Scrisoarea pastorală a ÎPS Aurel Percă pentru Anul pastoral 2023-2024: „Duminica – Ziua Domnului: redescoperirea duminicii în familii și în comunitățile parohiale”
„Cristos să locuiască în inimile voastre prin credință. Înrădăcinați și întemeiați în iubire, să fiți în stare să înțelegeți împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea, înălțimea și profunzimea și să cunoașteți iubirea infinită a lui Cristos ca să fiți plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu” (Ef 3,17-19).
Cucernici confrați preoți,
Dragi persoane consacrate,
Iubiți frați și surori în Cristos,
Cu acest îndemn al Sfântului Paul adresat credincioșilor din Efes mă adresez întregii comunități a Arhidiecezei noastre pentru a prezenta tema anului pastoral 2023-2024 despre Ziua Domnului, duminica, invitând pe toți preoții, persoanele consacrate și credincioșii să parcurgem acest an în spirit sinodal, în comuniune, participare și misiune, pentru a redescoperi valoarea și importanța duminicii în familie și în comunitățile parohiale.
Anul pastoral este inaugurat chiar în ziua în care, în Vatican, se deschide prima fază finală a Sinodului episcopilor (4-29 octombrie) și la care suntem invitați să ne aducem contribuția prin rugăciune, căci, așa cum spune Papa Francisc, „fără rugăciune nu va fi Sinod” (Papa Francisc, Intenție de rugăciune pentru luna octombrie 2022).
În ultimii trei ani, itinerarul nostru pastoral a fost caracterizat de o reflecție asupra liturgiei și sacramentelor. Ne-am concentrat mai întâi asupra liturgiei cu implicațiile sale asupra vieții creștine, apoi asupra sacramentelor, în tripla lor împărțire după Catehismul Bisericii Catolice: sacramentele inițierii creștine, sacramentele de vindecare și sacramentelor comuniunii de viață și al slujirii.
Am considerat că este important să aducem în atenția credincioșilor noștri importanța duminicii și a participării la Sfânta Liturghie în zilele de duminică și sărbătoare, care are ca punct central celebrarea Euharistiei și pe care trebuie să o redescoperim și să o trăim mai bine în familie și în comunitățile parohiale.
Un nou an pastoral este un bun prilej de har, pe care Domnul ni-l oferă pentru a crește în viața creștină, valorificând din plin Ziua Domnului. Și consider că sfințirea duminicii, în condițiile actuale, este de mare actualitate și importanță.
Efortul nostru pastoral trebuie să se îndrepte spre recuperarea sensului duminicii pentru comunitățile noastre catolice și pentru viața de familie, precum și importanța celebrării și participării la Sfânta Liturghie în această Zi a Domnului. Euharistia este punctul central, spre care trebuie să ne îndreptăm duminică de duminică; din acest motiv, Conciliul Vatican II a dorit să sublinieze că „duminica este sărbătoarea primordială, care trebuie prezentată pietății credincioșilor și întipărită bine în ea, așa încât să devină și zi de bucurie și de încetare a lucrului” (Constituția liturgică Sacrosanctum Concilium, nr. 106).
-
Ziua Domnului într-o lume secularizată
În ultima vreme, duminica a devenit o problemă serioasă, nu numai în plan religios și pastoral, ci și în plan cultural, social, politic și economic. Atunci când încercăm să abordăm această problemă, nu intră în joc doar experiența de credință și angajarea pastorală, ci și întreaga complexitate a țesutului social.
Caracterul festiv al duminicii este cu siguranță cel mai perceput și cel mai universal împărtășit de cultura contemporană. Dar duminica omului secularizat nu este aceeași cu cea a creștinului. Omul secularizat își trăiește duminica în primul rând ca pe o zi de odihnă de la muncă, iar sărbătorirea ei este adesea redusă la simplul sentiment de a se simți eliberat de povara muncii și de grijile trudei zilnice; duminica a devenit tot mai mult o zi de sărbătoare care este aproape doar o simplă evadare. Cultura secularizată contemporană, de fapt, a golit duminica de semnificația sa religioasă inițială și tinde să o înlocuiască atât cu o evadare în sfera privată, cât și cu noi ritualuri de masă: sport, festivaluri, discoteci, turism… Din punct de vedere lingvistic, am trecut de la „ziua Domnului” la „weekend”, de la „prima zi a săptămânii” la „weekend”, „sfârșitul săptămânii”.
