Testamentul spiritual al Papei Benedict al XVI-lea
Testamentul meu spiritual
29 august 2006
Când, la acest ceas târziu al vieții mele, privesc înapoi la deceniile prin care am trecut, văd în primul rând câte motive am să mulțumesc. Mai presus de toate, îi mulțumesc lui Dumnezeu însuși, dătătorul tuturor darurilor bune, care mi-a dat viață și m-a călăuzit prin tot felul de confuzii; care m-a ridicat mereu când am început să alunec, care mereu mi-a dat din nou lumina chipului său. Privind retrospectiv, văd și înțeleg că până și părțile întunecate și dificile ale acestei căi au fost pentru mântuirea mea și că El m-a călăuzit bine chiar și acolo.
Le mulțumesc părinților mei, care mi-au dat viață în vremuri dificile și cu iubirea lor mi-au pregătit un cămin minunat, care ca o lumină strălucitoare, luminează toate zilele mele, până astăzi. Credința clarvăzătoare a tatălui meu ne-a învățat pe noi, frații și surorile, să credem, și ea a rămas fermă ca o călăuză, în mijlocul tuturor cunoștințelor mele științifice; pietatea sinceră și marea bunătate a mamei mele rămân o moștenire pentru care nu pot să-i mulțumesc îndeajuns. Sora mea m-a servit dezinteresat și cu multă bunăvoință timp de zeci de ani; fratele meu mi-a deschis mereu calea cu claritatea judecăților sale, cu hotărârea sa puternică și cu seninătatea inimii sale; fără această constantă precedență și însoțire, nu aș fi putut găsi calea cea bună.
Din adâncul inimii mele, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru numeroșii prieteni, bărbați și femei, pe care i-a pus mereu alături de mine; pentru colaboratorii din toate etapele călătoriei mele; pentru profesorii și elevii pe care mi i-a dat. Pe toți îi încredințez cu recunoștință bunătății sale. Și aș dori să mulțumesc Domnului pentru frumoasa mea casă de la poalele Alpilor bavarezi, în care am putut vedea mereu splendoarea Creatorului Însuși. Le mulțumesc oamenilor din țara mea natală, pentru că mi-au permis să experimentez frumusețea credinței, de fiecare dată. Mă rog ca țara noastră să rămână o țară a credinței și vă rog, dragi compatrioți, să nu lăsați să fiți abătuți de la credință. În final, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată frumusețea pe care am putut să o experimentez în diferitele etape ale călătoriei mele, dar mai ales la Roma și în Italia, care a devenit a doua mea casă.
Tuturor celor pe care i-am nedreptățit în vreun fel, le cer iertare din adâncul inimii mele.
Ceea ce am spus mai devreme despre compatrioții mei, le spun acum tuturor celor care mi-au fost încredințați în slujba Bisericii: Rămâneți tari în credință! Nu vă lăsați cuprinși de confuzie! Adesea, se pare că știința – pe de o parte științele naturale, pe de altă parte cercetarea istorică (în special exegeza Sfintei Scripturi) – are de oferit informații irefutabile care sunt contrare credinței catolice. Am asistat de-a lungul timpului la schimbările survenite în științele naturii și am văzut cum aparentele certitudini împotriva credinței s-au topit – s-au dovedit a nu fi știință, ci interpretări filozofice aparținând doar aparent științei – așa cum credința, desigur, în dialogul cu științele naturii, a învățat să înțeleagă mai bine limitele sferei de cuprindere a afirmațiilor sale și, astfel, natura sa reală. Sunt 60 de ani de când m-am alăturat drumului teologiei, în special al studiilor biblice, și am văzut cum, odată cu schimbarea generațiilor, s-au prăbușit teze aparent de neclintit, care s-au dovedit a fi simple ipoteze: generația liberală (Harnack, Jülicher etc.), generația existențialistă (Bultmann etc.), generația marxistă. Am văzut și văd cum, din învălmășeala de ipoteze, a apărut și apare din nou rațiunea credinței. Isus Cristos este cu adevărat Calea, Adevărul și Viața – iar Biserica, cu toate neajunsurile ei, este cu adevărat Trupul Său.
La final, vă cer cu umilință: rugați-vă pentru mine, pentru ca Domnul să mă primească în lăcașurile veșnice, în ciuda tuturor păcatelor și neajunsurilor mele. Pentru toți cei care mi-au fost încredințați, se îndreaptă, zi de zi, rugăciunile mele sincere.
Benedictus PP XVI
Hits: 1369