„Numai cu Tine”, cursul organizat de CDPT despre Sacramentele vindecării și de slujire a comuniunii

Poza-de-grup-2-2-1536×1044

„Numai cu Tine”, cursul organizat de CDPT despre Sacramentele vindecării și de slujire a comuniunii

„Un timp de formare spirituală minunat petrecut alături de prieteni și persoane consacrate, în care am învățat mai multe detalii profunde despre Sf. Taine. Am avut și oportunitatea de a ne autocunoaște prin clipe de introspecție. Totul a fost foarte bine organizat și am fost foarte bucuroși să avem parte de diverse jocuri creative, culturale și spirituale. Vă mulțumim din suflet pentru tot!”

Cu această impresie a rămas unul dintre cei 36 de participanți la Cursul de formare pentru tineri din perioada 3-6 noiembrie 2022, eveniment care s-a desfășurat în Popești-Leordeni, la Oratoriul „Leonardo Murialdo”.

20221106_110738-1536x709

Cursul a avut și o tematică – „Numai cu Tine” – iar alegerea ei a fost inspirată din tematica diecezană: „iertarea, alinarea, slujirea și comuniunea de viață”. Numai cu Domnul fiecare sacrament poate fi trăit cum se cuvine. Acest curs reprezintă prima parte dintr-o serie de două evenimente care au ca scop formarea tinerilor pentru a cunoaște importanța Sacramentelor vindecării (Pocăința și Ungerea Bolnavilor) și de slujire a comuniunii (Preoția și Căsătoria), în viața creștină.

Activitățile s-au desfășurat într-un mod interactiv, tinerii organizatori din Centrul Diecezan alegând o formă neconvențională pentru a prezenta primele două sacramente menționate. Lucrând diferite sarcini pe grupulețe de vârstă sau mixte, dezbateri în grup mare sau grupuri mici, cu ajutorul materialelor video sau diferite planșe pregătite deja de către moderatori, toate au contribuit la animarea participanților, care au constatat la finalul fiecărei zile că timpul a trecut prea repede.

20221104_114348-1024x472

„Mi-au plăcut foarte mult activitățile de grup, m-au făcut să cunosc Sacramentele Spovezii și al Maslului într-un mod frumos. Să cunosc mai bine Sacramentele, pentru a trăi o viață de credință mult mai profundă” (Giulia, Râmnicu Vâlcea).

„A fost un curs vizibil bine pregătit, în care teoria s-a împletit armonios cu punerea în practică a celor transmise.” (Georgiana, București).

Nu au lipsit din program momentele spirituale și recreative. Momentele spirituale au avut ca scop conștientizarea prezenței Celui care a creat aceste sacramente – Isus Cristos. Cât despre momentele recreative, ele i-au ajutat pe toți să se apropie mai mult unii de alții și să se cunoască mai bine între ei.

20221105_220747-1024x472

Cea de-a doua etapă va avea loc anul următor, în luna mai (zilele 11-14), într-o locație care va fi menționată din timp. Sacramentele vizate vor fi Preoția și Căsătoria. Sperăm ca participanții primei ediții să se reîntoarcă în compania CDPT și lor să li se alăture și alți adolescenți și tineri, doritori să cunoască mai multe despre căile vieții creștine prin care te poți sfinți.

„Este primul curs pentru mine la CDPT și m-am simțit foarte bine. Am fost foarte fericită weekend-ul acesta. Mi-aș dori ca de acum înainte să vin de fiecare dată” (Paty, București).

„Mulțumesc pentru toate momentele frumoase, pentru ce am învățat despre sacramente, pentru sentimentele de bucurie pe care le-am trăit alături de oamenii care la început au fost străini, dar pe parcursul zilelor au devenit parte din familie.” (Sebastian, Craiova)

CDPT

 

 

Hits: 197

/ Știri / Tags: ,

Share the Post