În loc să fie o zi specială cu un scop special, pentru mulți duminica a devenit acum pur și simplu o parte a „weekendului”. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a remarcat capcanele acestei tendințe recente: „Din nefericire, atunci când duminica își pierde sensul originar și se reduce la a fi doar «sfârșitul săptămânii» (weekend), se poate întâmpla ca omul, deși în haine de sărbătoare, să devină incapabil de a trăi o sărbătoare, deoarece rămâne limitat de un orizont atât de redus încât nu-i mai îngăduie să vadă cerul” (Ioan Paul II, Scrisoarea apostolică Dies Domini, nr. 4, 31 mai 1998).
La această schimbare au contribuit mulți factori obiectivi: trecerea de la o cultură predominant rurală la una urbană și industrială, cu o puternică concentrare a populației în zonele urbane; ritmul tot mai rapid de lucru (în special în sectorul serviciilor); organizarea tot mai strictă a timpului liber, din ce în ce mai extins; mobilitatea mai mare a persoanelor (migrația internă, ușurința de a călători, posedarea unui mijloc de transport, a doua casă); apoi trebuie să amintim de noile posibilități de a practica sporturi, promovarea activităților culturale, politice, sportive și diferite concursuri, care tot mai mult sunt concentrate pentru ziua de duminică.
Niciuna dintre aceste noi realități nu este în sine rea sau ilegitimă, dar nu se poate nega că din toate acestea poate apărea pericolul pierderii dimensiunii religioase a vieții și a timpului. Ziua Domnului este astfel redusă la o simplă „zi a omului”.
În fața acestor fenomene, se deschide astfel una dintre cele mai importante misiuni ale unei reînnoiri pastorale care trebuie să fie capabilă să sesizeze aspectele pozitive ale noului mod de a trăi duminica, să le valorifice și să le permită creștinilor să celebreze întotdeauna cu demnitate ziua Domnului și să fie martori clari ai acesteia.
De asemenea, trebuie să observăm că nimeni nu scapă de fenomenul distanțării progresive de practica religioasă. Băncile bisericilor sunt ocupate de persoane cu părul din ce în ce mai alb; părinții se simt incapabili să-și trimită copiii la liturghia duminicală; tinerii părăsesc viața parohială…, și am putea continua lista cu multe situații care se observă foarte ușor și la nivelul parohiilor din cadrul Arhidiecezei noastre. Iar pandemia de Covid-19 a accelerat acest proces de scădere a participanților la celebrările liturgice duminicale.
Cadrul crizei în jurul Zilei Domnului este mai larg: numărul de credincioși la celebrările liturgice duminicale este în scădere, este îngrijorătoare și reducerea numărului de hirotoniri, de urmare a vieții religioase, criza familiei creștine… Este o criză de credință împărtășită și de credincioșii altor confesiuni, de exemplu, ortodocși și protestanți.
În fața unei astfel de panorame, ne întrebăm: cum înțelegem cu adevărat duminica? Ce este ea?
Catehismul Bisericii Catolice ne spune: „Conform tradiției apostolice, care datează încă din ziua Învierii lui Cristos, Biserica celebrează Misterul Pascal în fiecare a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica”. Ziua Învierii lui Cristos este, în același timp, „prima zi a săptămânii”, memorial al primei zile a creației, și „a opta zi” în care Cristos, după „odihna” din ziua marelui Sabat, inaugurează ziua „pe care a făcut-o Domnul”, „ziua care nu cunoaște apus”. „Cina Domnului” este centrul ei, căci în ea întreaga comunitate a credincioșilor îl întâlnește pe Domnul cel înviat, care îi invită la ospățul său… Ea a devenit pentru creștini prima dintre toate zilele, prima dintre toate sărbătorile, ziua Domnului (…), „duminica” (CBC, nr. 1166; 2174). „Ziua Domnului, ziua Învierii, ziua creștinilor este ziua noastră. Tocmai de aceea e numită ziua Domnului: căci în această zi Domnul s-a înălțat glorios la Tatăl” (Ibid).
În acest timp de relativism și de neglijare a multor aspecte din trăirea creștină, este foarte important ca duminica să redevină cu adevărat ziua Domnului, o zi în care omul se întoarce la Dumnezeul său și îi mulțumește pentru viață, pentru bunurile pe care le are, pentru sănătate, pentru familie, pentru bucuria de a trăi, și aceasta, ca o comunitate în atitudine de rugăciune.
