitul Vladimir Ghika, simpozion și expoziție la Biblioteca Academiei Române. Lansare de „plic prima zi” – Romfilatelia și medalii jubiliare – Monetăria Statului
În ziua de 10 octombrie a avut loc la Biblioteca Academiei Române un eveniment de excepție: simpozionul dedicat Fericitului Vladimir Ghika cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere, 100 de ani de la hirotonirea ca preot și 10 ani de la beatificare. Totodată, la parterul Bibliotecii Academiei Române a fost vernisată expoziția intitulată „Fericitul Vladimir Ghika – desenator, constructor de carte“, în sala Theodor Pallady, curatoriată de doamna Anna Mária Orbán.
În cadrul Simpozionului desfășurat în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu au luat cuvântul următorii vorbitori de seamă: Acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Înalt Preasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, Preasfințitul Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, și Părintele Francisc Ungureanu, Postulator pentru cauza de canonizare a Fericitului Vladimir Ghika, amfitrion fiind Acad. Niculae Noica, membru de onoare al Academiei Române, Directorul general al Bibliotecii Academiei Române.
În cuvântarea de deschidere a simpozionului, Domnul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, a afirmat următoarele:
„Nu e în căderea mea să vă spun câte lucruri a realizat Fericitul Vladimir Ghika pentru Biserică, pentru această lume și pentru această țară. Vreau totuși să spun că lumea cunoaște, azi, în România, mai ales după anul 2013, câte ceva din viața și activitatea Monseniorului Ghika, dar mai puțină lume știe că a fost legat de arta plastică, a fost preocupat de artă într-un fel cărturăresc anume, și de aceea, inițiativa de astăzi a Bisericii Catolice din România, în colaborare cu instituții marcante intelectuale, culturale și mai ales cu Biblioteca Academiei Române, prezintă această latură specială de bibliofil, de iubitor de carte, dar și de creator de carte; de aceea cuvântul constructor care apare în prezentarea evenimentului de astăzi nu este întâmplător. Se vor putea vedea astăzi, în incinta Academiei Române, desene, ilustrații și alte obiecte păstrate atât în arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, cât și provenite din donațiile generoase ale unor colecționari.
Îngăduiți-mi, de aceea, să-i felicit pe toți organizatori și să doresc expoziției de astăzi cât mai mulți vizitatori care vor afla nu numai despre activitatea aceasta artistică, ci vor afla esența sfințeniei Monseniorului Ghika.”
ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, la rândul său, a spus:
„Dacă ar trebui să schițăm în câteva cuvinte personalitatea Fericitului Vladimir Ghika, am putea spune despre el că este un apostol al calității, nu precursor al ecumenismului, un preot în dieceza sa și în lume, un martor al credinței în istorie și în lume. Acestea sunt cele câteva aspecte pe care am voit să le subliniez la acest moment aniversar. Monseniorul Ghika rămâne pentru noi un exemplu luminos de apostolat în lume și un precursor al multor inițiative pe care Conciliul Vatican II avea să le deschidă: ecumenismul, apostolatul laicilor și apostolatul carității.”
ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București, a dorit să-și împărtășească marea sa bucurie de acum zece ani, când a avut prilejul să vadă finalizate lucrările procesului de beatificare ale Monseniorului Vladimir Ghika încununate printr-o Sfântă Liturghie solemnă, celebrată în București la data de 31 august 2013:
„A fost o împlinire mare pentru Arhidieceză și mereu mă gândesc la ceea ce va veni. Nu sunt singur în această așteptare, mă rog să vină și canonizarea lui. Dacă eu m-am bucurat împreună cu alții atunci de beatificare, acum îmi doresc din tot sufletul ca urmașul meu, Arhiepiscopul Aurel Percă, să se bucure cu noi toți și de canonizare. Și sperăm ca Domnul să ne dea harul acesta ca sărbătoarea canonizării să fie cât mai aproape.”
În continuare, ÎPS Ioan Robu a făcut o detaliată prezentare a uneia dintre cărțile cele mai importante ale lui Vladimir Ghika: „Vizita la săraci” („La visite aux pauvres”).
