Reculegerea Comunității Emanuel
Membrii Comunității Emanuel din București au trăit două zile de reculegere în perioada 16 – 17 septembrie 2023 la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni, cu tema: „Eu sunt vița cea adevărată, iar voi sunteți mlădițele. Rămâneți în mine și eu în voi, căci fără mine nimic nu puteți face”.

În jurul acestui cuvânt al lui Cristos am trăit cu toții timp și momente intense pline de frumusețe: timp de rugăciune de laudă, formare pastorală și spirituală, Adorație Euharistică și Sf. Liturghie; timp de împărtășire și ocazie de cunoaștere; reflecție asupra misiunilor din noul an pastoral; masă fraternă și timp de destindere; veghe de rugăciune.

Ne-am bucurat de prezența delegaților pentru Europa a Comunității Emanuel, Sabine și Emil Cordier, care ne-au împărtășit, printre altele, despre noile proiecte misionare în contextul actual al vitezei cu care au loc schimbările în societate și cum trebuie să ne adaptăm acestor schimbări.

Copiilor și adolescenților le-a fost rezervat un program special de jocuri, rugăciune și formare.
„M-am bucurat că în aceste două zile de laudă, formare, comuniune și rugăciune am fost însoțiți de Cuvântul lui Dumnezeu. Iar pentru viitor, îi încredințăm Domnului, misiunile, activitățile comunitare și întregul nostru drum spiritual” (Ioana)
„A început anul comunitar și pastoral în Comunitatea Emanuel din București, și unde să inaugurăm mai bine decât la Mânăstirea din Ciofliceni, deja devenind tradiție.Entuziasmul de a revedea pe frații și surorile din comunitate deja batea în pieptul meu, însă acum a fost diferit, deoarece pe lângă laude, formare, adorație, liturghie, timp fratern și de împărtășire trebuia să pregătesc o mărturie pentru veghea de rugăciune de seară despre experiența mea trăită în Franța, la Paray le Monial împreună cu un grup din Comunitatea Emanuel din România. Atmosfera la mănăstire este prielnică pentru oricine are nevoie de o pauză, de liniște deplină și de reconectare cu Dumnezeu. Aşadar, recomand din inima tuturor celor care vor să trăiască o adevărată experiență la celalalt pol, să petreacă un weekend la mănăstire. Veti avea numai surprize!” (Andrei)
„Ne-am rugat împreună, am participat la Sfânta Liturghie și l-am lăudat pe Dumnezeu prin cântece energice, specifice comunității Emanuel. Una dintre cele mai impresionante trăiri ale acestei întâlniri a fost momentul de adorație, când părintele a dat fiecăruia o binecuvântare personală cu Preasfântul Sacrament. Rămânând în suflet cu versetul care a fost propus ca tema noului an comunitar, ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea puterea de a face voința lui, pentru a putea să fim plini de seva iubirii sale și să aducem roade prin implicarea în activitățile și misiunile comunității. (Andreea)
Pentru tot ce am trăit și experimentat împreună, mulțumim lui Dumnezeu.
Pr. Iosif Tiba
Hits: 662