Ora de rugăciune a preoților din București în Parohia Fericitul Ieremia Valahul (Chitila)
Miercuri, 21 iunie 2023, în sărbătoarea Sf. Alois de Gonzaga și ziua solstițiului de vară, când soarele împrăștie razele lui cele mai multe ore, Parohia Fericitul Ieremia Valahul din Chitila, prin Părintele paroh, Ciprian Mărtișcă, a organizat Ora de Rugăciune lunară pentru preoții din cele două decanate de București, împreună cu episcopii Arhidiecezei noastre.

Ora de Rugăciune a cuprins Adorarea Preasfântului Sacrament, recitarea în comun a Orei medii din Breviar, Rugăciunea Coroniței Divinei Îndurări, sfârșindu-se cu Litania Inimii Preasfinte a lui Isus, acompaniați la orgă de virtuosul Părinte Iosif Ghiuzan, vicar parohial al Catedralei Sfântul Iosif din București.

La momentul de Rugăciune comună a participat, alături de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit. După momentul spiritual, Înalt Preasfințitul nostru a vorbit preoților prezenți, iar Părintele Francisc Ungureanu, directorul Angelus TV, a susținut o inițiativă de promovare a postului de televiziune catolic în rândul credincioșilor din parohiile bucureștene.

După celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu și cuvântările ținute în biserică, preoții, alături de Păstorii lor,, au fost invitați la o agapă fraternă organizată de parohia noastră pentru distinșii oaspeți, ca mulțumire adusă Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru toate harurile revărsate asupra noastră, a tuturora!
Daniel-Marius Filip
Hits: 1127