În continuarea expozeului, Preasfințitul Mihai Frățilă, Episcopul greco-catolic de București, a declarat:
„Mesajul vieții Fericitului Vladimir Ghika ne spune, în primul rând, că viața creștină nu e motiv de bravadă, ci de trăire. Ea nu se poate rezuma la simpla apartenență a unui univers creștin, fiindcă existența credinciosului e chemată să arate amprenta veșniciei prin bucuria împărtășită a împărăției lui Dumnezeu, pe care Biserica o propune în numele Domnului și pe care fiecare dintre noi se străduiește să o trăiască.
Sunt astăzi aici și pentru a-i aduce un gând de recunoștință lui Dumnezeu pentru că în anii ’40 zeci de tineri greco-catolici și nu numai, membri ai Asociației studenților români uniți, dar și prietenii lor de alte confesiuni, frecventau întâlnirile al căror suflet era Monseniorul Vladimir Ghika, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, astăzi catedrală. Pe acei tineri i-a pregătit, fără să știe, pentru vremea prigoanei și i-a însoțit la închisoare, urcând același calvar cu ei și ajutându-i acolo, între zidurile sordide ale iadului comunist, să afle puterea de a surâde în fața nevolniciei răului care prin suferință putea să forjeze sfințenia.
Nu putem uita, lăsându-ne inspirați de Fericitul Vladimir Ghika, pe care îl sărbătorim, că nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci și prin descoperirea a ceea ce însemnăm fiecare dintre noi pentru Dumnezeu.”
La sfârșitul simpozionului a luat cuvântul Părintele Francisc Ungureanu, Postulatorul cauzei de beatificare și moderatorul simpozionului, care a ținut evidențieze trăsătura de bază a Fericitului Vladimir Ghika: sfințenia. Părintele Francisc Ungureanu a subliniat:
„Ce loc este mai potrivit decât amfiteatrul unei biblioteci în evocarea unei personalități, plecând de la o carte. Am ales o carte, reprezentativă a Monseniorului Ghika, apărută la Paris în 1933, care descrie camerele sfinților care au trăit la Roma și care erau locuri de pelerinaj pentru credincioșii informați – Edmond Joly (1861-1932), La chambre des saints à Rome (Camera sfinților la Roma).
Sunt multe interpretări și definiții, dintre care o aleg pe cea a Mons. Vladimir Ghika: sfinții sunt «ființe de El Însuși asociate propriei Sale vieți»[1]. Cu alte cuvinte, sfinții sunt persoanele asociate de Dumnezeu la propria sa viață, la Viața divină. O asociere voită de Dumnezeu și vădită deja în timpul primei părți a vieții, dar mai ales în a doua, cea de după moarte.
Așadar, am putea să ne imaginăm că, intrând în expoziția care ne așteaptă pentru vernisaj, vom păși în camera Fericitului Vladimir Ghika și, la fel toți cei care vor îndrăzni să pășească pragul încăperii care adăpostește cele mai intime detalii ale spiritului acestuia, suntem învăluiți de simplitatea și delicatețea liniilor și a punctelor care trimit la trăsăturile celui care le-a trasat.”
Înainte de vernisarea expoziției, a fost invitată, mai întâi, doamna Cristina Popescu, Directoarea Generală a Romfilatelia, care a explicat produsul filatelic realizat cu această ocazie:
„Prezența în spațiul public, așa cum am încercat să vă prezentăm în ultima vreme, este datorată și unor evenimente importante, pe care în urmă cu 10 ani le-am organizat împreună, încă din anul 2013, atunci când Fericitul Vladimir Ghika a fost beatificat. De asemenea, în anul 2018 am realizat împreună o emisiune de mărci poștale care definesc personalitatea Fericitului Vladimir Ghika. Așa cum este prezentată și expoziția pe care sigur o veți admira și pe care vă invităm să o vedeți, alături de mărcile poștale și de panoul filatelic dedicat evocării personalității lui Vladimir Ghika în filatelie. Mărcile poștale își continuă rolul lor de a marca și de a fi prezenți în spațiul public atunci când suntem datori unor personalități, unor evenimente care ne-au marcat viața și pe care voi, cei tineri, astăzi prezenți, încercați să îi descoperiți prin manualele de istorie și, de ce nu, prin patrimoniul filatelic românesc.”
