Oituz la 100 de ani: sărbătoarea comunității catolice
La două săptămâni după marea sărbătoare a Paștelui, locuitorii satului Oituz din județul Constanța au avut un nou motiv de sărbătoare: împlinirea a 100 de ani de la înființarea localității. Astfel, duminică, 23 aprilie, toți locuitorii Oituzului dobrogean, îmbrăcați în straie de sărbătoare, la care s-au alăturat autorități locale și județene, invitați din localitățile vecine, din țară și din străinătate, au participat la Sfânta Liturghie ce a avut loc în frumoasa biserică a satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
La altar, alături de Părintele paroh Daniel Abalintoaiei, s-au aflat și foști parohi ai localității, Pr. Vincențiu Vochin, Pr. Petru Mihăică, dar și preoți din localitățile învecinate, precum și un reprezentant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: Părintele celebrant Eduard Giurgi, Vicar Episcopal al Secțiunii pentru cler.
În cadrul omiliei, Pr. Eduard Giurgi a ținut să sublinieze importanța acestei zile, făcând referire la credința înaintașilor care au întemeiat satul, credință moștenită și transmisă mai departe noilor generații, la păstrarea vie a memoriei celor care au trecut la Domnul și care au contribuit într-un fel sau altul la creșterea și dezvoltarea spirituală, materială și socială a localității în cei 100 de ani, precum și la misiunea creștinilor de a-i ajuta și sprijini pe cei aflați în nevoie. La sfârșitul Liturghiei, părintele ne-a transmis salutul Arhiepiscopului nostru, ÎPS Aurel Percă, urmând apoi depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor, aflat în partea laterală a bisericii.
Sărbătoarea a continuat pe terenul de sport din localitate, unde toți cei prezenți s-au bucurat de o masă câmpenească și au participat la un program cultural-artistic pus în scenă de copiii din localitate, care au reprezentat printr-o scenetă momentul înființării satului, tineri soliști de muzică populară din Oituz, corul bunicuțelor „Armonia” din localitate, o reconstituire istorico-militară, precum și ansambluri de dans din localitățile învecinate.
Mulțumim Domnului pentru acești 100 de ani și îi cerem ocrotirea și ajutorul pe mai departe, multumind totodată și tuturor binefăcătorilor acestei mici comunități catolice din Dobrogea!
Ciprian Butăcel
Albumul foto poate fi accesat aici
Hits: 1086