„Pacea: darul lui Dumnezeu”, editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”

429396fa59a648241eac7f9a5da141bb

„Pacea: darul lui Dumnezeu”, editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”

În zorii Noului An, doresc să vă transmit fiecăruia dintre dumneavoastră, dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, cele mai calde urări, pentru ca acest an să fie unul plin de sănătate, seninătate și prosperitate!

Cu toate acestea, în lumina a ceea ce se întâmplă în țara noastră și în întreaga lume, este de înțeles că printre cele mai dorite daruri se numără cel al sănătății, precum și cel al înfrângerii definitive a virusului, precum și încetarea războiului nedrept din Ucraina.

Anul pe care l-am încheiat (2022) s-a dovedit a fi fost unul plin de încercări și dificultăți pentru noi toți. Războiul care a început în februarie a avut un impact puternic pentru întreaga omenire, după o perioadă lungă de pace. Pierderile suferite, ca urmare a acestui război și nu numai, au lăsat un gol adânc în inimile noastre. Desigur, în cursul anului  pe care îl lăsăm în urmă, cu toții am putut experimenta cât de importante sunt pacea și liniștea, atât în sufletele noastre, cât și în întreaga lume.

Sărbătoarea Crăciunului, care a încheiat anul peste care am pășit de curând, ni l-a pus în prim-plan din nou pe Cristos, Principele Păcii, o sărbătoare care a fost pentru noi toți și va rămâne în continuare o sărbătoare a speranței, a bucuriei, a păcii și a iubirii între oameni.

Isus Cristos a venit pe pământ pentru a aduce unitate între Dumnezeu și oameni, între oameni și lume și între om cu sine însuși: „Pace pe pământ oamenilor de bunăvoință!”, a răsunat cântarea îngerilor în Noaptea Sfântă a Nașterii Domnului.

De aceea, aș dori să adaug la urările pentru Noul An  o dorință specială: pacea, pe care o invocăm și o implorăm de la Domnul, prin mijlocirea Mariei, chiar în prima zi a Anului Nou, Ziua Mondială a Păcii, declarată de Sfântul Papă Paul al VI-lea în anul 1968 și celebrată în fiecare an în prima zi a anului. Scopul acestei sărbători este de a dedica ziua de Anul Nou reflecției și rugăciunii pentru pace, transmițând un mesaj liderilor națiunilor și tuturor oamenilor, invitându-i să reflecteze asupra acestei probleme.

Pacea este un dar pe care omul îl poate primi doar de la Dumnezeu. În acest moment istoric special, dorim să cerem Domnului nu doar încetarea conflictelor, certurilor și disputelor dintre diferitele țări, dintre comunități, dintre mediile de lucru sau dintre familii, ci fiecare dintre noi să invocăm pacea Domnului pentru inimile noastre și pentru cea a fiecărui om de lângă noi.

În momentul redactării acestui editorial, suntem în așteptarea Mesajului Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Păcii pentru anul 2023. Dar aș dori să subliniez ceea ce Suveranul Pontif spunea în Mesajul său pentru această Zi din anul 2022: „În timp ce lumea rămâne în ghearele pandemiei și se amplifică «zgomotul asurzitor al războaielor și conflictelor», în timp ce producția de arme crește, de asemenea, mai mult decât în timpul «războiului rece», iar efectele schimbărilor climatice, foametea și setea se agravează, este încă posibil să se construiască o pace durabilă. Între indiferența egoistă și protestul violent există o opțiune care este întotdeauna posibilă: dialogul. Dialog între generații.”

„Chiar și astăzi, calea spre pace rămâne, din păcate, departe de viața reală a atâtor bărbați și femei și, prin urmare, a familiei umane, care este acum pe deplin interconectată.”

Este suficient să privim la țara vecină, Ucraina, însângerată de războiul provocat de agresiunea Rusiei împotriva acestei țări.

Papa Francisc continuă să ne avertizeze, dar fără a fi luat în seamă, că în ciuda numeroaselor eforturi care vizează un dialog constructiv între națiuni, „zgomotul asurzitor al războaielor și conflictelor se amplifică, în timp ce bolile de proporții pandemice avansează, efectele schimbărilor climatice și ale degradării mediului se agravează, tragedia foametei și a setei se agravează, iar un model economic bazat pe individualism și nu pe împărțirea în solidaritate continuă să domine. La fel ca pe vremea profeților din vechime, strigătul săracilor și al pământului continuă să se ridice și astăzi pentru a implora dreptatea și pacea.”

La începutul lunii decembrie 2022 a apărut O enciclică despre pacea din Ucraina, scrisă de Papa Francisc, în colaborare cu un jurnalist italian: „O adevărată enciclică despre și pentru pace în Ucraina și peste tot pe pământ”.