La rândul ei, reprezentata Monetăriei Statului, doamna Mihaela Ștefan, a explicat realizarea celor trei medalii omagiale, cu ocazia celor trei aniversări, închinate Fericitului Vladimir Ghika:
„Regia Monetăriei Statului a realizat, cu ocazia triplei aniversări, 3 medalii comemorative din aliaj de cupru, prezentate într-o cutie din lemn și însoțite de broșură de prezentare și certificat de autenticitate. Prin această emisiune, Monetăria Statului elogiază o personalitate marcantă a României și deopotrivă a Bisericii Catolice. Devenit un model de tărie a credinței creștine, preot scriitor și martir pentru credință, el a fost mereu gata să pună în practică idealuri caritabile fără precedent în România. Monseniorul Ghika a impresionat prin bunătatea, demnitatea și îndârjirea cu care a luptat pentru apărarea legii și a celor slabi.”
Vernisarea expoziției a fost marcată prin dezvelirea panoului filatelic pe care sunt reprezentate toate emisiunile filatelice dedicate Monseniorului Vladimir Ghika, panou pe care toți participanții au fost invitați să-și pună semnătura.
A urmat apoi o foarte interesantă prezentare a desenelor lui Vladimir Ghika făcute de doamna profesor Tereza Sinigalia a punctat:
„Mă bucură această prezență masivă a viitorului și sper să mergeți pe urmele Fericitului Vladimir Ghika. Sunt foarte multe imagini pe care le puteți admira; sunt foarte multe imagini la care vă rog să reveniți pentru că imaginile, conform dorinței Fericitului Vladimir Ghika, sunt însoțite de texte, texte care lămuresc gândirea și simțirea acestui personaj de excepție al istoriei noastre naționale.
M-am gândit că prezentarea scurtei expoziții să înceapă cu acest panou la care, într-un fel s-a referit și Părintele Ungureanu. Este vorba de o cameră – astăzi, camera unui sfânt. Atunci când a fost făcută această fotografie, era un preot artist, înconjurat de hârtiile sale, pensonul său, precum și tocul cu care desena. Aceasta cameră a sfinților este undeva reprezentată într-o compoziție simplă, și anume o ilustrare de calendar bisericesc.
Această expoziție este o bucurie; este o provocare, o provocare pentru a descoperi latura intelectuală, spirituală și artistică a unui personaj care a făcut din aceste desene un mod de a se exprima pe sine. Desenele ilustrează gândurile – vezi cele 850 de gânduri adunate de Horia Cosmovici –, și cărțile sale. În expoziție mai sunt prezente și alte desene realizate în diferite circumstanțe – spre a fi vândute, de exemplu, la tombolă – și pe diferite suporturi (foițe de mici dimensiuni rătăcite prin buzunare, ori cutii de chibrituri).
Să vă gândiți că în această expoziție există motive de meditație asupra acestor desene și doresc fiecăruia să se simtă mai bogat atunci când va ieși din această expoziție. Să dorească să revină sau să dorească să aibă în mâini viitoarele cărți pe care generozitatea Arhiepiscopiei ni le va pune la dispoziție tuturor celor care vreau să-l cunoască pe Monseniorul Vladimir Ghika și vor să se împărtășească de bucuria pe care s-a gândit să o dăruiască și pe care ne-o dăruiește astăzi.”
În final, ÎPS Aurel Percă a ținut să mulțumească vorbitorilor, organizatorilor, îndeosebi conducerii Academiei Române, pentru găzduire și nu în ultimul rând participanților: academicieni, reprezentanți ai principalelor Biserici din România, domnului Secretar de Stat, Ciprian Olinici, și elevilor, profesorilor și celorlalți prieteni ai Fericitului Vladimir Ghika.
Pr. Prof. Tarciziu-Hristofor Șerban
Purtător de cuvânt al ARCB
Albumul foto poate fi accesat aici.
[1] Edmond Joly, La chambre des saints a Rome, Desclee de Brouwer et Cie Editreurs, Paris 1933, p. 7.
Hits: 265