Meditație pentru Duminica Paștelui: Paștele, trecerea la viață a fiecărui credincios
Oficiul pentru Pastorația Liturgică și Sacramente propune pentru acest timp de post un material liturgic succint pentru fiecare duminică a Timpului Pascal 2023.
TIMPUL PASCAL 2023
Învierea lui Cristos este inima anului liturgic, fundamentul credinței creștine și „piatra de temelie” a speranței și a mântuirii noastre. Darul Fiului „până la moarte” distruge puterea păcatului și deschide o nouă cale pentru reconcilierea omenirii și a lumii cu Dumnezeu. Din acest adevăr surprinzător se naște realitatea bisericii.
Lectura din Faptele Apostolilor ne vorbește despre apariția primei comunități creștine și despre mișcarea primilor săi pași, în încercarea de a-și da o formă comunitară și de a se deschide către popoare pentru a aduce Evanghelia lui Isus. Misiunea apostolilor, de la Petru la Paul, de la primii diaconi la Filip, este întotdeauna ghidată de Duhul Sfânt, promis de Isus și dăruit de Cel Înviat, cel care îi unește pe credincioșii în Cristos și le protejează relația cu Tatăl.
Lectura din prima Scrisoare a lui Petru ne amintește de kerygma, vestirea Bisericii primare, care recunoaște în Isus fundamentul credinței și al mântuirii, precum și convertirea necesară pe care comunitatea trebuie să o parcurgă pentru a „da socoteală” de ea însăși și pentru a fi un martor credibil al Celui Înviat.
▹ Duminica Paștelui: Paștele, trecerea la viață a fiecărui credincios. Întunericul istoriei este luminat de vestirea învierii, de vocea feminină a credinței care îi zguduie și îi pune pe ucenici pe drum. Lumina Paștelui începe predica apostolică, inaugurează acea convertire spre „lucrurile de sus”.
▹ Duminica a II-a a Timpului Pascal: Comunitatea se naște din Cel Înviat. Evenimentul Paștelui îl provoacă pe fiecare credincios să se deschidă în credință la adevărul lui Dumnezeu revelat în Isus. Biserica se naște din credința în Cel Înviat.
▹ Duminica a 3-a a Timpului Pascal: Noutatea Paștelui. Prima comunitate creștină, în lumina învierii, reia experiența poporului lui Israel cu scripturile și, în spiritul Celui Înviat, recunoaște în Isus împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu, de la „întemeierea lumii” până la credința noii comunități creștine.
▹Duminica a 4-a a Timpului Pascal: Recunoașterea vocii Bunului Păstor. În discursul de la Cina cea de Taină, Isus se definește ca fiind Păstorul cel Bun, care cunoaște oile și dorește o relație unică de iubire cu ele. Acesta este rodul Paștelui: amintirea istoriei lui Isus duce la botez și la formarea bisericii.
▹Duminica a 5-a a Timpului Pascal: Isus, temelia bisericii. Isus este Cel care revelează chipul milostiv al lui Dumnezeu Tatăl, prin darul Duhului Sfânt. De aceea, el este recunoscut drept „piatra vie” pe care se întemeiază biserica și care devine modelul pentru slujirea proprie a bisericii față de frați, așa cum mărturisește angajamentul primilor șapte diaconi aleși de apostoli.
▹ Duminica a 6-a a Timpului Pascal: Trăirea prin Duhul Celui Înviat. În timpul Ultimei Cine, Isus promite să trimită un alt Paraclet, cel care va conduce Biserica în formare atunci când Fiul se va întoarce la Tatăl. Lucrarea Duhului poate fi observată încă de la început în acțiunea evanghelizatoare a apostolilor și în stilul tipic creștin.
▹ Înălțarea Domnului: Chemarea la misiune. Dubla relatare a Înălțării, după Faptele Apostolilor și după Matei, centrează discursul pe aceeași temelie: absența lui Isus devine o chemare a discipolilor la misiune și la urmare, întărită de prezența celui care este Dumnezeu cu noi și care va reveni la sfârșitul timpului.
▹ Duminica Rusaliilor: O comunitate care se naște din Duhul Sfânt. Ca un diptic, prima lectură și evanghelia trasează o parabolă care încadrează evenimentul darului Duhului Sfânt la Rusalii și interpretarea sa de către Isus în timpul ultimei cine. Darul Duhului formează biserica în misiunea sa și o menține în relație „după planul lui Dumnezeu”.
