Hramul Parohiei Adormirea Maicii Domnului (Predeal)

367734252_698173145669726_3858882935945755682_n

Hramul Parohiei Adormirea Maicii Domnului (Predeal)

Marți, 15 august 2023, întreaga comunitate catolică de pe Valea Prahovei s-a adunat să-i dea slavă lui Dumnezeu în jurul Sfântului Altar al bisericii din Predeal, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Însuflețiți de iubire față de Maica Preasfântă, cu toții au ținut să fie prezenți la sărbătoarea Ridicării cu trupul și cu sufletul la cer a celei ce l-a purtat în sânul ei pe Acela care avea să ne mântuiască de păcat și să ne ofere în dar mântuirea, împăcarea cu Tatăl ceresc!

Sfânta Liturghie a Hramului a fost prezidată de Pr. dr. Wilhelm Dancă, Decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică București, care a răspuns cu bucurie invitației Pr. paroh Alois Arcana. Părintele Wilhelm ne-a explicat foarte frumos cele trei forme utilizate de creștinii din lumea întreagă pentru a explica trecerea Sfintei Fecioare Maria de pe acest pământ către ceruri prin : dormitio, asumptio și transitus!

Cuvântul de învățătură a fost ținut de Părintele Alexandru Cobzaru, care a sărbătorit și ziua de naștere alaturi de comunitate și ne-a oferit o adevărată lecție de viață, pornind de la explicarea lecturilor propuse de Sfânta Biserică pentru această mare sărbătoare.


Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă prin care noi toți am putut să beneficiem de ocrotirea lui Dumnezeu Întreit prin mijlocirea Mamei noastre cerești.

După Sfânta Liturghie cu toții am fost invitați să ne bucurăm de o agapă frățească în foișorul Parohiei din orașul aflat la cea mai mare altitudine din țară, simțindu-ne cu adevărat, mai aproape de ceruri.

Daniel Marius Filip
Foto: Damian Bobârnac – Pagina Facebook a Parohiei 

 

 

Hits: 567

/ Știri

Share the Post