Acestea sunt cuvintele cu care Papa Francisc a dorit să introducă mesajul său către lume cuprins în această carte, adresându-se tuturor oamenilor de bunăvoință, în ajunul primului Crăciun de „război total” în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Prin colaborarea și ajutorul jurnalistului italian (Francesco Antonio Grana), Suveranul Pontif a adunat toate apelurile sale sincere, insistente și repetate pentru pace. Unul după altul, aceste discursuri atrag atenția asupra datoriei de a fi bărbați și femei ai păcii, pentru că nimeni, indiferent de rolul pe care îl joacă, nu se poate simți indiferent la ororile războiului. Și dacă obiectivul este „pacea dreaptă”, „atunci nimeni nu poate evita să admită că piața de armamente trebuie oprită, că nedreptățile sociale trebuie depășite, că diferențele culturale nu trebuie să devină motive de ură și că amenințarea unui conflict nuclear nu trebuie, în niciun caz, să fie pusă pe masa negocierilor. Războiul este un drum spre moarte, care îi amăgește doar pe unii, făcându-i să creadă că sunt învingători, dar de fapt prin el suntem cu toții învinși”.

„Războiul din Ucraina, deja în ajunul începerii sale, ne-a interogat pe fiecare dintre noi: Dumnezeu este un Dumnezeu al păcii, al iubirii, al speranței, care se simte ofensat de ororile oricărui război, mai ales dacă se abuzează de numele său.”

Tatăl este ofensat nu numai de cei care participă activ la măcelul de pe câmpul de luptă, ci și de cei care se prefac că nu văd, care trăiesc în indiferență, ca și cum acest fapt oribil nu ne-ar implica conștiința. „Noi toți, indiferent de rolul pe care îl avem, avem datoria de a fi oameni ai păcii”, spune Papa Francisc. „Nu trebuie să fim dependenți de suferința și durerea fraților noștri, să nu ne facem iluzii că poate exista un adevărat învingător, cu toții vom pierde ceva, chiar dacă nu am participat la conflict, întorcând capul în altă parte, am pierdut demnitatea de a ne numi creștini.”

Papa Francisc ne-a invitat și continuă să ne invită mereu să ne rugăm și să lucrăm pentru pace.

Cu sărbătoarea Botezului Domnului, din 8 ianuarie, se va încheia timpul Crăciunului, pe care Sfântul Leon cel Mare îl numea „timp de pace”: „Ce putem găsi mai potrivit, între toate darurile lui Dumnezeu, decât pacea, acea pace care a fost anunțată mai întâi de cântecul îngerilor la nașterea Domnului? Pacea îi naște pe copiii lui Dumnezeu, hrănește iubirea, creează unirea; este locul de odihnă al celor binecuvântați, locuința veșniciei. Sarcina și folosul ei special este de a-i uni cu Dumnezeu pe cei pe care îi separă de lumea răului” (Predica 6 pentru Crăciun).

Iată de ce este necesar să invocăm pentru inimile noastre darul păcii. Pentru că numai după ce vom fi găsit pacea sufletească vom fi capabili să o cultivăm în familie, în comunitate, la locul de muncă și în toate mediile în care suntem chemați să trăim.

Mulțumindu-vă pentru încrederea pe care continuați să o acordați revistei  Actualitatea creștină, revista Arhidiecezei noastre, doresc tuturor cititorilor, tuturor familiilor și comunităților, un drum reînnoit și luminos, sub semnul păcii Domnului.

            Tuturor vă adresez salutul meu cordial și vă urez un An Nou fericit și cu multă sănătate!

+Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Hits: 144

/ Știri

Share the Post


Fatal error: Uncaught Error: [] operator not supported for strings in /home/r58715arcb/public_html/website/wp-content/themes/envision/cloudfw/core/engine.typo/core.typo.php:117 Stack trace: #0 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-content/themes/envision/cloudfw/core/engine.typo/core.typo.php(20): cloudfw_fontface_render() #1 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-content/themes/envision/cloudfw/core/engine.typo/core.typo.php(9): cloudfw_font_engine_render() #2 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-content/themes/envision/cloudfw/core/framework/core.init.php(229): cloudfw_font_engine() #3 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-includes/class-wp-hook.php(308): cloudfw_admin_footer_init('') #4 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-includes/class-wp-hook.php(332): WP_Hook->apply_filters(NULL, Array) #5 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-includes/plugin.php(517): WP_Hook->do_action(Array) #6 /home/r58715arcb/public_html/website/wp-includes/general-template.php(3059): do_action('wp_footer') #7 /home/r58715arcb/pub in /home/r58715arcb/public_html/website/wp-content/themes/envision/cloudfw/core/engine.typo/core.typo.php on line 117