ÎPS Ioan Robu la hramul Capelei Maria, Ajutorul Creștinilor a salezienilor din Constanța
Sâmbătă, 27 mai 2023, Fundația „Giovanni Bosco” din Constanța a sărbătorit-o pe Maria, Ajutorul Creștinilor, cu un program destul de bogat: de dimineață oratoriul a avut a treia întâlnire a animatorilor din cadrul Verii Împreună, iar după-amiaza animatorii și enoriașii din oraș s-au întâlnit în curte pentru a celebra împreună hramul capelei Maria Ajutorul Creștinilor.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit. În cadrul Liturghiei a avut loc și promisiunea Salezienilor Cooperatori din Constanța: 11 prieteni ai lui Don Bosco, după doi ani de formare, au exprimat dorința de a deveni membrii familiei saleziene, primind cravata Salezienilor Cooperatori. Pr. Emil Moraru, Responsabil al Oficiului Pastoral pentru Cateheză al ARCB, a primit în mod simbolic cravata de colaborator salezian.
În cadrul acestei ceremonii au participat si domnul Italo, responsabilul cooperatorilor la nivel regional, si domnul Franco, responsabilul cooperatorilor din inspectorie.
Liturghia s-a terminat cu procesiunea solemnă prin cartier și un moment de petrecere în stil salezian.
Camelia Farcaș
Hits: 1175