PAȘTELE, TRECEREA LA VIAȚĂ A FIECĂRUI CREDINCIOS
Învierea lui Isus, sărbătorită solemn în ziua de Paște, deschide calea spre viața veșnică, după cum spune colecta, și dăruiește Duhul care reînnoiește toate lucrurile. Învierea este trecerea de la moarte la viață, de aceea și creștinul, inclus prin botez în misterul pascal al lui Isus, este chemat să facă trecerea vieții după stilul Maestrului său: trecerea fundamentală, descrisă de Evanghelie, de la incredulitatea tristă și resemnată la uimirea față de noutatea mormântului gol; trecerea de la un stil de viață superficial la conștientizarea marii demnități a fiecărei persoane pentru care a murit Cristos, care înalță gândurile și sufletele (lectura a doua). În sfârșit, se trece de la a considera darul Evangheliei doar pentru câțiva, la recunoașterea faptului că Duhul Sfânt este pentru toate popoarele și îndeamnă Biserica spre misiunea universală (prima lectură).
COMENTARIU LA LECTURI
Apostolii merg la mormântul Maestrului și îl găsesc gol; discipolul iubit l-a văzut și a crezut. Prin puterea Duhului Sfânt, Petru anunță în casa centurionului Corneliu vestea cea bună a Învierii, mântuire pentru întreaga lume. De aceea, noi, cei care am înviat cu Cristos în botez, trebuie să căutăm bunătățile de sus.
PRIMA LECTURĂ
Aceste cuvinte pe care Luca le pune în gura lui Petru sunt un fel de rezumat al Evangheliei: ele cuprind prima perioadă a vieții Botezătorului, perioada de slujire publică a lui Isus în Galileea (botez, vindecări și exorcizări), moartea sa pe cruce la Ierusalim, modul în care a fost readus la viață de Dumnezeu trei zile mai târziu și revelarea acestui eveniment unora care l-au mărturisit ca înviat. Locul acestor cuvinte în Faptele Apostolilor este foarte semnificativ: ele se află în centrul discursului lui Petru în casa lui Corneliu, un „temător de Dumnezeu” care crede în Isus și care ajută la deschiderea definitivă a Evangheliei (încă în narațiunea lucanică) către păgâni. Cuvintele lui Petru leagă viziunile Celui Înviat („manifestându-se” – enphané, termen grecesc asociat cu epifanii) de faptul de a mânca și bea cu Isus după Paște. Ele indică, prin urmare, că cunoașterea și experiența acestei noi vieți a lui Isus (diferită de cea anterioară) vine la poporul său în contextul unei mese comune. Ei sunt împreună și mănâncă împreună. Posibil să se roage împreună, să citească împreună Scripturile și să plângă împreună pierderea lui Isus, iar acolo Maestrul le apare în noua sa condiție. Acest context al mesei va fi și locul în care se exprimă și se concretizează una dintre noutățile pe care Evanghelia lui Isus le introduce în iudaism: deschiderea necondiționată a mântuirii lui Dumnezeu către orice bărbat și femeie, indiferent de originea lor etnică, ca și Corneliu.
A DOUA LECTURĂ
Aceste versete din scrisoarea către Coloseni, care aparține așa-numitei a doua generații pauline, reprezintă concluzia unei secțiuni cu caracter îndrumător. Tema centrală a îndemnului se situează în jurul fidelității față de Cristos. Ea reflectă o tensiune: pe de o parte, învierea lui Cristos a inaugurat o nouă eră. Pe de altă parte, însă, acest lucru trebuie să aibă corespondent în viața celor care cred în el, care trebuie să caute „lucrurile de sus”. Expresia îi pune în gardă împotriva celor care vor să impună practici riguroase și ascetice și reguli iudaice care limitează regulile de la masă de dragul purității (cf. de exemplu Col 2,16-23). Ceea ce este important pentru autorul scrisorii ține de relațiile dintre frați: milă, iubire, răbdare (Col 3,11-15).
