Vizita ÎPS Aurel Percă în Parohia Sf. Fecioară Neprihănit Zămislită (Drobeta Turnu-Severin)
În Duminica Bucuriei, a treia Duminică din Advent, 11 decembrie 2022, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, ne-a facut o mare bucurie si s-a oprit în mijlocul comunității noastre, „poarta de intrare în Arhidieceză”, în drumul de întoarcere de la celebrarea la care a participat la Belgrad – preluarea canonică a Arhidiecezei de Belgrad de către Mons. Ladislav Nemet, în data de 10 decembrie.

Sfânta Liturghie a fost celebrată alături de Pr. Gabriel Popa, secretar arhidiecezan, Pr. Francisc Ungureanu, secretar al Conferinței Episcopilor din România și Pr. paroh Gheorghe Coșa, Decan de Craiova.

La omilie, ÎPS Aurel Percă ne-a îndemnat sa ne pregătim spiritual și să ne deschidem inimile, ca sa-l primim pe Isus, care se va naște în mijlocul oamenilor. Tot in cadrul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul de București a sfințit lucrările care s-au făcut pentru renovarea interiorului bisericii.
Vă mulțumim, Excelență, pentru prezența în mijlocul nostru!
Lucia Fazakas
Hits: 324