-
Locul de cinste al duminicii
Ne va ajuta foarte mult în acest an pastoral să recitim Scrisoarea apostolică pe care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a adresat-o episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor despre Ziua Domnului, Dies Domini.
Datată în 31 mai 1998, Scrisoarea apostolică Dies Domini face parte dintr-un corp semnificativ al Magisteriului Bisericii cu privire la Euharistie. Tratând duminica drept zi a Domnului și sfințirea ei, aceasta abordează locul special al Euharistiei în ziua în care se comemorează Învierea Domnului.
Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea îl conduce pe cititorul credincios prin cele cinci capitole ale Scrisorii pentru a înțelege marile motivații ale celebrării duminicii. Cele cinci capitole sunt, în primul rând, orientate spre evenimentul creștin radical: Învierea, celebrată ca Paștele săptămânal de duminică, în misterul prezenței lui Isus în Euharistie. Acesta este, prin însăși natura sa, misterul spre care se îndreaptă ochii credinței în căutarea de a-l trăi pe Isus în Pâinea Cuvântului și în Euharistie. Duminica este ziua Domnului pentru că este prilejul de a celebra creația mântuitoare a lui Dumnezeu, care este hrană pentru poporul său în drumul său spre veșnicie, spre ziua care va fi întotdeauna duminică.
Știm cum în alte culturi ziua de odihnă este respectată de toți și nu există nicio dificultate în a ieși din casele lor pentru a-l lăuda pe Dumnezeu în aceste zile consacrate. Cu toate acestea, în societatea modernă de astăzi, evoluțiile social-economice, schimbările culturale și dificultatea de a trăi valorile vieții creștine au sfârșit prin a modifica în mod semnificativ sensul sacru al zilei de odihnă, transformând-o exclusiv într-o zi de petrecere a timpului liber, fără nicio conotație cu sensul originar al duminicii.
Fără recunoașterea semnificației pozitive pe care odihna o are pentru ființa umană, nu putem să nu constatăm că atunci când timpul liber devine singurul obiectiv al odihnei duminicale, omul sfârșește prin a se izola în lumea sa și uită dimensiunea cea mai sublimă pe care o are această zi sfințită de Domnul – uită de transcendent. Omul nu-și mai amintește de evenimentele pe care Dumnezeu ni le dăruiește pe drumul vieții noastre.
De aceea, vedem mulțimi de oameni care, în ziua Domnului, se înghesuie în locurile de agrement și de cumpărături, care sunt noile temple de închinare ale omului, care se plimbă prin centrele comerciale purtați de stimulii de a cumpăra lucruri, de multe ori de prisos, care însă le lasă un gol imens, întrucât golul existențial nu va fi umplut cu lucruri materiale. Numai atunci când omul se întoarce cu smerenie la Dumnezeul și Creatorul său, în „ziua pe care El a făcut-o”, numai atunci omul va fi complet refăcut.
-
Duminica – ziua comunității creștine, ziua Euharistiei
„Biserica, din tradiția apostolică care își are originea chiar în ziua Învierii lui Cristos, celebrează misterul pascal la fiecare opt zile, în ziua numită pe bună dreptate «Ziua Domnului» sau Duminică. În această zi, așadar, credincioșii trebuie să se adune, ascultând cuvântul lui Dumnezeu și participând la Euharistie, pentru a aminti patima, învierea și gloria Domnului Isus și pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, care le-a dat o nouă naștere la o speranță vie prin învierea lui Isus Cristos din morți (cf. 1Pt 1,3).
Duminica este, așadar, sărbătoarea principală care trebuie prezentată și inculcată în evlavia credincioșilor, pentru ca ea să fie și o zi de bucurie și de eliberare de muncă. Nicio altă solemnitate nu trebuie să aibă prioritate față de ea, dacă nu este cu adevărat de mare importanță, deoarece duminica este fundamentul și nucleul întregului an liturgic” (Constituția liturgică Sacrosanctum Concilium, nr. 106).