EVANGHELIA
Aceste versete din Evanghelia lui Ioan fac parte dintr-o secțiune mai amplă (In 20, 1-18) care este posibil să fie rodul unei compoziții literare complexe. Maria Magdalena este protagonista primei și ultimei părți, în cadrul căreia se află scena cu Petru și „celălalt ucenic”, pe care se concentrează versetele selectate pentru textul liturgic. Maria este prima care merge la mormântul lui Isus și vede că trupul lui nu se află acolo, imagine care, datorită evoluției ulterioare a povestirii, exprimă ideea că în el a avut loc o transformare. Dezorientată, neliniștită și neînțelegătoare, ea îi avertizează pe Petru și pe „celălalt discipol”, care în altă parte este discipolul iubit, devenind astfel mijlocul prin care aceștia se pot apropia de mormânt (în antichitate, un spațiu mai potrivit pentru femei). Cursa desfășurată de cei doi, faptul că Petru rămâne pe ultimul loc și că, ulterior, deja intrat în interiorul mormântului, nu înțelege ce s-a întâmplat, se datorează faptului că a patra Evanghelie vrea să sublinieze autoritatea și primatul „ucenicului iubit”, care, spre deosebire de Petru, ”vede și crede”. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, nici unul, nici celălalt nu-l întâlnește pe Cel Înviat. Maria Magdalena, în versetele următoare, va fi prima căreia Isus i se manifestă în noua sa condiție, experiență care o transformă în martor și discipol.
REFLECȚIE PENTRU TIMPUL PASCAL
PORNIND DE LA UN MORMÂNT GOL
Roberto Laurita
Înțelepciunea unui ghid experimentat te face să ajungi la Basilica Sfântului Mormânt ca o destinație, care este în același timp un punct de plecare. Astfel, pelerinii care merg în Țara Sfântă ajung la mormântul lui Isus după ce au refăcut etapele existenței sale și au parcurs, împreună, Via Crucis. Ei pot atinge acum colina Calvarului, unde a fost înălțată crucea. Ei pot intra, aplecându-se, în mica încăpere care corespunde camerei funerare. În orice caz, însă, ei simt diferența care există între orice mausoleu și acel loc venerabil. Mormântul este gol! Nu există un trup care să fie păstrat, nu există niciun ritual care să fie îndeplinit pentru a onora o persoană decedată. Mormântul este gol și el, Isus, a înviat și se află în gloria lui Dumnezeu! Cei care vor să îl întâlnească trebuie să îl caute pe drumurile vieții, nu într-un mormânt. Cei care îl iubesc cu adevărat nu se pot opri la intrarea unui mormânt, ci trebuie să își îndrepte pașii spre locul în care el se întâlnește cu bărbații și femeile timpului nostru de astăzi. „Deruta” pelerinilor este, totuși, mică în comparație cu ceea ce au simțit femeile și apostolii în ziua de Paște. Tristețea și durerea i-au condus la mormânt; anunțul îngerului i-a obligat să îl lase în urmă. Trecutul poate că a fost un refugiu confortabil, prezentul le provoacă deconcertare și îi obligă să accepte noutatea învierii. Fâșiile de pânză de pe jos și giulgiul împăturit într-un loc separat sunt semnele inconfundabile a ceea ce s-a întâmplat, dar numai credința ne permite să ne deschidem inimile spre nou și să trăim altfel relația cu Cel răstignit, care acum a înviat. Numai credința ne face să deschidem cartea sfântă și să găsim în ea urmele unui proiect care acum este împlinit. Ce înseamnă, așadar, pentru noi să sărbătorim astăzi Învierea? Înseamnă să primim lucrarea lui Dumnezeu care este imprevizibilă și, prin urmare, întotdeauna surprinzătoare. Înseamnă a porni pe un itinerar nou care presupune căutarea Celui care este viu și care se face cunoscut pe străzile lumii. Paștele nu este, așadar, doar o „amintire”, ci o experiență care stârnește, care mobilizează, care obligă la plecare, dacă se dorește cu adevărat întâlnirea cu Domnul care este viu și a învins moartea. Și, în cele din urmă, asta este ceea ce contează: nu giulgiul și fâșiile de pânză, nu relicvele trecutului, ci experiența copleșitoare a prezentului. E caracterizat poate prin dominație arogantă, vicleană și violentă, sau se caracterizează prin grijă, disponibilitate și slujire față de ceilalți și de binele lor? Este inutil să căutăm portițe de scăpare: numai cine își însușește atitudinile lui Isus și trece prin cruce va găsi învierea! Paște fericit!
Materialul prezentat este o prelucrare și adaptare după textul italian al revistei „Servizio della Parola”, nr. 546/aprilie-mai 2023 și a revistei spaniole „Eucaristía”, editată de Misionarii Cuvântului Divin în Spania.
Hits: 268