„Fără duminică nu putem trăi”: această expresie a martirilor africani din primele secole este un adevăr pe care trebuie să îl redescoperim astăzi. Primii creștini nu puteau trăi fără Euharistie. Era ca un fel de „carte de identitate” a lor, care îi deosebea de alte grupuri. Era o necesitate pentru a-l întâlni pe Cristos înviat, pentru a-i asculta cuvântul, pentru a primi Trupul și Sângele său, pentru a-l întâlni, pentru a se reuni cu el, pentru a se aduna cu comunitatea și pentru a pleca cu puterea Domnului să transforme societatea. Fiecare comunitate creștină, adunându-i pe toți membrii săi pentru „frângerea pâinii”, se simte pe sine ca fiind locul unde se realizează în mod concret misterul Bisericii.
În celebrarea însăși a Euharistiei, comunitatea se deschide comuniunii cu Biserica universală, implorându-l pe Tatăl să-și amintească de „Biserica de pe tot pământul” și să o facă să crească în unitatea tuturor credincioșilor cu Papa și cu episcopii fiecărei Biserici particulare până la desăvârșirea ei în iubire.
Duminica este, așadar, ziua Bisericii și ziua Euharistiei!
Trebuie să subliniem importanța celebrării Liturghiei parohiale de duminică. Nici o activitate pastorală nu este atât de vitală și de formare pentru comunitate, fie că este celebrată de episcop în catedrală, fie că este celebrată de preotul paroh în parohie. Aici descoperim importanța sensului comunitar al Liturghiei și, mai ales, al Euharistiei duminicale: Cristos Înviat ne reunește și ne îndeamnă să fim ferment de iubire în societate.
-
Celebrarea euharistică, inima duminicii
În ziua sa, Cel Înviat se face prezent în celebrarea euharistică și ni se dăruiește în Cuvânt, în Pâine și în dinamismul iubirii sale, permițându-ne să trăim propria sa viață. În mod semnificativ, Catehismul Bisericii Catolice învață că „celebrarea duminicală a Zilei Domnului și a Euharistiei se află în centrul vieții Bisericii” (CBC, nr. 2177). Renunțarea la Euharistia de duminică duce la sărăcire, la a vedea cum credința și apartenența la Biserică slăbesc de la o zi la alta și la conștientizarea incapacității noastre de a face din duminică o zi de sărbătoare. Pe măsură ce industria divertismentului devine din ce în ce mai prolifică și ocaziile de petrecere se înmulțesc, omul pare să fi pierdut „de ce” și „pentru cine” să facă sărbătoare.
Sunt demne de repetat cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea din Scrisoarea apostolică Ziua Domnului: „Din nefericire, atunci când duminica își pierde semnificația sa originară și este redusă la un simplu «weekend», se poate întâmpla ca omul să rămână închis într-un orizont atât de îngust încât nu mai poate vedea «cerul». Atunci, oricât de festiv îmbrăcat ar fi, el devine intim incapabil să «petreacă»” (Papa Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, nr. 4).
Participarea la Euharistia duminicală, mai mult decât o obligație, ar trebui să fie o necesitate! Cum am putea trăi fără Euharistie? „Sine Dominico non possumus…!”
„Biserica trăiește din Euharistie” (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Ecclesia de Eucharistia, 17 aprilie 2003). „Toate sacramentele”, citim în Decretul Conciliului Vatican II, Presbyterorum ordinis, „precum și toate slujirile bisericești și operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie și orânduite în vederea ei. Căci în sfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însuși, Paștele nostru și pâinea cea vie, care prin trupul său însuflețit de Duhul Sfânt și dătător de viață insuflă viață oamenilor, chemându-i și călăuzindu-i astfel să se ofere împreună cu el pe ei înșiși, truda lor și toate cele create. De aceea, Euharistia apare ca izvor și culme a întregii evanghelizări” (PO, nr. 5).
De aceea, duminica este înainte de toate ziua Euharistiei, iar sărbătorirea ei nu se poate concepe fără participarea la Sfânta Liturghie. Duminica și Euharistia se implică reciproc și se aparțin reciproc, deoarece Euharistia își găsește momentul propriu și primordial în duminică, iar duminica își trage sensul din Euharistie. Biserica nu există fără Euharistie, iar lumea fără Euharistie nu primește energiile de transfigurare și de mântuire care emană din acest sacrament.
-
Ziua Domnului și familia
Dacă participarea la Euharistie este inima duminicii, „ar fi totuși limitativ să reducem doar la ea datoria de a o sfinți. Într-adevăr, Ziua Domnului este trăită bine dacă este marcată de amintirea plină de recunoștință și activă a actelor mântuitoare ale lui Dumnezeu. Acest lucru îi angajează pe fiecare dintre discipolii lui Cristos să dea și altor momente ale zilei, trăite în afara contextului liturgic – viața de familie, relațiile sociale, ocaziile de petrecere a timpului liber – un stil care să ajute să scoată în evidență pacea și bucuria Domnului Înviat în țesătura obișnuită a vieții” (Dies Domini, nr. 52).
Ce imagine minunată contemplăm în fiecare duminică, atunci când familiile creștine se adună în parohii și în diferite locuri de cult, pentru a se închina împreună Domnului și pentru a crește împreună în credință!!
Această bucurie a întâlnirii cu Domnul care ne mântuiește nu este individuală, ci o celebrăm mereu uniți cu întreaga Biserică. În timpul Sfintei Liturghii de duminică, ne întărim unitatea cu ceilalți membri ai comunității noastre creștine și devenim „un singur trup și un singur Duh, după cum și voi aveți o singură nădejde în vocația la care ați fost chemați. Există un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Există un singur Dumnezeu și Tatăl tuturor, care este mai presus de toate, care lucrează prin toți și se află în toți” (Ef 4,4-6). Din acest motiv, „adunarea duminicală este un loc privilegiat de unitate” (Dies Domini, nr. 34), mai ales pentru familiile creștine care „dau viață uneia dintre cele mai calificate expresii ale identității și «slujbei» lor ca «biserică domestică», atunci când părinții participă împreună cu copiii lor la unica masă a Cuvântului și a Pâinii vieții” (Ibid).
-
Celebrarea liturghiei și transmisiunile TV
Au trecut mai bine de trei ani de când pandemia Covid-19 a bulversat rutina vieții noastre cotidiene și a pus în mare pericol sănătatea oamenilor. Pentru a ne proteja enoriașii vulnerabili, peste tot s-a luat măsura dificilă și drastică de a închide bisericile pentru a reduce la minimum agravarea epidemiei. În mod necesar, a fost ridicată și obligația catolicilor de a participa la liturghia de duminică.
Pentru a alimenta și susține credința credincioșilor care au fost izolați de biserici, peste tot s-a recurs la transmisiunile on-line sau prin televiziune a liturghiilor duminicale. A fost o soluție în fața unei situații critice care nu se știa unde va duce omenirea. În vremuri disperate, s-a făcut ceea ce era necesar să se facă.
Am învățat multe lucruri, în special despre pierdere, dar și despre recunoștință pentru ceea ce considerăm atât de ușor de la sine înțeles. Acum că suntem capabili să ne reunim din nou ca Trup al lui Cristos, ca biserică, ar trebui să facem acest lucru cu bucurie, recunoștință și energie reînnoită.
Oricât de mult ar îndeplini mass-media un serviciu apreciat față de bolnavi și față de cei care nu pot merge la biserică, și au făcut un mare serviciu în transmiterea Sfintei Liturghii într-o perioadă în care nu exista posibilitatea de a celebra în comun, nicio emisiune nu egalează participarea personală și nici nu o poate înlocui. Dimpotrivă, aceste transmisiuni riscă să îndepărteze de întâlnirea personală și intimă cu Dumnezeul întrupat, care ni s-a dăruit nu în mod virtual, ci cu adevărat, spunând: „Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el” (In 6,56). Acest contact fizic cu Domnul este vital, indispensabil, de neînlocuit.
Acum că societatea a revenit la normalitate și Covid-19 este sub control, iar riscurile pentru sănătate minimizate, este timpul să insistăm ca credincioșii noștri să se întoarcă la Euharistia de duminică, pentru a ne asigura că se consolidează comuniunea lor cu Dumnezeu și cu Biserica.
Sfânta Liturghie transmisă la televiziune, radio și alte mijloace de comunicare socială este într-adevăr un mare ajutor pentru cei care nu pot merge la biserică, pentru cei bolnavi sau care se află în imposibilitatea de a ajunge la o biserică apropiată. Cei care pot merge la biserică ar trebui să facă acest lucru, acceptând invitația Domnului: „Fericiți cei chemați la ospățul de nuntă al Mielului” (Ap 19,9).
-
Obligația participării la liturghia duminicală
Euharistia duminicală a fost întotdeauna ținută în mare considerație de către Biserică. Celebrarea memorialului Învierii Domnului este o tradiție care datează încă de la Apostoli și de aceea este numită Ziua Domnului. Celebrarea Învierii Domnului este inima credinței creștine. Este baza credinței noastre în Isus ca fiind Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Este, de asemenea, răspunsul la disperarea lumii și la sensul vieții.
În fața fenomenului de golire progresivă a conținutului religios al duminicii și a incapacității multor creștini de a descoperi bogăția spirituală a Euharistiei din ziua Domnului, trebuie să insistăm pe participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie duminicală, care este obligatorie, deoarece este un semn caracteristic al creștinului și un mod privilegiat de a hrăni credința și de a întări mărturia. Fără Sfânta Liturghie duminica și în zilele de sărbătoare, ne-ar lipsi ceva esențial în viața noastră creștină.
Caracterul central a Zilei Domnului și a Euharistiei duminicale trebuie să fie reafirmat insistent în viața comunităților noastre parohiale. De asemenea, este necesar să se insiste asupra demnității și caracterului sacru al celebrărilor, pregătind bine și antrenând pe credincioși la o participare activă.
-
Concluzie
Pentru ca duminica să redevină centrul vieții Bisericii și a comunităților parohiale, va fi nevoie de mult timp și de multă muncă. Transformările culturale nu sunt reversibile și este nerealist să presupunem o întoarcere la situațiile din trecut.
Duminica noastră, așa cum este trăită astăzi, este foarte diferită de cea a bunicilor noștri. Dar, prin toate transformările sociale și culturale necesare, acele caracteristici și spiritul care au făcut ca această zi să fie „stăpâna zilelor Domnului” nu se pot pierde niciodată în duminica creștinului.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fim capabili să-i redăm caracterul său cel mai adevărat și mai propriu: chipul plin de bucurie al adevăratei sărbători.
Probabil că nu va fi suficient să ne ocupăm mai bine de celebrarea Euharistiei; nici măcar să punctăm ziua cu momente de rugăciune, nici să facem vizite la cunoscuți, la bolnavi, la cimitir. Toate acestea sunt necesare, dar nu vor fi suficiente.
Este necesar să ne întoarcem la „sărbătoare”. Iar sărbătoarea înseamnă bucurie, dorința de a fi împreună, încântarea de a vorbi unii cu alții și de a prelungi întâlnirea, este împărtășire, este odihnă, este și distracție sănătoasă. Toate acestea sunt autentice atunci când sunt înrădăcinate în bucuria creștină; nicio sărbătoare nu este adevărată dacă nu se exprimă în bucuria care vine din comuniunea cu Dumnezeu, care construiește și susține comunitatea eclezială, care este un semn de speranță care trebuie dăruit lumii.
Este de datoria noastră, a slujitorilor Bisericii, să revitalizăm sărbătorirea duminicii.
Parohiile, toate comunitățile, familiile, grupurile și mișcările ecleziale, toate susținute și animate în mod egal de caritate și de Spiritul lui Cristos, sunt chemate ca prin entuziasmul și prin imaginația lor creatoare să redea Zilei Domnului toată adevărata sa fizionomie. Și această acțiune poate însemna a merge împreună în „comuniune, participare și misiune”, în spirit sinodal.
Dragii mei frați și surori,
Dumnezeu să vă dea să trăiți mereu în viața voastră bucuria duminicii și să vă binecuvânteze copiii și toți membrii familiei voastre.
Astăzi, duminica este cu siguranță amenințată din exterior, dar și mai mult din interior. Duminica ne va fi păstrată doar dacă o vom sărbători, o vom păstra și o vom modela în calitate de creștini. Dintr-un profund spirit creștin, și deci din convingere pascală, vă cer acest lucru. Domnul răstignit și înviat este centrul Bisericii noastre locale. Fie ca El să ne dea, și personal și în comunitatea eclezială, un drum conștient și hotărât spre Sărbătoarea mai presus de toate sărbătorile: Duminica.
Domnul Cristos să vă binecuvânteze pe toți în puterea Crucii și a Învierii sale!
Cu binecuvântarea noastră părintească și arhierească!
Dată la 4 octombrie 2023, sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, ziua deschiderii lucrărilor Sinodului episcopilor.
+ Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Hits: 449